Motto: „Şi ne privirăm faţă în faţă, poporul meu şi eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor fiinţe pe lume, căci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiţie sau un simbol, ci aclamau şi o fiinţă pe care ajunseseră s-o înţeleagă. Străina venită de peste mări nu mai era străină. Era a lor…” – Regina Maria în memoriile sale
Luni, 18 iulie, se împlinesc 83 de ani de la trecerea la Domnul a Reginei Maria a României, soţia Regelui Ferdinand, o femeie frumoasă, inteligentă şi plină de vitalitate, o englezoaică care a simţit şi trăit româneşte ca nimeni alta.
Regina Maria a ajuns să cunoască profund poporul român, cultura, obiceiurile, regiunile rurale şi, mai ales, aspiraţiile sale, care au devenit şi ale ei.
Regina Maria a ajuns să cunoască profund poporul român, cultura, obiceiurile, regiunile rurale şi, mai ales, aspiraţiile româneşti, care au devenit şi ale ei.
Ea s-a implicat activ în viaţa politică, având întâlniri cu miniştri şi diplomaţi, susținându-și fervent punctele de vedere. Înainte şi după izbucnirea Primului Război Mondial, Regina Maria a dedicat cu generozitate timp şi energie, soldaților răniți pe front și bolnavilor de tifos și holeră, a coordonat colaborarea cu Crucea Roșie, a organizat spitale de campanie și a strâns fonduri pentru serviciul de ambulanță, primind supranume precum ”Regina soldat” sau ”mama răniților”.
Regina Maria s-a alăturat, apoi, oamenilor de stat români de pe o poziţie neoficială, la convorbirile de pace de la Paris, rolul ei important în Marea Unire de la 1918 fiind de necontestat.
Fermecătoare şi distinsă, Regina Maria s-a bucurat de-a lungul vieţii de atenţia celor mai importante personalităţi politice şi numai, pe plan mondial.
Regina Maria a continuat să pledeze cauza României și să promoveze valorile țării dincolo de granițe, dragostea prntru România fiind una cu fiinţa sa, până când a fost îndepărtată din viața politică a țării, odată cu preluarea tronului de către fiul său, Carol al II-lea. S-a retras la Balcic sau la Castelul Bran, dându-şi ultima suflare la Castelul Pelișor, casa visurilor sale.
Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920). Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881).
Anii copilăriei i-a petrecut în Anglia, în mijlocul naturii din comitatul Kent, vizitând des Curtea ţarului, bunicul său, dar şi Malta, unde a petrecut clipe frumoase împreună cu Principele George, viitorul Rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei.
Despre educaţia primită de prinţesa Maria, una cu adevarăt regală, Nicolae Iorga afirma: „credea în regi şi în misiunile lor, dar şi în drepturile lor. Nu era trufaşă, dar nici umilă, ci regală din rădăcina părului până la tălpile picioarelor, imperioasă, aprinsă, activă, fetiţa plină de bucuria vieţii şi de credinţa în rasa ei”.
La 10 ianuarie 1893, la doar 17 ani, s-a măritat cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand, la nunta lor fiind prezent şi Împăratul Germaniei. Prin căsătoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul din Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii.
Cei doi au avut şase copii: Principele Carol – viitorul Rege Carol al II-lea, Principesele Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele Mircea – care a murit la doar trei ani din cauza febrei tifoide, constituind una din marile drame ale existenţei Reginei.
Maria s-a mutat în ţara ei de adopţie, iar calităţile ei remarcabile, naturaleţea ei impresionantă, au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, cucerindu-i pe români. Era inteligentă, frumoasă, plină de curaj şi de hotărâre, împlicându-se în viaţa culturală românească şi în multe proiecte sociale.
Astfel, în anul 1893, a luat fiinţă Societatea „Domniţa Maria“, care avea să cultive arta populară.
În anul 1904, Principesa Maria a organizat, în parcul Cotroceni, spectacole de caritate, în beneficiul unui orfelinat, iar unul dintre spectacole, „Visul unei domniţe”, regizat de Alexandru Davila, a fost jucat de actori amatori, printre care s-au aflat şi Maria, alături de copiii ei, Carol şi Elisabeta.
În timpul Războiului din Balcani (1912 – 1913) a izbucnit o epidemie de holeră, în iulie 1913, în tabăra românească situată în apropiere de Sofia. Principesa Maria a trecut Dunărea pentru a vedea care este soarta soldaţilor români, apoi, după revenirea la Sinaia, ea a obţinut acordul Regelui de a organiza o tabără de ajutor pentru aceştia.
În septembrie 1914, Maria devine regină, odată cu moartea lui Carol I şi cu încoronarea lui Ferdinand ca rege al României, iar legăturile ei de sânge cu Anglia şi Rusia şi convingerea că Anglia nu va fi învinsă niciodată, au determinat-o să susţină necesitatea alierii României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară.
De asemenea, sunt de remarcat rolul ei de sfătuitor al Regelui Ferdinand, şi în decizia acestuia de a intra în război împotriva patriei sale de origine, dar şi corespondenţa cu verii ei primari, Regele George al V-lea al Marii Britanii şi Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, în care a pledat cauza României.
În timpul Primului Război Mondial, Regina Maria devine eroină naţională, fiind o participantă activă, pe front, unde încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai importante puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie.
A fost numită comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă.
Contribuţia sa remarcabilă pe front îi aduce supranume precum „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ sau „Regina-soldat“.
Regina Maria a înfiinţat organizaţia care i-a purtat numele, prin care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă.
În anul 1918, după ce a revenit dintr-un Bucureşti cuprins de molime, Regina s-a îmbolnăvit şi, pentru câteva zile, viaţa sa a fost în primejdie. După însănătoşire, ea pornea spre Parisul unde se hotăra soarta lumii, unde hotarele erau în discuţie, într-o călătorie de apărare a intereselor româneşti.
Aşadar, după anii de război, Regina vizitează Franţa şi Marea Britanie, fiind trimisă de Rege şi susţinută de clasa politică, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a fost unul din cei mai potriviţi emisari, impresionând prin puterea ei de convingere, spre a obţine recunoaşterea visului istoric al românilor: România Mare.
La 7 martie 1919, Regina Maria îl vizita pe prim-ministrul francez Georges Clemenceau, cu care aborda un posibil ajutor pentru revenirea la România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. Unele cronici consemnează dialogul pe care cei doi l-ar fi avut: Clémenceau, supranumit „Tigrul“, i-ar fi spus: „Madame, ceea ce cereţi este partea leului!“, la care Regina Maria ar fi răspuns, fără ezitare: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“
La 8 martie 1919, după dejunul, de la Paris, cu Raymond Poincaré, Preşedintele Franţei, este invitată să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie.
În aceeaşi zi este primită oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, fiind singura femeie căreia i se rezervase o asemenea onoare.
Tot atunci, la Paris, Regina Maria s-a întânit şi cu alte personalităţi importante precum Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, Herbert Hoover, Lloyd George (Prim-ministrul Marii Britanii), Mareşalul Foch, Aristide Briand, Eleftherios Venizelos, Arthur Balfour, Sir Robert Cecil, Anne de Noailles.
La doi ani distanţă de înfăptuirea Marii Uniri, la 1 decembrie 1920, ca o recunoaştere a meritelor sale excepţionale în făurirea României Mari, Consiliul Orăşenesc al Branului decidea: „Să dăruim Maiestăţii Sale Regina Maria a României Mari străvechiul castel al Branului. Donaţiunea să fie înainte de toate o expresie a veneraţiei sincere ce o simte şi populaţia oraşului nostru faţă de marea Regină care usca lăcrămile văduvelor şi orfanilor, îmbărbătează pe cei deznădăjduiţi, întinde ajutor şi mângâiere celor ce zac în suferinţă şi împrăştie binecuvântare pretutindenea unde îşi îndreaptă paşii, şi prin toate acestea cucereşte cu un avţânt irezistibil inimile populaţiei ţării întregi”.
În 15 octombrie 1922, are bucuria de a participa, alături de soţul ei, la Încoronarea de la Alba – Iulia. Remarcabilă a fost imaginea ei, cu coroană pe cap şi mantie lungă, aidoma împărăteselor bizantine, dar şi asemenea domniţelor românce din secolul al XVI-lea.
La 26 martie 1926, se peterece un moment remarcabil din biografia sa: chiar în ziua de Bunavestire, regina Maria a trecut la ortodoxism, într-o ceremonie desfăşurată la palat, ea spovedindu-se, fiind dezlegată de patriarhul Miron Cristea şi fiind primită în sânul Bisericii Ortodoxe Române.
În perioada 18 octombrie – 24 noiembrie 1926, efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii, alături de copiii ei, Ileana şi Nicolae, un moment care a marcat apogeul popularităţii sale și, conform mai multor opinii avizate, apogeul popularităţii unui reprezentant al Statului român în lume.
Acolo, peste Ocean, Regina şi suita au fost primiţi de oficialităţi, de mulţimi entuziaste, fiind impresionant modul în care Maria, prin preţuirea de care se bucura, atrăgea, de fapt atenţia, asupra ţării sale de adopţie pe care a iubit-o nespus.
Regina Maria a vizitat, printre altele: New York – unde a fost întâmpinată, la 18 octombrie 1926, la Primăria Orașului New York de primarul James J. Walker care i-a oferit cheia oraşului – , Washington, DC – la 19 octombrie 1926, Preşedintele Statelor Unite ale Americii a primit-o pe Regină la Casa Albă şi i-a întors vizita, mergând la Legaţia României, iar seara, Preşedintele a oferit o recepţie în cinstea Reginei Maria – , Philadelphia – unde a participat la Expoziţia Internaţională, la 21 octombrie 1926 – , Brooklyn – în 23 octombrie a fost primită de preşedintele Camerei de Comerţ – , Buffalo – unde, la 25 octombrie, i se închină o odă -, Portland – Oregon, Denver, Indianapolis, Chicago, Ohio, Minneapolis, Seattle, Kansas City, Maryhill – unde a inaugurat un muzeu care păstrează şi acum obiecte ce i-au aparţinut Reginei.
Vizita în America a Reginei Maria rămâne un exemplu de diplomaţie regală, ea fiind scurtată din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a Regelui Ferdinand.
După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi dedică toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul Rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului, însă Maria avea să devină profund rănită de atitudinea fiului său celui mare, Carol, care prin excesele din viaţa personală punea în pericol nu doar dinastia ci şi ţara.
În memoriile ei, Regina Maria mărturisea: „Copiii mei erau punctul central al vieţii mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât de a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un viitor frumos.”
În 1930, după venirea la putere a lui Carol al II-lea, rolul acesteia în viaţa publică a fost mult diminuat, iar la scurt timp a fost obligată să se autoexileze la Balcic, aflat pe atunci în România, unde anturajul său era strict supravegheat şi unde i s-a interzis orice implicare politică.
Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936, confruntându-se cu violente hemoragii interne, fără a se cunoaşte cu exactitate detaliile bolii, suspectându-se varice pe esofag sau chiar cancer.
A plecat la tratament în străinătate, dar era prea târziu. În iulie 1938 se afla încă la sanatoriul de la Weisser Hirsch, aproape de Dresda, însă aflând de la doctori ca sfârşitul era aproape, hotărăşte să se întoarcă în ţară, la 14 iulie.
Regina Maria i-a cerut fiului ei, Carol al II-lea, să-i trimită un avion care să o aducă în România însă monarhul României a refuzat. S-a oferit, însă, Hitler să îi pună la dispoziţie un avion sanitar, pe care regina l-a refuzat însă, hotărând să se întoarcă în ţară cu trenul.
A murit la Sinaia, la Pelişor, în Camera de Aur, la 18 iulie 1938, la vârsta de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă teribilă, accentuată de izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, şi de indiferenţa acestuia faţă de degradarea ei fizică.
Înmormântarea Reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Pe drumul de la Sinaia la Bucureşti, în Capitală şi la Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat onorul Reginei plecate.
La dorinţa Reginei Maria, inima i-a fost depusă în capela „Stella Maris“ de la Balcic, ctitoria ei. Doi ani mai târziu, după cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, urna a fost mutată la Bran, de unde a fost luată în timpul regimului comunist. Tratamentul necorespunzător a deteriorat preţioasa relicvă, care nu şi-a regăsit locul de odihnă până în 3 noiembrie 2015. Atunci, prin decizia Majestății Sale și hotărârea Guvernului României, inima reginei a fost depusă, pentru un timp nedeterminat, în încăperea în care a bătut pentru ultima oară, Camera de Aur de la Castelul Pelișor.
Regina a fost foarte legată de mai multe locuri, adesea vorbindu-se de „casele visurilor ei”: Castelul Bran, Domeniul Balcic, de pe malul Mării Negre, Palatul Cotroceni şi Castelul Pelişor, singurul castel în stil Art Nouveau din România.
Unele dintre acestea au fost decorate după gustul ei şi toate au moştenit câte ceva din personalitatea sa remarcabilă.
Castelul Bran a fost construit la sfârșitul secolului al XIV-lea şi a fost dăruit de primarul dr. Karl Ernst Schnell şi de Consiliul orășenesc Braşov, la 1 decembrie 1920, Reginei Maria, care l-a restaurat și reamenajat, între anii 1921 şi 1932, beneficiind în primul rând de serviciile arhitectului Karel Liman. Castelul Bran a devenit reşedinţă de vară a Reginei Maria şi a fiicei ei, Principesa Ileana. Reședința de la Balcic, amenajată începând din anul 1925, este împlinirea unui vis de pace al Reginei.
Palatul Cotroceni din Bucureşti, destinat de Carol I drept reşedinţă principilor moştenitori, fusese transformat de către tânărul cuplu Ferdinand şi Maria, în timp, într-o reşedinţă spaţioasă şi plină de farmec.
Regina a creat în România un stil specific Art Nouveau, îmbinând, într-o manieră personală, elemente celtice, bizantine şi româneşti. Considerat „casa de vis” a Reginei Maria, Pelişorul este imaginea fidelă a gusturilor Reginei în materie de frumos, dezvăluind personalitatea sa îndrăzneaţă, misterioasă, romantică. Este locul în care Regina Maria avea să-şi găsească sfârşitul, la 18 iulie 1938, şi locul în care inima sa este găzduită pentru totdeauna.
Maria a României a fost, în multe privinţe, un exemplu, prin frumuseţea şi eleganţa ei, prin inteligenţă şi cultură, prin farmecul şi forţa prezenţei sale, prin devotamentul faţă de ţară şi faţă de familie, prin talentul de „ambasador irezistibil“, ea devenind subiectul a mii de pagini scrise în literatura română şi mondială.
Regina Maria a fost în permanenţă prezentă în presa românească şi internaţională, cu articole scrise de sau despre ea, cu interviuri sau montaje fotografice.
A fost, la rându-i, autoarea multor cărţi, unele de literatură pentru copii, altele cu caracter autobiografic sau de prezentare a României, a scris poezii, povestiri sau romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau Franţa. „Povestea vieţii mele”, cartea sa de memorii, a avut un mare succes în Marea Britanie, în perioada 1934–1936, iar Regina a fost prima femeie invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal. „Povestea vieții mele” s-a publicat din nou în zilele noastre, în România și în Franța.
A ţinut şi un jurnal, care însumează aproximativ 100 de caiete, şi a lăsat numeroase manuscrise.
Multe dintre nuvele i-au fost adaptate pentru teatru, balet, film, radio şi televiziune.
Regina Maria a fost şi o talentată pictoriţă, fiind şi creatoarea unei societăţi artistice, care i-a avut printre membrii fondatori pe Ştefan Luchian şi Ştefan Popescu, intitulată „Tinerimea artistică”. Aceasta i-a inclus, printre membrii săi, pe artiştii plastici de valoare ai perioadei interbelice: Samuel Mutzner, Elena Popea, Marius Bunescu, Costin Petrescu, A. Verona, N. Vermont, A. A. Ionescu, şi alţii.
Regina Maria a rămas una dintre cele mai importante personalităţi ale istoriei româneşti, prin exemplaritatea destinului ei, prin felul în care a întruchipat un adevărat mit feminin.
