Luni, 18 iulie
– Senat
* ora 12:00 – Şedinţa Biroului permanent
* Ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 11:00 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – sala 3063 și online
* Programul premierului Nicolae Ciucă:
- ora 10:30 – Întrevedere cu E.S. Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei în România – la Palatul Victoria
* Timișoara: „Mediul economic – obstacole şi oportunităţi”, conferinţă organizată de europarlamentarul Maria Grapini, vicepreşedinte al Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorului din Parlamentul European – ora 17:00, la Hotel Timişoara
* Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, va participa la deschiderea lucrărilor reuniunii la nivel înalt cu prilejul împlinirii a doi ani de la adoptarea Strategiei naționale și a Planului național de acțiune „Femeile, pacea și securitatea” – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Camera Deputaților, Sala Drepturilor Omului. La activitate, care este organizată de MApN, prin Biroul managementul problematicii de gen, structură aflată în subordinea Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, vor participa reprezentanți ai autorităților publice centrale, structurilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, UN Women, organizații non-guvernamentale, precum și reprezentanți ai tinerei generații de elevi, studenți și cursanți din cadrul școlilor și academiilor militare din România
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei
* Bruxelles: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va participa la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale UE (Consiliul Afaceri Externe/CAE), care se va desfășura la Bruxelles. Din program:
- Miniștrii de externe europeni vor avea un schimb de opinii aprofundat referitor la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, relațiile UE cu America Latină și Caraibi și diplomația digitală a UE
- De asemenea, miniștrii europeni vor aborda aspecte privind Consiliul de Asociere UE-Israel și vor evalua evoluțiile recente din Republica Democratică Congo, Tunisia, precum și perspectivele de dialog ale UE cu Liga Statelor Arabe
- Cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul Bogdan Aurescu va expune evaluarea părții române cu privire la evoluțiile din teren și la consecințele la adresa securității regionale. De asemenea, va exprima sprijinul pentru menținerea presiunii asupra Rusiei și consolidarea regimului de sancțiuni la adresa acesteia, precum și cu privire la sprijinirea Ucrainei de către UE, inclusiv prin alocarea unei noi tranșe financiare prin Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF)
- Ministrul de externe român va prezenta măsurile cele mai recente adoptate de România pentru facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina, printre care deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, finalizarea lucrărilor la linia de cale ferată cu ecartament larg din portul Galați, precum și acordul României pentru tranzitarea canalelor Chilia și Bâstroe de către nave sub pavilion terț încărcate cu cereale
- De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va prezenta rezultatele celei de-a doua ediții a Conferinței ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, găzduite și co-prezidate, alături de ministrul afacerilor externe al Germaniei, Annalena Baerbock, și de ministrul de stat pentru dezvoltare, francofonie și parteneriate internaționale al Franței, Chrysoula Zacharopoulou
- În cadrul discuției privind relațiile UE cu America Latină și Caraibi (ALC), ministrul Bogdan Aurescu va exprima sprijinul pentru consolidarea angajamentului UE cu această regiune și va menționa obiectivul României privind dinamizarea dialogului cu ALC
- În cadrul discuțiilor privind diplomația digitală a UE, ministrul Bogdan Aurescu va exprima sprijinul pentru dezvoltarea și promovarea modelului european în domeniu, bazat pe respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, statul de drept și principiile democratice. Va evidenția importanța consolidării rezilienței partenerilor din vecinătate, pentru combaterea amenințărilor hibride și a atacurilor cibernetice
- Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la discuția miniștrilor afacerilor externe din statele membre UE cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, în marja CAE
* Făgăraș, jud. Braşov: În marja Zilei Naționale a Franței (14 iul.), Ambasada Franței în România, organizează o celebrare specială dedicată militarilor francezi aflaţi în misiune în România – ora 18:30, la Cetatea Făgăraşului, Str. Mihai Viteazul nr. 1. Alături de Laurence Auer, ambasadoarea Franţei în România, gazda evenimentului, vor fi prezenți generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, generalul de corp de armată Vincent Guionie, comandantul forțelor terestre franceze şi reprezentanți ai autorităților locale
* Ambasada Republicii Islamice Iran din România organizează expoziția „Culorile Persiei”, care marchează 120 de ani de relaţii diplomatice dintre Iran şi România. În sălile Cafenea, Librărie şi Arcelor de la ARCUB Gabroveni vor fi expuse lucrările a 13 dintre cei mai mari artişti din Isfahan, de la sculpturi în lemn, la gravuri, broderii şi bijuterii. Proiectul cuprinde ateliere şi demonstraţii live ale unor tehnici antice persane de realizare a picturilor în miniatură, de şlefuire şi încrustare a lemnului, prelucrare a pietrelor preţioase, broderie sau gravură folosite cu precădere în zona Isfahanului (18 – 22 iul.)
* Jud. Neamț/ Jud. Bistrița Năsăud: În perioada 18 iulie – 22 august are loc o nouă ediție a Programului de tabere ARC, un program cu tradiție în susținerea identității lingvistice și culturale a românilor de pretutindeni, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului. Atelierele la care tinerii vor putea participa se vor axa pe dezvoltarea abilităților de comunicare în limba română și pe îmbogățirea cunoștințelor despre istoria, cultura și civilizația românească. De asemenea, vor fi organizate și excursii la obiectivele culturale și turistice din zonă. Taberele ARC de anul acesta se vor desfășura în centrele de agrement de la Oglinzi, jud. Neamț, și Sângeorz-Băi, jud. Bistrița Năsăud, în serii consecutive de câte 7 zile. La ediția din acest an sunt invitați să participe peste 1200 de elevi, studenți, tineri și profesori români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precum şi din diaspora
* Mediaş: Primăria Municipiului Mediaș organizează o dezbatere publică privind reabilitarea și modernizarea centrului istoric din oraș – ora 17:00, la sediul din Piața Corneliu Coposu nr. 3, Sala „Daniel Thellmann”
* Onești: Ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Oneşti – ora 14:30, în Sala Mare de ședințe, Bd. Oituz nr. 17
* Franţa: O delegaţie a Consiliului Judeţean Sibiu va fi prezentă la Rennes, în perioada 17 – 18 iulie, la invitaţia adresată preşedintei Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, de către preşedintele Departamentului Ille et Vilaine, Jean-Luc Chenut. Din delegaţie fac parte consilieri judeţeni, reprezentanţii unor instituţii de cultură aflate în subordinea CJ Sibiu (Muzeul Astra, Filarmonica de Stat, Biblioteca Astra), precum şi angajaţi din aparatul de specialitate al instituţiei. Scopul vizitei îl reprezintă reînnoirea Acordului de parteneriat pentru următorii trei ani, 2022 – 2024, şi vizează schimburi de experienţă în domenii precum: servicii sociale, turism, cultură, mediu, agricultură şi dezvoltare rurală, egalitatea de gen şi tineret
* Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă în lunile iulie și august proiectul „Ora liniștită”, un eveniment organizat în parteneriat cu asociația „Supereroi printre noi”, în cadrul căruia persoanele cu dizabilități de procesare senzorială și neurodiverse pot vizita expoziția fluturilor exotici vii – între orele 11:00 – 13:00, în afara programului obișnuit de vizitare, asigurându-se astfel publicului cu nevoi speciale posibilitatea de a admira fluturii exotici în liniște și feriți de agitația unei zile aglomerate
* Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire de proiecte pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Sesiunea se va desfășura în perioada 18 iulie – 18 octombrie, iar alocarea financiară disponibilă pentru finanțarea proiectelor din această sesiune este 15.356.515 euro. Depunerea Cererilor de finanțare se va face on-line pe www.afir.info, începând cu data de 18 iulie, ora 9:00. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă sM 9.1 este 18 octombrie, ora 16:00
* Webinar organizat de Expert Forum cu tema „Cum ne pregătim pentru criza energetică de la iarnă?” – ora 10:00
* Minuta şedinţei Consiliului de administraţie al BNR pe probleme de politică monetară din 6 iulie 2022 – ora 15:00
* De astăzi, Registrul Auto Român implementează serviciul „CIV prin curier”. Astfel, persoanele care solicită eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului vor putea opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid. Rămâne în vigoare și opțiunea de ridicare personală a Cărții de Identitate a Vehiculului, direct de la ghișeul reprezentanței teritoriale unde a fost efectuată activitatea
* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema „125 de ani de la naşterea lui Tudor Vianu”. Aversul monedei prezintă clădirea Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, inscripţia în arc de cerc „Romania”, stema României, valoarea nominală „10 lei” şi anul de emisiune „2022”. Reversul monedei redă portretul, suprapus parţial pe două cărţi, semnătura şi numele lui Tudor Vianu şi inscripţia „125 de ani de la naștere”
* Astăzi, 18 iulie, în ziua dinaintea lansării celei de a treia ediţii a programului Start-Up Nation privind dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare, va fi un interval de câteva ore în care platforma nu va funcţiona, întrucât cei de la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) vor face un ultim import de date din bazele de date de la Registrul Comerţului
* Institutul Naţional de Statistică publică date privind cifra de afaceri în serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor în mai 2022 și cifra de afaceri în comerţul cu ridicata în mai 2022
* Voluntari, jud. Ilfov: Traseele liniilor 416, 461 şi 473 vor fi modificate începând cu data de 18 iulie, pentru a permite executarea lucrărilor edilitare pe Str. Matei Millo
* În cadrul sesiunii august – septembrie a examenului de Bacaulaureat 2022, în perioada 18 – 25 iulie, are loc înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
* Muzeul Național Cotroceni organizează, în perioada 18 iulie – 12 august, a treia ediție a „Cotroceni Summer School”, un proiect de educație non-formală adresat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. Pe parcursul a patru săptămâni, copiii sunt invitați să participe la ateliere creative de educație pentru patrimoniu, care le vor oferi prilejul să descopere patrimoniul material și imaterial al Muzeului Național Cotroceni, dezvoltându-și, în același timp, abilitățile de comunicare și de interacțiune, spiritul artistic și creativitatea. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București fm și Agenția Rador
* Iași: Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează ediția a III-a a programului de vacanță „Școala de vară pentru pitici” (18 – 22 iul.). Proiectul se adresează copiilor între 6 și 12 ani și cuprinde activități practice, care au rolul de a dezvolta curiozitatea și de a înțelege şi interpreta procesele naturale care au loc în mediu, fiind organizat în parteneriat cu Facultatea de Fizică și Facultatea de Biologie ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Mecanică și Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” ale Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Fundația Academică Idei și Fapte pentru anii 2000 Iași și AstroClubul Iași. Activitățile se vor desfășura la sediul central al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, Bd. Ștefan cel Mare nr. 8-10, în intervalul orar 9:30 – 11:00. Printre partenerii media: Radio România Iași. Din programul zilei:
- „Lecția de Robotică” – demonstrație cu roboți de la Facultatea de Mecanică a Universității Tehnice „Gh. Asachi” Iaşi (Catedra „Teoria Mecanismelor şi Robotică” – Departamentul „Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Robotică”)
* Sfântu Gheorghe, jud. Covasna: Primăria Sfântu Gheorghe organizează şi în acest an un program de internship pentru studenţi, oferind 20 de locuri tinerilor care doresc să facă practică în cadrul acestei instituţii în perioada verii. Vor fi organizate două stagii de practică, în perioada 18 iulie – 12 august, respectiv 13 august – 9 septembrie. Tinerii selectaţi vor face practică la cabinetele celor doi viceprimari sau în alte birouri din cadrul Primăriei, ori în instituţii subordonate acesteia
* În cadrul celei de-a V-a săptămâni a programului Vacanța la MȚR (20 iun. – 31 iul.), are loc atelierul „Acoperișul de lapte”, cu Ana Petrovici-Popescu – ora 10:00. Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional
* Cu ocazia „Zilei Prieteniei” (30 iul.), Muzeul Național al Literaturii Române, cu sprijinul Plaza România (Bd. Timișoara nr. 26), propune proiectul expozițional „Prieteniile Scriitorilor”, care aduce în prim-plan povestea prieteniei scriitorilor români, spusă de muzeografii și redactorii muzeului, prin care dezvăluie diferitele forme în care aceasta s-a concretizat în viețile autorilor (18 – 31 iul.)
* Concert al trupei britanice Judas Priest – 50 Heavy Metal Years – ora 19:00, la Arenele Romane, Str. Cuțitul de Argint, Parcul Carol I. În deschidere vor cânta The Dead Daisies și Amalgama
* Brașov: Între 18 – 24 iulie are loc „Săptămâna Comediei” ediția a IX-a, la Teatrul „Sică Alexandrescu” și la Cinema Astra. Programul zilei:
- ora 19:00 – „Fetele Pelican” (Teatrul Nottara București), de The Wardrobe Ensemble. Regia și ilustrația muzicală: Horia Suru, scenografia: Doina Levintza. Distribuția: Crenguța Hariton, Isabela Neamțu, Sorina Ștefănescu, Alexandra Murăruș, Victoria Cociaș, Alexandru Mike Gheorghiu, Șerban Gomoi / Rareș Andrici, Anda Caropol, Mihaela Subțirică, Răzvan Bănică – la Teatrul „Sică Alexandrescu”
* Călărași: Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, lansarea romanului „Umbra trecutului”, al autoarei Iuliana Șandru – ora 14:00, în Sala „Perspective” a bibliotecii
* Cluj-Napoca: Vernisajul expoziţiei „(Re)constructing Visions”, care cuprinde o selecție din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în care sunt cuprinse atât lucrările unor artiști semnificativi pentru centrul artistic de la Cluj, cât și lucrările unor artiști de referință în istoria artei naționale – ora 18:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Evenimentul are loc în prezența prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, Președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Cluj și dr. Dan Breaz, curatorul acestei expoziții și muzeograf laMuzeul de Artă Cluj-Napoca (18 iul. – 7 aug.)
* Cluj-Napoca: Concert susținut de trio-ul italian Il Volo, compus din tenorii Piero Barone, Ignazio Boschetto și baritonul Gianluca Ginoble, acompaniați de New Hope Orchestra, sub bagheta dirijorului Flaviu Mogoșan – ora 20:00, la BT-Arena. Evenimentul face parte din turneul mondial „Il Volo Sings Morricone and more”
* Tulcea: „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” revine la Scena din Piața Civică din Municipiul Tulcea în perioada 17 – 23 iulie. Din programul zilei:
- ora 21:00 – „Mama”, regia: Elisabeta Bostan; scenariul: Vasilica Istrate; cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş, George Mihăiţă
* Au loc meciuri în prima etapă a Superligii de fotbal:
- AFC Botoşani – AFC Chindia Târgovişte – ora 18:30, pe Stadion Municipal din Botoşani
- FC Petrolul Ploieşti – FC Voluntari – ora 21:00, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti
* Otopeni, jud. Ilfov: În perioada 18 – 24 iulie se desfășoară Campionatele Europene de sărituri în apă pentru juniori, la care participă peste 250 de sportivi din 22 de ţări. România va fi reprezentată de şapte sportivi, cinci fete şi doi băieţi – la bazinul de sărituri din Complexul Sportiv de Nataţie din Otopeni
* Croația: Sportivi români la Campionatele Europene de lupte Under-15 de la Zagreb (16 – 19 iul.)
* Egipt: Sportivi români la Campionatele Mondiale de scrimă de la Cairo (15 – 23 iul.)
* Oregon, SUA: Sportivi români la Campionatele Mondiale de atletism de la Eugene (15 – 24 iul.)
*****
– Baku, Azerbaijan: Vizita președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit din cadrul UE
– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE
– Paris: Președintele francez Emmanuel Macron primește vizita președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan (18 – 19 iul.)
– Berlin: Președintele german, Frank Walter Steinmeier, va avea întrevederi cu președintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi
– Berlin: Cancelarul german, Olaf Scholz, și președintele egiptean, Abd al-Fattah as-Sisi, susțin o conferință de presă după întâlnirea lor de la Berlin
– Tokyo: Vizita ministrului sud-coreean de externe, Park Jin, care este primit de premierul nipon, Fumio Kishida
– New Delhi, India: Alegerea președintelui de către membrii Parlamentului
– Viena: Prim-ministrul slovac, Eduard Heger, va avea întrevederi cu cancelarul austriac, Karl Nehammer
– Geneva: Urmează să aibă loc reuniunea Comitetului de Urgență al OMS privind variola maimuței
– Washington: Începe procesul lui Steve Bannon, fost consilier al președintelui Trump, pentru refuzul de a coopera la ancheta Congresului asupra atacului de la Capitoliu
– New York: Bank of America publică rezultatele din al doilea trimestru
– Fort Lauderdale, SUA: Începe procesul autorului atacului armat de la școala Parkland
– Sunbury-On-Thames, Marea Britanie: Recensământul anual al populației de lebede de pe Tamisa (18 – 22 iul.)
– Hampshire, Marea Britanie: Salonul internațional aeronautic de la Farnborough 2022 (18 – 22 iul.)
– Kigali, Rwanda: Congresul ariilor protejate africane (APAC) (18 – 23 iul.)
– Are loc Campionatul European de fotbal feminin – EURO 2022 (6 – 31 iul.)
- Islanda – Franţa (ora 22:00), în Grupa D
- Italia – Belgia (ora 22:00), în Grupa D
– Nyon, Elveția: Este programată tragerea la sorţi a meciurilor din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal – ora 13:00
– Germania/ Elveția/ Italia: Au loc turneele de tenis ATP de la Hamburg şi Gstaad (18 – 24 iul.), precum şi cele WTA de la Hamburg (17 – 23 iul.) şi Palermo (18 – 24 iul.)
Marți, 19 iulie
* Eveniment organizat de Ambasada Sustenabilității în România (ASR), în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, cu ocazia prezentării rezultatelor analizei „România cu un singur chip”, un proiect derulat sub egida 100 DE ROMÂNI – ora 11:00, la Guvernul României, Sala Transilvania. Analiza a urmărit măsurarea decalajelor de dezvoltare existente între mediul urban și cel rural, în drumul spre atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite – Agenda 2030, atrăgând totodată atenția asupra sectoarelor în care este necesară accelerarea reformelor. Invitaţi: László Borbély – Consilier de Stat, Coordonator, Departament pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din cadrul Secretariatului General al Guvernului; Kelemen Hunor – Viceprim-ministru, Guvernul României; Florin Lixandru – Secretar de Stat, Ministerul Educației; Ilie Dumitrescu – Director de cabinet, Institutul Naţional de Statistică; acad. prof. dr. József, Benedek – Director, Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Durabilă (CCDD) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai și Membru în Consiliul Consultativ pentru dezvoltare durabilă, înființat pe lângă Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (TBC); Cristina Hanganu – Director Comunicare și CSR, LIDL România; Dragoș Tuță – Fondator și Președinte, Ambasada Sustenabilității în România; Andreea Ghiocel – Coordonator studiu, Ambasada Sustenabilității în România
* Jud. Harghita: Lucrările Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, cunoscută sub numele de „Tusvanyos”, la care sunt aşteptaţi premierul Ungariei, Viktor Orban, şi vicepremierul român Kelemen Hunor (19 – 24 iul.)
* Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului lansează a treia ediţie a programului Start-Up Nation privind dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – ora 10:00. Perioada de înscriere va fi de 30 de zile lucrătoare, până la 1 septembrie ora 20:00
* Fundația Siguranță Auto Copii România organizează conferința de presă cu participare internațională „3 ani de Siguranță Auto Copii în România”, un eveniment care marchează proiectele și activitățile desfășurate în parteneriat cu Brigada Rutieră, Corpul Național al Polițistilor și Academia „Titi Aur” – ora 17:00, Hotel Cișmigiu, Sala Lipscani, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Printre participanţi: reprezentanţa European Transport Safety Council, instituția europeană responabilă cu politicile de siguranță rutieră în Uniunea Europeană, ambasadorul Norvegiei, țara cu cel mai mic număr de decese din cauza accidentelor rutiere, precum și diverși reprezentanți din rândul Poliției Române și al societății civile
* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind lucrările de construcţii în mai 2022 și utilităţile publice de interes local în anul 2021
* Are loc evenimentul „Strategia națională pentru boli rare și cancere rare”, primul webinar dintr-o serie de șase care vor fi până la finalul anului, în cadrul „Share Experience 2022” – ora 14:00, pe platforma zoom. Participă: prof. dr. Maria Puiu, prof. dr. Emilia Severin și moderatoarea Dorica Dan, președinta Alianței Naționale pentru Boli Rare România
* Jud. Gorj: O caravană mobilă de depistare activă a tuberculozei care străbate, 11 unsprezece comune din judeţul Gorj pentru a oferi servicii medicale gratuite pentru sănătatea plămânilor ajunge astăzi în comuna Negomir din judeţ. Caravana „Screening TB” face parte din cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei derulat de România în ultimii 30 de ani – proiectul POCU/4.9/225/117426 – „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”. Proiectul este finanţat din fonduri europene şi implementat la nivel naţional de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” – Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii
* Jud. Mureş: Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin ajunge astăzi în localitatea Ernei, jud. Mureş – ora 16:00, în curtea primăriei. Femeile din grupul ţintă 24-29 de ani sunt aşteptate să participe la screeningul cancerului de col uterin, prin testare gratuită Babeş-Papanicolaou, program dedicat promovării prevenţiei şi depistării precoce a cancerului de col uterin. Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin este o acţiune care se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş
* Primele rezultate la proba scrisă a examenului de Titularizare vor fi afişate în data de 19 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe http://titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice în data de 19 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 20 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior, în data de 27 iulie
* În cadrul celei de-a V-a săptămâni a programului Vacanța la MȚR (20 iun. – 31 iul.), are loc atelierul „Poveşti cu urechi”, cu Călin Torsan – ora 10:00. Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional
* Concert susținut de trupa americană Son Lux – ora 19:00, la Fratelli Studios. În deschidere vor cânta trupele The Mono Jacks și Dimitri’s Bats
* Jud. Vâlcea: Cea de-a IV-a ediție a „Open Air Blues Festival Brezoi”. Printre artiştii care vor concerta: Eric Gales, Samantha Fish, Popa Cubby, Rick Estrin and the Nightcats, King King, John Montana, Joe Rusi şi Beth Hart – în Summer Camp Brezoi (19 – 24 iul.)
* Tulcea: „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” revine la Scena din Piața Civică din Municipiul Tulcea în perioada 17 – 23 iulie. Din programul zilei:
- ora 21:00 – „Strada speranţei” („Mercy Street”), regia: Ștefan Buzea, Alexandru Buzea, Radu Nicolae; scenariul: Alexandru Bordeanu; desene animate – 2016
*****
– Bruxelles: Consiliul de Cooperare UE-Azerbaijan
– Praga: Reuniunea informală a miniștrilor industriei și comerțului din UE (19 – 20 iul.)
– Bruxelles: Parlamentarii belgieni sunt chemați să ratifice un tratat bilateral controversat privind transferul prizonierilor cu Iranul
– Luxemburg: Eurostat publică datele privind inflaţia în luna iunie şi datele privind lucrările de construcţii în luna mai
– Teheran, Iran: Summit-ul Putin-Raissi-Erdogan privind Siria
– Teheran: Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, efectuează o vizită de o zi în Iran
– Berlin: Ministrul egiptean de externe, Sameh Shoukry, şi ministrul federal german de externe, Annalena Baerbock, susţin o conferinţă de presă la încheierea convorbirilor avute
– Marrakech: Summit-ul de afaceri SUA-Africa (19 – 22 iul.)
– Geneva: SGS – rezultatele din primul trimestru
– Sydney: Publicarea raportului privind „Starea mediului”
– Lyon, Franţa: Concert al trupei Rolling Stones, în cadrul turneului său european
– Miami Beach, SUA: Fotbal – meci amical, Inter Miami – FC Barcelona
Miercuri, 20 iulie
* Timișoara: Ședinţă ordinară a Consiliului Judeţean Timiş – ora 10:00, în Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ
* Falimentul Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA a rămas definitiv prin decizia instanţei, termenul limită de depunere a cererilor de plată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor fiind 20 iulie 2022
* În cadrul celei de-a V-a săptămâni a programului Vacanța la MȚR (20 iun. – 31 iul.), are loc atelierul „Pernă de visat bine”, cu Raluca Oprea-Minoiu – ora 10:00. Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional
* Formația Slipknot concertează în cadrul „Metalhead Meeting 2022”. Show-ul va fi deschis de trupa Jinjer, din Ucraina, și grupul Vended, din Statele Unite – ora 18:30, la Romexpo
*****
– Bruxelles: Comisia Europeană își prezintă planul de urgență privind criza energetică, pentru a pregăti UE pentru iarna viitoare
– Grafenwöhr, Germania: Are loc un exercițiu anual de artilerie al Armatei SUA
– Roma: Prima audiere a apelului Casei de Savoia împotriva statului italian pentru recuperarea bijuteriilor păstrate la Banca Italiei
– Lisabona: Prim-ministrul portughez, Antonio Costa, se va adresa Parlamentului privind „starea națiunii”
– New York: United Airlines – rezultate din al doilea trimestru
– Tokyo: Fotbal – meci amical Kawasaki Frontale – Paris Saint-Germain
Joi, 21 iulie
* În cadrul celei de-a V-a săptămâni a programului „Vacanța la MȚR” (20 iun. – 31 iul.), are loc Atelierul de teatru de umbre, cu Beatrice Iordan – ora 10:00. Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional
* „Actualitatea muzicală” – revistă a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – decernează Premiile sale de excelenţă – ora 12:00, în Foaierul Galben al Operei Naţionale Bucureşti. Printre parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi
* Muzeul Național al Țăranului Român, organizează vernisajul expoziției pictorului Tudor Banuș, „Fantome și Fantezii” – ora 18:00, la Sala „Irina Nicoalu”
- De asemenea, de la ora 16:00, are loc, în cadrul expoziției, o conferință susținută de Tudor Banuș, cu subiectul „Fantome actuale și fantezii desuete”, în dialog cu Rodica Furnea, jurnalistă
* Trupele Cargo, Bucovina și Timpuri Noi vor concerta în cadrul unei noi ediții a „Bucharest Metal Nights” – ora 18:30, la Romexpo, în aer liber
* Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în parteneriat cu Institutul Francez organizează „Retrospectiva TIFF 2022 la Bucureşti”, la Cinema Elvire Popesco, în perioada 21 – 24 iulie. Spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediţiei, dar şi producţiile care au câştigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca. Din programul zilei:
- ora 18:30 – „Reţeaua Jane”/„Call Jane” (r. Phyllis Nagy) cu Elizabeth Banks în rolul principal
- ora 21:00 – „Competiţia oficială”/„Official Competition”, cea mai recentă producţie a duo-ului regizoral argentinian Mariano Cohn şi GastĂłn Duprat
* Brașov: Curatoriată de Radu Vancu – scriitor și Diana Gheorghiu – compozitor, seria „Jazz între cuvinte” va pune fată în față tineri muzicieni și scriitori, ce vor împarți scena de la Bastionul Artiştilor, fostul Bastion al Ţesătorilor, în fiecare joi din perioada 21 iulie – 4 august. Având drept tema „Frumuseţea care ne face bine!”, fiecare din cele trei concerte – eveniment va include o creaţie muzicală originală având la bază versuri contemporane şi o improvizaţie muzicală realizate de tineri muzicieni, dar şi lecturi de autor, cu participarea scriitorilor Teodora Coman, Robert Elekes, Ovio Olaru
*****
– Frankfurt: Conferință de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro
– Ankara: Decizia privind rata Băncii Centrale
– Asuncion, Paraguay: Summit-ul prezidențial al Mercosur
– San Diego, SUA: Convenția Comic-Con dedicată benzilor desenate (21 – 24 iul.)
– Kennedy Space Center, Florida: Cea de-a 22-a aniversare de la încheierea programului navetei spațiale NASA după finalizarea cu succes a misiunii STS-135
– Evian, Franța: Golf – turneu Evian LPGA (21 – 24 iul.)
– Rabat, Maroc: Fotbal – Ceremonia de decernare a premiilor Confederației Fotbalului African (CAF)
Vineri, 22 iulie
* În cadrul celei de-a V-a săptămâni a programului „Vacanța la MȚR” (20 iun. – 31 iul.), are loc „Atelierul de construit jurnale de vacanță”, cu Valentina Bâcu – ora 10:00. Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional
* Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în parteneriat cu Institutul Francez, organizează „Retrospectiva TIFF 2022 la Bucureşti”, la Cinema Elvire Popesco, în perioada 21 – 24 iulie. Spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediţiei, dar şi producţiile care au câştigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca. Din programul zilei fac parte două documentare, câştigătoare în secţiunea „What’s Up, Doc?” la TIFF, devenită competiţională începând de anul acesta:
- ora 18:30 – „Atlantida”, regizor: Yuri Ancarani, care a câştigat Menţiunea Specială a secţiunii
- ora 21:00 – „Pentru mine tu eşti Ceauşescu” în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a câştigat Premiul „What’s Up, Doc?”
* „Tramvaiul Bookureşti”, un program iniţiat de Asociaţia „Arta nu muşcă”, le propune bucureştenilor cinci călătorii urban-poetice cu tramvaiul de epocă (pe linia 1), în fiecare sâmbătă din perioada 23 iulie – 20 august, în intervalul 19:00 – 21:00. În prima călătorie programul include o lectură şi o discuţie cu poeta Simona Popescu, un recital de saxofon de Paolo Profeti, un dialog moderat de Raisa Beicu şi poveştile oraşului
* Oradea: Între 22 – 24 iulie, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal organizează cea de-a XXIX-a ediție a Târgului Meşterilor Populari din România, care va avea loc în Parcul „Nicolae Bălcescu”. La această prestigioasă manifestare au fost invitaţi peste 150 de meşteri populari din zone geografice şi etnografice cunoscute ale ţării, care vor oferi publicului vizitator o diversitate de obiecte create de aceştia: ceramică, obiecte de fier, lemn, împletituri din papură şi nuiele, piese textile, port popular tradiţional şi vestimentaţie inspirată din acesta, podoabe, pictură naivă, icoane pe sticlă, ouă încondeiate, sticlă, turtă dulce, plăcinte, colac secuiesc, plante medicinale etc. Ca şi la celelalte ediţii, sunt invitaţi meşteri populari din Serbia (obiecte din lemn, machete de instalații tehnice), din Republica Moldova – Basarabia (podoabe ţărăneşti, jucării din lemn, ceramică) și Ungaria (ceramică, împletituri etc.)
* Sibiu: În perioada 22 – 24 iulie, Piața Mare din Sibiu va găzdui „ARTmania Festival”, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment, o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock, ce cuprinde concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film
* Jud. Vâlcea: Complexul Muzeal Măldăreşti, renumit pentru cele două construcţii specifice arhitecturii boiereşti din Oltenia, culele Greceanu şi Duca, îşi va deschide porţile în perioada 22 – 24 iulie, când turiştii sunt aşteptaţi să viziteze culele, să încerce din bucatele tradiţionale şi să se delecteze cu muzică lăutărească, medievală şi modernă într-un loc încărcat de istorie. Printre artiştii invitaţi să concerteze la această primă ediţie a festivalului „Fii Cool, la Cule, în Măldăreşti-Vâlcea” se numără Bogdan Simion, unul dintre puţinii cântăreţi la cobză din România, Andreea Bălan şi Nicole Cherry
*****
– Rabat, Maroc: Congresul partidului de extremă stângă Annahj Addimocrati (Calea Democrată) (22 – 24 iul.)
– Veneția: Deschiderea celei de-a 16-a Bienale internaționale de dans contemporan (22 – 31 iul.)
– Boom, Belgia: Festivalul de muzică electronică „Tomorrowland” (22 – 31 iul.)
Sâmbătă, 23 iulie
* Are loc „Rewind Disco Hit”, la care vor participa artiști internaționali din anii de glorie ‘70/’80/’90, printre care: Belen Thomas, In-Grid, Ivana Spagna, Sonia Mosca, Los Locos, Eruption feat. Precious Wilson, Johnson Righeira, Tony Esposito – ora 19:00, la Arenele Romane
* Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în parteneriat cu Institutul Francez organizează „Retrospectiva TIFF 2022 la Bucureşti”, la Cinema Elvire Popesco, în perioada 21 – 24 iulie. Spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediţiei, dar şi producţiile care au câştigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca. Din programul zilei:
- ora 14:00 – „Clubul şomerilor”/ „The Unemployment Club” (r. David Marques)
- ora 16:00 – „Orice, Oriunde, Oricând” / „Everything Everywhere All at Once” (r. Dan Kwan, Daniel Scheinert)
- ora 19:00 – „Maigret” (r. Patrice Leconte)
- ora 21:00 – „Bestiile” / „The Beasts” (r. Rodrigo Sorogoyen), care a avut premiera la Festivalul de la Cannes 2022
*****
– Berlin: Paradă cu ocazia „Christopher Street Day”
– Las Vegas: Fotbal – meci amical, Real Madrid – FC Barcelona
– Rabat: Fotbal feminin – finala Cupei Africii a Națiunilor
– Saitama, Japonia: Fotbal – meci amical Urawa Reds – Paris Saint-Germain
– Cracovia, Polonia: Meci de tenis pentru Ucraina, cu Iga Swiatek (nr. 1 mondial), Elina Svitolina și fostul jucător profesionist de tenis ucrainean, Sergiy Stakhovsky
Duminică, 24 iulie
* Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în parteneriat cu Institutul Francez organizează „Retrospectiva TIFF 2022 la Bucureşti”, la Cinema Elvire Popesco, în perioada 21 – 24 iulie. Spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediţiei, dar şi producţiile care au câştigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca. Din programul zilei:
- ora 12:00 – Proiecţie dedicată copiilor şi tinerilor, parte din secţiunea „EducaTIFF”: „Eu sunt Zlatan” / „I am Zlatan” (r. Jens Sjogren)
- ora 14:30 – „Ficţiune despre viaţă”/ „Feature Film About Life” (r. Dovile Sarutyte) care a obţinut Premiul Special al Juriului
- ora 16:30 – „Făpturi de vis”/„Beautiful Beings”, pentru care regizorul islandez GuĂ°mundur Arnar GuĂ°mundsson a câştigat Premiul Pentru Regie
- ora 19:00 – „Casa Noastră”/„Utama”, filmul care i-a adus regizorului bolivian Alejandro Loayza Grisi Trofeul Transilvania şi Premiul Publicului la TIFF
- ora 21:00 – „Amanţi de-o noapte”/„The Night Belongs to Lovers” (r. Julien Hilmoine), care a obţinut Premiul pentru Interpretare oferit actorilor Laura Muller şi Schemci Lauth
*****
– Ottawa: Urmează să aibă loc vizita Papei Francisc în Canada (24 – 30 iul.)
– Le Castellet, Franța: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Franței, Grand Prix