Informații din trafic

Realizator: Laurenţiu Văduva
Realizator: Este ultima vară fără pasaj la Drajna, anunţă Ministerul Transporturilor, care dă asigurări că pasajul peste linia de cale ferată Bucureşti-Constanţa va fi terminat până la sfârşitul anului. La Drajna, în judeţul Călăraşi, şoferii aşteaptă zeci de minute la cozile de la bariera CFR. Lucrările pentru execuţia pasajului peste magistrala Bucureşti-Constanţa au început în ianuarie cu un constructor român, iar termenul contractual este primăvara anului viitor. În restul ţării sunt mai multe zone cu lucrări şi restricţii pe DN 7 Piteşti-Sibiu. Detalii din trafic are reporterul RRA Alex Lancuzov.
Reporter: Cozi de la prima oră la Boița, pe DN7 Valea Oltului. La Boița, în județul Sibiu, sunt lucrări de consolidare cu circulație dirijată pe un singur sens, durează până la intrarea în sezonul rece. Tot pe DN7 Valea Oltului, dar în județul Vâlcea, lucrări sunt marți pentru trasarea marcajelor între Râmnicu Vâlcea și Călimănești-Căciulata, noaptea se fac asfaltări lângă Brezoi. Pe DN 7, la Milcoiu, sunt programate reparații, iar în județul Argeș tot pe DN7, asfaltări la Morărești-Drăganu. Dacă mergeți pe autostrada A1 București-Pitești, atenție mare la Ciorogârla, sensul spre Pitești. Se fac lucrări în zona mediană autostrăzii cu restricții pe banda a doua. Sunt programate asfaltări în județul Mureș, pe DN 13, la Saschiz, între Brașov și Sighișoara, iar în județul Sibiu lucrări pe DN1 lângă Avrig, pe șoseaua dintre Brașov și municipiul Sibiu. La final, informațiile pentru șoferii care circulă pe drumurile din Moldova. Încă o săptămână cu semafoare la podul de la Sârca, pe drumul național 28, între Târgu Frumos și municipiul Iași. Săptămâna aceasta se fac reparații pe centura municipiului Iași, aproape de Uricani, de intersecția cu drumul național 28 Lețcani-Iași./abranescu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 iulie)