Astăzi, 19 iulie 2022, Institutul Cultural Român, rețeaua de reprezentanțe și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), îl aniversează, printr-un proiect online difuzat global, pe celebrul scriitor român Norman Manea, supraviețuitor al Holocaustului, una dintre marile conștiințe ale lumii contemporane, care împlinește venerabila vârstă de 86 de ani.
Momentul va fi marcat, pe parcursul întregii zile, pe platformele social media ale ICR (inclusiv ale reprezentanțelor din străinătate), MNLR, Ambasadei României la Washington și ale altor parteneri, prin difuzarea filmului aniversar în trei părți – conceput și realizat de Alex Boda și Johnny Vacar în cadrul unui proiect comun al ICR New York și MNLR –, cuprinzând urări și evocări venite din partea a 30 de personalități culturale și apropiați din România și din întreaga lume, ce reconstituie un portret subiectiv, personal, al unuia dintre cei mai cunoscuți scriitori români la nivel internațional.
Îi urează „La mulți ani!” lui Norman Manea scriitori și intelectuali importanți, unii prieteni de-o viață ai scriitorului: Gabriela Adameșteanu, Chloe Aridjis, Homero Aridjis, Paul Bailey, Merrie Blocker, Leon Botstein, Robert și Peg Boyers, Nicolas Cavaillès, Magda Cârneci, Andrei Corbea-Hoișie, Caius Dobrescu, Luca Formenton, Angela Furtună, Olivier Guez, Elianna Kan, Ion Bogdan Lefter, Lea Wakeman, Alberto Manguel, Mercedes Monmany de la Torre, Carmen Mușat, Doru Pop, Michael Shafir, Claudiu Turcuș, Matei Vișniec, Ernest Wichner. Acestora li se alătură E.S. Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite, Liviu Jicman, președintele ICR, și Dorian Branea, directorul ICR New York, și, nu în ultimul rând, Cella Manea, soția scriitorului de mai bine de 55 ani.
Norman Manea (n. 19 iulie 1936) este unul dintre cei mai apreciați prozatori și eseiști români, profesor de literatură europeană și „writer in residence” la Bard College, New York. De la debutul din 1966 și până în 1986, când a plecat din țară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1979) și Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii și Educației Socialiste). După 1986, Norman Manea a fost tradus în peste 30 de limbi, cărțile sale fiind recenzate elogios. Volumele publicate în S.U.A. au figurat în selecția celor mai importante apariții editoriale din The New York Times. În 1992, a primit Bursa Guggenheim și Premiul MacArthur, iar în 1993, Biblioteca Națională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincției „Literary Lion”. În 2002, i s-a atribuit Premiul internațional de literatură Nonino pentru „Opera omnia”, iar în 2006 a obținut Premiul Médicis Etranger pentru volumul Întoarcerea huliganului. În 2010, a primit distincția „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres” din partea guvernului francez, pentru ca în 2011 să fie distins cu prestigiosul Premiu literar Nelly Sachs și să fie ales membru de onoare al Royal Society of Literature. În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Național pentru Literatură. În 2013, tot Uniunea Scriitorilor l-a nominalizat pentru Premiul Nobel, iar în 2014, PEN-ul românesc și mai multe edituri străine au reiterat propunerea. În 2016, a primit Marele Premiu pentru Literatură în limbile romanice al Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic. În același an, a fost decorat de către Președintele României cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer.
Înregistrările pot fi urmărite pe canalul youtube al ICR.