„Radiojurnal” – Realizator: Gabriela Mitrovici – 24 de participanți la piața en-gros de energie au primit amenzi în valoare totală de peste 11 milioane de lei pentru acțiuni de manipulare a pieței. Acțiunile au fost constatate în urma unor investigații derulate de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie, iar printre cei sancționați se numără furnizori și traderi de pe piață. Bogdan Isopescu are detalii.
Reporter: Direcția de Investigații ANRE a constatat nereguli atât pe piața de gaze, cât și pe piața de energie electrică și aplică sancțiuni pentru „manipularea pieței prin tranzacții de tip wash trades, calificat în subcategoria tranzacțiilor de spălare tip A-B-A sau pre-aranjate”. Acestea tranzacții presupun înţelegeri în afara jocului bursier şi au ca efect câștiguri neconforme cu regulile stabilite prin lege sau menținerea artificială a unor prețuri în piață. Sancțiunile date de ANRE au fost posibile în urma a 28 de investigații, începute în 2021 și finalizate anul acesta. Pe partea de energie electrică au fost sancționați 22 de participanți la piață, cu amenzi în valoare totală de 10,191 milioane de lei. Pe sectorul de gaze naturale au fost sancționați doi participanți la piață, cu amenzi ce cumulează un milion de lei. Într-o comunicare publică, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie menționează că are în derulare alte investigații care vizează 18 participanți la piața en-gros de energie, suspectați de manipulare a pieței, în speță furnizori și traderi. 13 sunt în sectorul energie electrică și cinci în sectorul gazelor naturale. Aceștia riscă amenzi în cuantum de 5% până la 10% din cifra de afaceri anuală./rpatulea/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 iulie)