Războiul din Ucraina, criza politică din Italia și valul de caniculă din Europa captează în cea mai mare măsură atenția presei internaționale.
După zece zile de pauză pentru lucrări de întreținere, Nord Stream pompează din nou gaz către Europa, anunță agenția rusă TASS, iar cantitatea livrată e cu 40% mai mare decât cea anterioară închiderii gazoductului. Fără îndoială un motiv de ușurare pentru guvernele europene, care continuă însă sfada pe tema gazelor. Agenția Reuters transmite că „propunerea UE de reducere a consumului de gaze cu 15%, ca măsură pregătitoare pentru posibile reduceri de livrări din Rusia, întâmpină rezistență din partea guvernelor, care periclitează aprobarea planului de urgență. Cel puțin 12 din cele 27 de state membre se opun propunerii. Principala dispută privește abilitatea UE de a face obligatoriu acest obiectiv”, deocamdată voluntar. Ziarul elen To Vima precizează că în special Grecia, Spania, Portugalia și Italia, adică întreg sudul Europei, resping apelul UE. Ele consideră măsura „nici necesară, nici echitabilă și nici eficientă”, în principal pentru că au aprovizionarea asigurată din alte surse. Unitatea europeană suferă și din alte motive: ministrul ungar de externe s-a aflat joi la Moscova pentru a obține „700 milioane de metri cubi de gaz, peste cantitatea convenită prin contractele pe termen lung”, consemnează agenția MTI. Nu că Rusia ar duce lipsă de clienți, rezultă dintr-o știre a agenției Interfax: „Pe 19 iulie Gazprom a stabilit un nou record istoric privind volumul zilnic al livrărilor de gaz către China, care a mărit volumul achizițiilor zilnice prin gazoductul Power of Siberia. În ultimele șase luni livrările s-au ridicat la 7,5 miliarde de metri cubi”. Între timp, SUA au inclus Rusia pe lista țărilor care promovează traficul de persoane și au avertizat că criza migrației cauzată de invazia din Ucraina poate declanșa un risc umanitar „fără precedent”, scrie publicația spaniolă Cope. Statul rus nu numai că nu „combate suficient” traficul de persoane, ci chiar „e implicat în această exploatare”, pe lângă faptul că forțele lui armate „recrutează sau folosesc copii soldați”. Săptămânalul german Der Spiegel sesizează că ucrainenii aflați sub ocupația militară a Rusiei devin tot mai periculoși pentru Putin. Pe lângă o serie de atentate vizând colaboraționiști, rezistența ucraineană furnizează Kievului informații despre obiectivele militare rusești pentru a fi lovite cu noile arme avansate donate de Occident. „Rezistența a devenit coloana a cincea a Kievului”, iar rolul ei este „crucial în acest stadiu al războiului”. Pe de altă parte, armamentul furnizat de Vest este în continuare insuficient, avertizează cotidianul american The Wall Street Journal, iar asta pentru că „descurajarea [nucleară] a lui Putin funcționează”. „Putin caută să inspire o frică de escaladare. Dacă Vestul e prea înspăimântat pentru a interveni, el e liber să facă prăpăd.” Or „costul ezitării americane crește pe zi ce trece. Și riscurile nu se limitează doar la Europa. Reticența americană îi semnalează Chinei că Vestul ar putea foarte bine să ezite și dacă Beijingul ar ataca Taiwanul. Nu mai e timp de pierdut”. Publicația israeliană The Jerusalem Post așează conflictul într-o perspectivă și mai largă. „Unii istorici văd cele două războaie mondiale ca pe un unic conflict militar întrerupt de un armistițiu de 20 de ani.” Tot așa poate fi privit și războiul rece care, după un armistițiu de trei decenii, a intrat acum în a doua lui fază, cea „fierbinte”. Similitudinile nu se opresc aici. Rusia anilor ’90 s-a asemănat mult cu Republica de la Weimar, iar anexarea Crimeei și ocuparea Donbasului în 2014 aduc aminte de anexarea regiunii sudete de către Germania nazistă. Și Putin și Hitler au invocat același pretext: nevoia protejării unei minorități naționale dintr-o țară vecină. „A trecut deja ceva vreme de când Putin și propagandiștii lui spun că Rusia nu luptă doar cu Ucraina, ci e implicată într-un război cu NATO și, în special, cu SUA. Încă nu vorbim de Al Treilea Război Mondial, însă am intrat acum într-un stadiu decisiv al îndelungatului război cu Moscova”, conchide The Jerusalem Post.
Italia va avea alegeri generale pe 25 septembrie, anunţul fiind făcut în ziua în care premierul italian Mario Draghi a demisionat, determinând-ul pe preşedintele Sergio Mattarella să dizolve parlamentul de la Roma, informează BBC. „În Italia are loc una dintre cele mai importante crize politice din istoria Republicii Italiene”, apreciază Rai News, citând reacția comisarului european al economiei, Paolo Gentiloni: „Dansul iresponsabililor împotriva premierului Draghi poate provoca o furtună perfectă”. La Libre Belgique explică faptul că „trei partide ale coaliţiei lui Draghi au anunţat că nu participă la un vot de încredere cerut de prim-ministru miercuri în Senat, ceea ce a dus la sfârşitul de facto al guvernului de uniune naţională”. Publicația spaniolă Cadena Ser reține că „sindicatele, patronatele, numeroase asociații de tot felul și chiar Biserica Catolică încurajaseră continuitatea lui Draghi din cauza crizei economice, energetice și sociale în curs”. Editorialul francezului Le Monde se intitulează „Sfârşitul erei lui Mario Draghi în Italia, un şoc pentru toată Europa” – într-un moment care „nu putea fi mai prost pentru Italia, pentru zona euro şi pentru întreaga UE”. Draghi „era considerat la Bruxelles garantul unei reveniri a încrederii prin reforme destinate să repună pe şine Italia, percepută drept veriga slabă a zonei euro. Demisia lui în momentul în care alţi doi piloni ai UE, cancelarul Scholz şi preşedintele Macron, sunt slăbiţi reprezintă un şoc major pentru UE”. Britanicul The Financial Times consideră că situația e într-adevăr dificilă, dar temerile privind o evoluție haotică pot fi exagerate. Încă de la învestirea lui în 2021, toată lumea știa că guvernul Draghi e doar un „aranjament temporar” cu o dată clară de expirare, alegerile din 2023. „Problema-cheie a politicii italiene în era Draghi a fost menținerea efortului de reformă și după ce omul care o personifică va părăsi scena publică.” Acea problemă n-a dispărut niciodată, iar demisia lui Draghi nu face decât să urgenteze necesitatea găsirii unei soluții. Săptămânalul The Economist a anticipat corect alegerile… anticipate. Ele vor surveni într-un „moment nu tocmai oportun, pe fondul a cel puțin trei crize interconectate: războiul din Ucraina, energia și inflația”. „Și, date fiind procedurile greoaie din Italia de alegere și instalare a unui nou cabinet, procesul decizional din a treia economie a UE va fi paralizat cel puțin până la sfârșitul lui octombrie.” Portalul european EUObserver ne spune și cine ar putea câștiga alegerile. „Giorgia Meloni, al cărei partid de extrema dreaptă din opoziție, Frații Italiei, conduce în sondaje, poate câștiga alegerile în parteneriat cu Salvini și Berlusconi. Fostă simpatizantă fascistă aliată cu partide naționalist-conservatoare precum Vox din Spania și Lege și Justiție din Polonia, ea ar putea deveni primul premier femeie al Italiei. Coincidență sau nu, toate cele trei partide care l-au răsturnat [pe Draghi] simpatizează cu președintele rus Vladimir Putin.”
Valurile caniculare care fac ravagii pe mai multe continente stârnesc îngrijorarea presei internaționale. Publicația europeană Politico apreciază că „săptămâna trecută a fost un infern. În Regatul Unit și regiuni din Franța au fost doborâte recorduri istorice de temperatură, iar incendiile de vegetație au făcut ravagii în Spania, Franța și Grecia”. Dar și zonele urbane au de suferit: „orașele sunt pline de structuri de beton, asfalt și metal care absorb și înmagazinează căldura, care este apoi eliberată atât de încet încât nu au timp să se răcească deplin pe parcursul nopții. Drept urmare locuitorii lor sunt supuși așa-zisului efect de «insulă de căldură», adică o caniculă permanentă și de o intensitate insuportabilă, care poate deveni letală”. Agenția portugheză Lusa exemplifică ce se întâmplă în zona rurală. În Portugalia au ars anul acesta 57.940 hectare de vegetație, mai mult decât dublul suprafeței arse în tot anul 2021. 45.467 din acest total au ars doar în ultimele 13 zile. Până acum, în 2022 au fost 6.566 de incendii în zonele rurale. Și agenția Interfax anunță incendii devastatoare în Republica Iakutia: „54 de incendii forestiere, pe o suprafață totală de 32.391 de hectare. În 2021, în Iakutia, suprafața tuturor incendiilor înregistrate a depășit cifra-record din ultimii 10 ani, ajungând la 8,5 milioane de hectare”. Publicația braziliană Folha Online semnalează dezastre similare și în alte regiuni ale globului: „În SUA flăcările ard în 12 state, chiar și Alaska. În India și în Pakistan sute de milioane de oameni au suferit la temperaturi de 43-50°C în aprilie și mai. Nu există prea multă îndoială că astfel de evenimente extreme rezultă din schimbările climatice, încălzirea globală fiind determinată de arderea combustibililor fosili și a pădurilor”. Tot din Brazilia, editorialul cotidianului O Globo: „Valul puternic de căldură care loveşte Europa nu este decât cea mai recentă dovadă legată de caracterul urgent al opririi schimbărilor climatice. Secetele severe – cea mai gravă secetă din ultimii 1.200 de ani în Peninsula Iberică -, diminuarea recoltelor cu prețuri în creștere evidențiază o altă fațetă a încălzirii globale: mai puțină hrană, mâncare mai scumpă, mai multă foamete”. În fine, vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans trage un semnal de alarmă prin intermediul cotidianului britanic The Guardian: „Distrugerea naturii e la fel de periculoasă precum criza climatică”, dacă nu chiar mai periculoasă. „Omorâm specii într-un ritm fără precedent. Și omorârea acelor specii ne face supraviețuirea mai puțin probabilă.” În 2019 ONU raporta că planeta e pe cale să piardă 1 milion de specii. Articolul privind distrugerea biodiversității e ilustrat cu o fotografie care surprinde un versant de munte acoperit de cioturi, cu legenda: „despădurire și degradarea habitatului la scară amplă într-o zonă naturală protejată din Frumoasa, România”.
(Andrei Suba, RADOR)/asuba/ilapadat
