Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev a comentat atacul de sâmbătă al armatei ruse asupra portului din Odesa, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Oleh Nikolenko, afimând că „Rusiei i-a luat mai puțin de o zi pentru a încălca acordul privind deblocarea exportului de cereale semnat, vineri, la Istanbul”. Potrivit lui Nikolenko, prin atacul asupra portului din Odesa, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a scuipat în față ONU și Turcia. „Doar 24 de ore i-au trebuit Federației Ruse pentru ca înţelegerile și promisiunile făcute ONU și Turciei într-un document semnat, vineri, la Istanbul, să fie puse la îndoială, lansând un atac cu rachetă pe teritoriul portului Odesa” – a scris Nikolenko pe o reţea socială. Potrivit secretarului de presă al Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev, prin atacul de dimineață din portul Odesa, Putin i-a scuipat în față pe secretarul general al ONU, António Guterres, și pe președintele turc, Recep Erdogan, care au depus eforturi pentru a ajunge la un acord privind deblocarea exporturilor de cereale. „Ucraina insistă asupra necesității implementării stricte a acordului, pentru a relua în siguranță exportul maritim de produse agricole ucrainene prin trei porturi: Odesa, Ciornomorsk și Pivdenni” – a adăugat Oleh Nikolenko. De asemenea, acesta a subliniat că Ucraina solicită ONU și Turciei să asigure respectarea de către Rusia a obligațiilor asumate la Istanbul. În cazul nerespectării acordului, Moscova va fi responsabilă pentru intensificarea crizei alimentare globale./sdan/lbadiu
(Agenția de presă RBC – 23 iulie)