Un robot de şah a rupt degetul unui băiat de şapte ani împotriva căruia juca, la Moscova. Copilului îi fusese luată o piesă când a întins mâna pentru a face următoarea sa mutare şi s-a produs incidentul. Au existat de mult temeri că roboţii s-ar putea întoarce împotriva oamenilor care i-au creat şi se pare că acest lucru s-a întâmplat acum, poate nu însă în modul apocaliptic prezis de scriitori de science-fiction. Serghei Smaghin, de la Federaţia Rusă de Şah, a insistat că robotul este sigur. Părinţii copilului au contactat însă biroul procurorului public, deşi nu este clar dacă doresc să acuze vreo persoană sau robotul. Imagini video ale incidetului arată braţul articulat al robotului deplasându-se în jos şi strivind timp de mai multe secunde degetul copilului, până când spectatorii au reuşit să îl elibereze. În pofida rănii suferite, copilul a jucat o altă partidă în ziua următoare, cu degetul bandajat./opopescu/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 iulie