Poşta Română a lansat primele cutii poştale digitale. Acestea oferă posibilitatea destinatarilor să-şi ridice oricând pachetele, fără să mai interacţioneze cu salariaţii de la poştă. Avizarea clienţilor care au de ridicat un colet se va face prin sms sau e-mail. În plus, destinatarii pot face plata direct la POS-ul integrat al cutiei digitale, aceasta fiind dotată şi cu un ecran tactil, ce oferă o interacţiune intuitivă cu utilizatorul. În total, Poşta Româna va avea 3.000 de astfel de lockere, care ar urma să fie instalate în perioada următoare pe întreg teritoriul naţional, potrivit unui comunicat de presă. Primele două cutii digitale funcţionează deja la oficiul poştal 66 pe strada Constantin Titel Petrescu din capitală, şi în oraşul Buftea din judeţul Ilfov, la oficiul poştal din localitate./abranescu/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 iulie)