Protocol de cooperare între România şi Iordania

Realizator: Cristina Grecu – România este principalul furnizor de grâu al Iordaniei, a afirmat ministrul de externe, Bogdan Aurescu, după semnarea unui protocol inter-guvernamental de cooperare cu Iordania în diverse domenii, printre care şi agricultura. Ministrul Aurescu a subliniat sprijinul ţării noastre pentru Iordania şi a reamintit şi contextul generat de războiul din Ucraina:
Bogdan Aurescu: Domeniul agriculturii, care este unul dintre cele mai importante domenii de cooperare dintre România şi Iordania, pentru că România este principalul furnizor de grâu al Iordaniei, mai ales în actualul context internaţional complicat, care este generat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cu atât mai important este să ne asumăm acest rol pentru a ajuta prietenii noştri, evident Iordania fiind unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai României.
Realizator: La rândul său, şeful diplomaţiei iordaniene, Ayman Safadi, a mulţumit pentru sprijinul, pe care îl acordă România şi a amintit rolul ţării noastre ca factor de echilibru în ceea ce priveşte pacea şi stabilitatea Orientului Mijlociu, dar şi în procesul de combatere a terorismului:
Ayman Safadi: Vrem să consolidăm relaţiile şi cooperarea între cele două ţări şi mulţumim României pentru efortul depus de a extinde colaborarea între Iordania şi UE şi salutăm faptul că Ambasada României va deveni un punct de legătură pentru NATO în Iordania. Colaborarea noastră este continuă în ceea ce priveşte apărarea şi combaterea terorismului. România ca şi Iordania împărtăşeşte aceeaşi viziune.
Realizator: Protocolul semnat astăzi mai prevede colaborarea celor două ţări în domeniile culturii, educaţiei, turismului şi mass-media./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iulie)