Crucea Roșie Română inaugurează, cu sprjinul financiar al Crucii Roșii Coreene, primul Centrul Multicultural “Humanity” pentru cetățeni ucraineni și români cu o situație socio-economică dificilă.
Cu sprjinul voluntarilor și a personalului calificat, Centrul Multicultural “Humanity” asigură beneficiarilor suport psihosocial și consiliere psihologică și găzduiește ateliere de desen, dans, prim ajutor, educație pentru sănătate, abilități de viață, creație, limba română și limba engleză. Totodată în centrul multicultural se va afla un punct de evaluare a stării de sănătate a copiilor și părinților, iar la prânz, participanții la activități vor primi hrană caldă.
La evenimentul de inaugurare al Centrului Multicultural “Humanity” vor participa dl. Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române împreună cu dl. Kwang Ho WOO, Director General al Biroului de Cooperare Internationala din cadrul Crucii Rosii Coreene.
Vă așteprăm, vineri, 29 iulie 2022 la ora 11: 00 la Centrul Multicultural “Humanity”, situat pe strada Biserica Amzei nr. 29, sector 1, București.