Interviu cu Rectorul (Comandantul) Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, general de brigadă prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan

Tuturor celor 290 de asolvenți ai promoției 2022 le transmit calde felicitări pentru performanțele obținute, amintindu-le că formarea lor în Academie s-a realizat în jurul valorilor de necontestat: PATRIE, ONOARE, DATORIE”

O nouă promoție de ofițeri este înaintată la gradul de sublocotenent, astăzi, 28 iulie, la Sibiu, urmând a fi repartizată la unități pentru a-și începe cariera militară. Așa cum v-o arată și fotografiile, sunt absolvenți ai uneia dintre cele mai moderne instituții de învățământ superior din România, în care, cele mai noi tehnologii, accesul la platforme, baze de date și biblioteci de prestigiu, renumele cadrelor didactice, condițiile de pregătire și trai oferite studenților sunt comparabile cu cele ale universităților europene.

La ceas de sărbătoare dar și de bilanț i-am soliciat Rectorului Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, general de brigadă prof.univ.dr.ing. GHIȚĂ BÂRSAN, câteva informații despre instituție și absolvenții săi.

  • Domnule general, sunteți rectorul celei mai mari instituții de învățământ superior militar din România. Ce reprezintă Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” pentru armata română în momentul de față?
  • Ca parte integrantă a învățământului superior militar, național și european, AFT este o universitate de educație și cercetare științifică. Este un centru de excelenţă, un campus militar modern, care oferă cele mai bune condiţii de studiu şi trai studenţilor militari din Armata României.

Este o instituţie bine digitalizată, dar care urmăreşte să atingă un nivel şi mai înalt în acest domeniu, motiv pentru care, în acest an, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României aprobat de Consiliul UE, la capitolul Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului a înscris proiectul Digital Army Academy: Integrarea proceselor educaţionale digitalizate în Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu care a obţinut finanţare de aproximativ 2,7 milioane de euro.

Pentru a face faţă provocărilor actuale şi evoluţiei tot mai rapide a tehnologiei, AFT este în plin proces de implementare a metodelor şi principiilor de desfăşurare a educației S.M.A.R.T. Universitatea utilizează platforma educaţională MOODLE, care este găzduită pe serverele proprii ale instituţiei, platformă care s-a dovedit a fi un sistem de management al învăţării care permite oricând desfăşurarea activităţilor didactice în mediul on-line şi dispune de o bibliotecă modernă, dotată cu softul LIBERTY 5, în care accesul este liber la raft, iar împrumutul de carte se realizează prin intermediul unei staţii de autoîmprumut. De asemenea, fiecare student la momentul înmatriculării primeşte un laptop cu acces la internet şi la bibliotecile virtuale ale instituţiei.

Sălile de curs, seminar şi laboratoarele de specialitate sunt dotate cu echipamente hardware şi software de ultimă generaţie, iar în domeniul instrucţiei suntem în etapa de interconectare a campusului universitar cu poligoanele şi centrele de instruire în vederea utilizării unor metode moderne şi eficiente de pregătire a pachetelor de forţe.

Pentru o mai bună înţelegere a conceptelor teoretice de către studenți, la nivelul AFT, s-a adoptat instruirea prin simulare, utilizând software dedicate cum ar fi: licenţele Matlab Campus (pentru achiziţia, prelucrarea şi analiza de imagini sau semnale), licenţele ArcGIS (pentru analiza terenului, a modului de desfăşurare al acţiunilor militare şi analiza propriului scenariu militar pe hărţile digitale), licenţe AnSYS (pentru analiza structurală, a elementelor finite şi a fenomenelor mecanice) şi JCATS, respectiv VBS4 (platforme dedicate de instruire bazate pe simulare virtuală şi constructivă pentru analiza acţiunilor militare complexe).

Pe lângă o învăţare bazată pe instrumentele tradiţionale, realitate virtuală şi augmentată, a fost utilizată şi metoda de învăţare de tip learning-by-doing, astfel că, pentru domenii precum cybersecurity şi inteligenţă artificială a fost susţinută participarea studenţilor la diverse competiţii naţionale sau internaţionale.

De-a lungul timpului, AFT-ul, prin cadrele didactice, instructorii şi studenţii săi, s-a dovedit a fi şi un foarte bun ambasador al Armatei României în străinătate. Bazele programului de relaţii internaţionale instituţionalizat s-au pus în anul 2011, odată cu implementarea în cadrul academiei a Programului Erasmus+. De atunci, numărul universităţilor partenere şi cel al mobilităţilor realizate a crescut continuu, ajungând ca în prezent, în cadrul programelor Erasmus şi The European Initiative for the Exchange of Young Officers (EMILYO) să fie încheiate parteneriate cu 30 de instituţii de învăţământ superior din spaţiul european şi din afara acestuia, în care peste 50 % dintre absolvenţi beneficiază de experienţa studiului în străinătate cu o durată care variază de la o săptămână până la un semestru. Doar un exemplu să vă dau, în cadrul EMILYO academia pune la dispoziţia partenerilor din străinătate modulele de pregătire militară Supravieţuire în condiţii de izolare temporară şi cercetare, modulul Leadership militar şi cel de Interoperabilitate în acţiunile militare.

Prin prisma celor afirmate anterior, AFT are câteva realizări remarcabile. Astfel, în anul 2013 a devenit membră fondatoare a International Military Academic Forum (iMAF), alături de alte patru instituţii din Europa: Academia Forţelor Terestre „Gl. Tadeusz Kosciuszko” din Polonia, Academia Militară Tereziană din Austria, Universitatea de Apărare din Republica Cehă şi Universitatea Naţională de Servicii Publice din Ungaria. Lucrările iMAF au fost găzduite de două ori de AFT, în anul 2015 şi 2022, iar în cadrul acestora s-au luat în dezbatere aspecte legate de pregătirea viitorului ofiţer european, concretizându-se cu proiectarea unui Semestru International, cu aceleaşi discipline şi conţinuturi în toate instituţiile partenere, aspect care facilitează schimbul de studenți, cadre didactice și instructori militari.

De asemenea, academia este participantă activă în Seminarul Comandanţilor de Academii Militare din Uniunea Europeană (EUMACS), acolo unde se încearcă găsirea de soluţii la provocările cu care se confruntă învăţământul militar în zilele noastre şi intensificarea relaţiilor de colaborare. În contextul deţinerii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, în luna iunie a anului 2019 AFT a găzduit cea de a VIII-a ediţie a acestui seminar.

  • Pentru ce beneficiari pregătiți absolvenții?
  • Principalul beneficiar al absolvenţilor noştri este Statul Major al Forțelor Terestre, dar sunt şi alte structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (M.Ap.N.) care îşi recrutează personal din rândul acestora. De asemenea, în instituţia noastră sunt şcolarizaţi şi studenţi pentru Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații și Administrația Națională a Penitenciarelor.
  • Ce specializări academice au absolvenții promoției 2022?
  • Noua concepţie de formare şi dezvoltare profesională a ofiţerilor a presupus regândirea procesului educaţional şi elaborarea de noi planuri de învăţământ pe domenii de studii universitare de licenţă în strânsă corelaţie cu armele şi specialităţile militare, precum şi reproiectarea unei părţi a acestora pe o durată de studii de patru ani.

Crearea de competențe profesionale generale și specifice armelor şi specialităților militare este misiunea celor trei facultăți: Facultatea de Management Militar, Facultatea de Științe Militare și Facultatea de Științe Economice și Administrative. Acestea gestionează şapte programe de licență: Leadership militar, Managementul organizaţiei, Managementul economico-financiar, Contabilitate şi informatică de gestiune, Administraţie publică, cu durata studiilor de trei ani, Inginerie şi management în domeniul comunicaţiilor militare şi Managementul sistemelor tehnice de artilerie, cu durata studiilor de patru ani.

De asemenea, în cadrul acestor facultăţi funcţionează cinci programe de master: Leadership organizaţional, Intelligence în organizaţii, Managementul capabilităţilor organizaţionale, Management şi tehnologie şi Managementul sistemelor logistice militare, cu durata de doi ani şi opt programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă.

  • Examenul de licență s-a încheiat. Care sunt cei mai buni absolvenți dintre cei care astăzi primesc primul grad de ofițer?
  • Examenele de licenţă şi de diplomă au reprezentat săptămâna trecută ultima mare provocare pe care studenţii au trebuit să o depăşească pentru a simţi roadele muncii depuse. Pe programe de studii universitare de licenţă s-au clasat primii, și mă bucur să-i prezint publicului larg, ca la catalog, următorii absolvenţi: Cătană-Bota Ioan Bogdan, cu media generală 9,55, la programul de studii Contabilitate şi informatică de gestiune; Moroşanu Mălina Elena, media generală 9,44, la programul de studii Managementul organizaţiei; Botezatu-Murguleţ Corina, cu media generală 9,42, la programul de studii Administraţie publică; Mircea Cosmin-Alin, cu media generală 9,36, la programul de studii Inginerie şi management în domeniul comunicaţiilor militare; Damian Tudor, cu media generală 9,33, la programul de studii Leadership militar; Holom Carla-Diana, cu media generală 9,20, la programul de studii Management economico-financiar.

Acestora și de altfel tuturor celor 290 de asolvenți ai promoției 2022 le transmit și pe această cale, calde felicitări pentru performanțele obținute, amintindu-le că formarea lor în Academie s-a realizat în jurul valorilor de necontestat: PATRIE, ONOARE, DATORIE, valori cu care vor pleca mai departe în unități și încredințându-i că poarta instituției de învățământ care i-a pregătit le va rămâne mereu deschisă, în spiritul salutului comunitatii academice militare sibiene, „SEMPER UNA!”.

  • Tocmai s-a încheiat examenul de admitere pentru ciclurile de licență și de master. Cu ce noutăți i-aţi aşteptat pe candidați?
  • Admiterea în AFT presupune parcurgerea a trei etape: recrutarea, susținerea probei de concurs și ierarhizarea candidaților şi, ca ultimă etapă, examinarea medicală specifică și evaluarea psihotehnică. Recrutarea se face de către fiecare beneficiar din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, potrivit reglementărilor specifice. Pentru M.Ap.N., aceasta este făcută în cadrul birourilor de informare – recrutare din fiecare reşedinţă de judeţ, acolo unde se pot înscrie pentru a urma cursurile AFT.

Susținerea probei de concurs și ierarhizarea candidaților s-a desfăşurat la sediul AFT şi a constat în susţinerea unui test de verificare a cunoştinţelor la următoarele discipline: matematică (cu pondere în calcularea notei finale de 50 %), informatică (cu pondere de 30 %) şi limba engleză (cu pondere de 20 %), după care a urmat ierarhizarea acestora în funcţie de medie şi opţiunea fiecăruia. Ca element de noutate pentru cei care au susţinut examenul de admitere pentru beneficiarul M.Ap.N. a fost adăugarea în oferta educaţională a AFT a programului de studii cu durata de patru ani, Managementul sistemelor tehnice de artilerie.

De asemenea, a fost suplimentat numărul de locuri cu cele rămase neocupate în urma repartiţiei absolvenţilor colegilor naţionale militare. Astfel, 25 de locuri s-au adăugat la cele 33 scoase iniţial la concurs.

Referitor la oferta educaţională pentru studiile universitare de master, şi aceasta s-a îmbogăţit cu un nou program de studii cu durata de doi ani, Managementul sistemelor logistice militare, program pentru care au fost alocate 30 de locuri.

* * * * *

Gl. bg. prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan s-a născut la data de 1 aprilie 1965 în localitatea Umbrăreşti din judeţul Galaţi. În anul 1983 a absolvit cursurile Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc şi în anul 1989 cursurile Facultăţii de Blindate şi Aviaţie din cadrul Academiei Tehnice Militare din Bucureşti (ATM). Este doctor în ştiinţe inginereşti din anul 1997 şi deţine gradul ştiinţific de doctor habilitat începând cu anul 2014.

General de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan

Etapele începutului de carieră didactică le-a parcurs în ATM, în perioada 1991-1995, în calitate de preparator universitar şi asistent universitar, iar începând cu anul 2004 cariera didactică și de cercetare științifică îi este legată de Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu (AFT), unde obține titlurile didactice de conferențiar universitar, respectiv profesor universitar, instituție în care ocupă pe rând funcțiile de șef de catedră, secretar științific al Senatului Universitar, prorector pentru cercetare științifică, prorector pentru învățământ și, începând cu anul 2011, cea de rector şi comandant.

A publicat peste 155 de lucrări științifice, din care 31 de cărți, cursuri, culegeri de probleme şi îndrumare de laborator şi 126 de lucrări cuprinse în volumele unor manifestări științifice naţionale şi internaționale. A fost membru în colectivele de cercetare a 20 de granturi de cercetare științifică câștigate prin competiție, dintre care două în calitate de director de proiect. Începând cu anul 2019 este membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, Secţia Mecanică Tehnică, specialitatea Metode numerice în modelarea statică şi dinamică a structurilor, Rezistenţa materialelor, Modelare şi simulare acţiuni militare şi membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Secţia Ştiinţe Militare.

A fost decorat cu: Ordinul și Medalia „Meritul militar clasa a III-a” (2003), „Meritul militar clasa a II-a” (2008), „Meritul militar clasa I” (2013), Ordinul „Virtutea Militară în grad de Cavaler” (2004), Emblema de Merit „În serviciul Armatei României clasa a II-a” (2007), Emblema de Merit „În serviciul Armatei României clasa a III-a” (2012), Emblema de Onoare a Statului Major General (2011), Emblema de Onoare a Armatei României (2011), Emblema de Onoare a Forţelor Terestre (2012), Emblema de Merit „Acțiuni umanitare clasa a III-a” (2015), Emblema de Onoare a Logisticii (2017), Emblema de Onoare a Resurselor Umane (2017), Emblema de Onoare a Medicinei Militare (2018), Ordinul „Virtutea Militară în grad de Ofiţer” (2018) şi Emblema de Onoare a Comandamentului Forţelor Întrunite (2020).

Credit foto: Daniela Oana și Elena Andrei, AFT

Un interviu realizat de Mihaela Bîlbîie, RADOR

RADOR – 28 iulie