Realizator: Laurenţiu Văduva – Ziua Imnului Naţional este marcată vineri în toate garnizoanele din ţară. Potrivit MApN, la Bucureşti, este programată de la ora 10:00 o ceremonie în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional. Şi la Râmnicu Vâlcea autorităţile au pregătit evenimente dedicate cântecului „Deşteaptă-te, române!” intonat pentru prima dată într-un cadru oficial acum 174 de ani. Detalii în relatarea corespondentei RRA, Ana Maria Cârstea:
Reporter: În Râmnicul Imnului Naţional seria manifestărilor va debuta la ora 10:00 cu o şedinţă festivă a Consiliului Local. Aceasta va avea loc la Arenele Traian din municipiu, urmând ca mai apoi să se plece într-o paradă festivă către parcul Zăvoi, mai precis, spre locul unde în urmă cu 174 de ani se intona pentru prima dată într-un cadru oficial actualul imn de stat, printre participanţii de atunci numărându-se şi Anton Pann. Toţi cei prezenţi la parada festivă vor avea posibilitatea de a parcurge un traseu simbol pentru istoria oraşului. Vor exista opriri la Biserica „Toţi sfinţii”, acolo unde au fost sfinţite cele cinci steaguri de la Revoluţia din 1848, la Casa Memorială „Anton Pann” pentru ca parada să se opreasacă în parcul Zăvoi, acolo unde corul „Eufonia” al Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea va intona „Deşteaptă-te, române!”, alături de toţi cei prezenţi. Timp de trei zile, Râmnicul Imnului Naţional va fi în sărbătoare, numeroase manifestări fiind organizate în diferite puncte cheie din oraş, toate având rolul de a aminti de unitatea Revoluţiei Române de la 1848.
Realizator: Ziua Imnului Naţional al României a fost proclamată de parlament printr-o lege adoptată în 1998. „Deşteaptă-te, române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureşanu./lcoman/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 iulie)
Realizator: Cătălin Gomboș – Ziua Imnului Naţional este marcată vineri în toate garnizoanele din ţară. În capitală este programată, de la această oră, o ceremonie în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional. Pentru mai multe informaţii relatează corespondentul RRA, Alexandru Lancuzov.
Reporter: O ceremonie care începe cu un serviciu religios, urmat de un concert susținut de muzica reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, apoi oficialii din guvern și parlament vor susține discursuri despre simbolistica imnului național, despre momentele de cumpănă de la 1848, din timpul revoluției pașoptiste, când s-a auzit „Deșteaptă-te, române”. Pot să vă spun că în cadrul programului este și o pată de culoare, zeci de copii de la grădinițele și școlile din București participă la această ceremonie publică cu ocazia Zilei Imnului Național, o ceremonie care a dus și la închiderea circulației pe Calea Victoriei din București.
Realizator: Şi la Constanţa Ziua Imnului Naţional este marcată de Forţele Navale Române printr-o serie de ceremonii, care vor debuta, peste o oră, în Piaţa Ovidiu./abranescu/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 iulie)