Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.
1) Guvernul de la Bucureşti a aprobat plata contribuţiei financiare voluntare a României la bugetul Misiunii Speciale de Monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa în Ucraina, în sumă de aproape 54.800 de euro, reprezentând prima factură provizorie pentru perioada 1.04.2022 – 31.03.2023.
Prin achitarea contribuţiei financiare va fi asigurată consecvenţa acţiunilor României în sprijinul eforturilor de soluţionare a crizei din Ucraina, evidenţiindu-se, totodată, ataşamentul pentru respectarea angajamentelor asumate în calitate de stat participant la OSCE. Fondurile necesare pentru plata acestei contribuţii se suportă din bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru 2022.
2) Două firme româneşti care repară primele 35 de linii de cale ferată de marfă din portul Constanţa, sud-estul României, au fost singurele care au depus oferte la licitaţia CFR Infrastructură pentru reparaţii la restul de 64 de linii din acest port. În total, este vorba despre 30 de kilometri de cale ferată care, odată ce vor fi refăcuţi, vor ajuta la creşterea capacităţii de operare a portului, mai ales pentru transportul mărfurilor din Ucraina. Lucrările costă 150 de milioane de lei (circa 30,3 milione de euro) şi trebuie terminate până la sfârşitul anului.
3) 32 de persoane din Ucraina au obţinut permise de protecţie temporară de la structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări din Galaţi (estul României). În centrul pentru refugiaţi sunt disponibile 227 de locuri. Niciun refugiat ucrainean nu se află cazat în căminul structurii care se ocupă cu procesarea solicitărilor de azil Galaţi.
De la începutul războiului şi până pe 15 iunie, firmele gălăţene au angajat 38 de persoane provenite din Ucraina. Posturile pe care au fost încadraţi ucrainenii sunt foarte variate, de la instalator apă-canal, şofer şi ajutor de post, ajutor de ospătar, până la director de vânzări, administrator de firmă şi manager de proiect de la Galaţi.
4) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 6.00, 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.