Autoritățile ucrainene au înaintat o cerere ciudată și lipsită de logică prin care solicită ca Rusia să returneze o treime din proprietățile străine (din străinătate) ale fostei Uniuni Sovietice, a declarat Aleksei Pușkov, președintele Comisiei pentru politica informațională și relaţia cu mass-media din Consiliul Federației. Pe canalul său de Telegram, el a notat că în aceste condiții, Kievului i s-ar putea solicita să returneze Moscovei o parte din fondurile băneşti plătite de Rusia în conturile datoriei fostei URSS. ”I se poate solicita Kievului să returneze Rusiei o treime din cele 104 miliarde de dolari pe care le-am plătit în contul datoriei fostei URSS. Ucraina este obișnuită să ceară, de parcă toată lumea îi datorează ceva”, a mai scris Pușkov. Rusia a plătit toate datoriile URSS, după prăbușirea acesteia, pe la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, asigurând astfel statutul de succesor legal al Uniunii Sovietice în relațiile internaționale și luându-i locul în Consiliul de Securitate al ONU. În ultimii ani, autoritățile ucrainene au încercat în mod repetat să conteste acest fapt. Ambasadorul ucrainean în Marea Britanie, Vadim Pristaiko, a declarat că Kievul cere ca Moscova să returneze ‘cel puțin’ o treime din proprietățile străine ale URSS, pe care le-a primit prin preluarea datoriilor Uniunii Sovietice./vdraguta/dsirbu
www.gazeta.ru – 1 august