MAGYAR NEMZET: Zbor razant înspăimântător al politicienilor din Europa

Sociologul român Vladimir Ionaş a criticat dur elita politică europeană. În opinia cunoscutului analist politic, războiul şi crizele economice au arătat capacităţile liderilor politici de pe continent. În Europa nu a existat o clasă politică mai slabă decât cea actuală. Partea mai mare a grijilor se datorează tehnocraţilor de la Bruxelles. În Italia alegerile vor fi câştigate de 2 partide radicale, în Bulgaria va fi greu să se formeze o majoritate clară, iar în Franţa Macron nu mai deţine puterea parlamentară. Conform sondajelor, în Germania Partidul Social-Democrat ocupă locul al treilea.
„Mă îngrozeşte măsura în care politicienii nu deţin soluţii. Europa va avea multe probleme” – a afirmat Vladimir Ionaş pentru Agenţia Mediafax.
O opinie la fel de deprimantă a formulat faţă de cotidianul transilvan „Krónika” şi analistul Institutului budapestan pentru politică şi economie externă, Zsolt Pászkán. Analistul a explicat aderarea politicienilor români la discursul folosit de adversarii politici ai acestora din exterior prin ideea că sunt inapţi pentru orice fel de gândire de sine stătătoare despre propria lor ţară sau despre vecinătatea mai apropiată sau mai îndepărtată. După cum a afirmat, nu este vorba doar de un fenomen din România.
În „lumea occidentală”, bunăstarea de peste o jumătate de secol şi liniştea relativă la nivel de decizie politică au făcut ca apariţia politicienilor capabili în stare de paşi creativi să fie plasată pe planul decizional secund sau, în cel mai bun caz, apariţia politicienilor adevăraţi să devină ceva cu caracter „eventual” făcând posibilă apariţia politicienilor reali capabili de paşi creativi. Locul acestora a fost preluat de „mandarinii” ţinuţi în lesă de oligarhii nord-americani şi vest-europeni (aşa-numiţii „USAcraţi” şi „eurocraţi”) cu ajutorul mediei, dirijaţi de „statul paralel”, iar deciziile lor erau preluate prin mesaje de pe Twitter de către funcţionari – a formulat Pászkán. În opinia sa, trecând peste ocean şi infiltrându-se chiar de-a dreptul cu forţa în societăţile europene, neobolşevismul ameninţă cu pericolul că va repune schimbarea regimului în Europa Centrală şi de Est în situaţia în care a fost, plasând-o între ghilimele.”
(Autor: István Pataky)
https://magyarnemzet.hu/kulfold/2022/08/elemzok-remiszto-politikusi-melyrepules-europaban

MAGYAR NEMZET (Ungaria), 1 august 2022
Traducerea: Imola Stănescu