Constanța, București – 3 august 2022
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Primăria Municipiului Constanța invită publicul constănțean și turiștii de pe litoralul Mării Negre la seria de Spectacole Extraordinare „Ave Maria”, organizate pe 15 și 16 august 2022, de la ora 21:00, pe faleza Cazinoului din Constanța (zona grupului statuar Mihai Eminescu).
Accesul spectatorilor la concerte este gratuit, dar se va face exclusiv prin rezervarea online a biletelor pe platforma Bilete.ro la https://s9.ro/1nwg.
Biletele vor fi disponibile începând cu data de 8 august, ora 8.00 și vor putea fi rezervate conform regulamentului afișat pe platformă.
Evenimentul „Ave Maria” este realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța și marchează sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, precum și Ziua Marinei Române. Corul Madrigal aduce la Constanța unul dintre cele mai iubite spectacole ale sale, ovaționat la scenă deschisă în ultimii doi ani, la București – „Ave Maria”, un concept artistic ce combină sunetul unic al acestui celebru ansamblu și o complexă regie de lumini și de spectacol.
Dirijorul principal al Corului Madrigal, Anna Ungureanu a selectat un repertoriu care îmbracă sonor acest moment atât de important pentru spiritualitatea românească – Adormirea Maicii Domnului. Din distribuția spectacolului face parte și actorul Marius Manole, care va completa programul „Ave Maria” cu interpretarea unei colecții emoționante de psalmi. Evenimentul va fi întregit de vocile copiilor din corurile Cantus Mundi din Constanța, precum și de o scenografie spectaculoasă și un design de lumini ce vor pune în valoare celebra faleză a Cazinoului constănțean. Regia spectacolului „Ave Maria” este semnată de Emil Pantelimon, iar conducerea muzicală aparține Annei Ungureanu. Design-ul de lumini este coordonat de Alin Popa, video mapping-ul de Dorin Popovici, iar sunetul de Gabriel Scîrlet.
„La 120 de ani de la prima sărbătoare a Marinei Române, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi fac cadou constănțenilor, dar și turiștilor, acest spectacol. Ne dorim ca de-acum înainte să aducem în fiecare an la malul mării proiectul „Ave Maria”, pe care publicul din România să îl poată viziona și asculta exclusiv în acest loc de o frumusețe aparte. Marea va fi decorul perfect al Corului Madrigal, iar sunetul unic al acestuia va deveni mobilul prin care vom sărbători în fiecare an Ziua Marinei și Adormirea Maicii Domnului la Constanța. Ne bucurăm să avem aproape autoritățile locale și mulțumim Primăriei Municipiului Constanța pentru deschidere și oportunitatea de a produce un spectacol într-un cadru inedit, un loc pe care sunt sigur că Madrigalul îl va umple cu o energie fantastică” – a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Parteneri: Primăria Municipiului Constanța, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Statul Major al Forțelor Navale Române, Șantierul Naval Constanța S.A., Universitatea „Ovidius” din Constanța, City Park Mall Constanța, Circul Metropolitan București, Opera Comică pentru Copii, Teatrul Excelsior, Televiziunea Română.
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Itsy Bitsy, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Zile și Nopți
Mai multe informații sunt disponibile pe www.madrigal.ro, http://www.primaria-constanta.ro/ și pe paginile de social media ale celor două instituții.
*
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut sute de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.
În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.
După 59 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.
Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.750 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.
Marius Manole este unul dintre cei mai iubiți actori ai României, un artist care se metamorfozează cu aceeași autenticitate în roluri aflate în sfere emoționale diverse, de la fragilitate la forță și de la clasic la experimental. Cu o carieră prodigioasă în teatru, film și televiziune, Marius Manole a absolvit în 2001 Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, secția Actorie, la clasa profesorilor Emil Coșeriu și Cornelia Gheorghe. În perioada 2002 – 2003, a urmat cursurile Secției de Coregrafie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. Pe 5 mai 2016, Președintele Klaus Iohannis l-a decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D – ”Arta spectacolului”, pentru „implicarea deosebită în promovarea teatrului și cinematografiei românești atât în țară, cât și în străinătate”. În prezent face parte din echipa permanentă a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” și colaborează cu instituții teatrale din București și din țară sau în proiecte artistice independente.