Caii sălbatici din pădurea Letea au fost afectaţi din cauza secetei prelungite. Zonele de adăpare ale acestora au secat, dar agenţii de mediu au intervenit şi au adus pânza freatică la suprafaţă. Administraţia Deltei a intervenit şi în Complexul Somova-Parcheş pentru ca apa din lacuri să nu ajungă în Dunăre, iar resursa naturală să nu fie afectată. Până acum, instituţia din subordinea Ministerului Mediului nu a primit raportări privind mortalităţi piscicole – relatează corespondenta RRA, Luiza Rosetti./lcoman/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 august)