Comisia Europeană a răspuns apelurilor de a înceta eliberarea de vize pe termen scurt cetăţenilor ruși

Codul de vize al Uniunii Europene nu conține, în principiu, posibilitatea opririi eliberării vizelor pe termen scurt, inclusiv pentru cetățenii ruși, dar fiecare țară UE poate lua decizii în cazuri individuale, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Anitta Hipper, în timpul unei conferinţe de presă la Bruxelles, răspunzând întrebărilor despre apelurile individuale ale țărilor UE de a înceta eliberarea de vize pe termen scurt cetățenilor ruși. „Codul vizelor al UE, care reglementează eliberarea vizelor de scurtă durată, nu prevede posibilitatea opririi eliberării unor astfel de vize. Întotdeauna există categorii de cetățeni pentru care trebuie eliberate vize, de exemplu în cazuri umanitare, pentru membri ai familiei, pentru jurnalişti sau dizidenţi. Cu toate acestea, statele membre UE pot analiza, în mod independent, fiecare problemă de eliberare a vizelor pe termen scurt într-o situaţie specifică” – a subliniat aceasta. Potrivit afirmaţiilor sale, Comisia Europeană „este în contact cu țările UE, inclusiv cu cele, care intenționează să restricționeze eliberarea vizelor, dar nu comentează aceste contacte”. O altă reprezentantă a Comisiei, Arianna Podestà, a precizat, la rândul său, că Comisia Europeană este pregătită să ia în considerare introducerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, dar nu comentează eventualele restricții privind eliberarea de vize pe termen scurt către cetăţenii ruși. „Am adoptat deja șapte pachete de sancțiuni împotriva Rusiei și suntem gata să luăm în considerare noi sancțiuni. Cu toate acestea, problema vizelor este de competența țărilor UE și nu comentăm propunerile individuale și viitoarele sancțiuni până când acestea nu sunt adoptate” – a spus aceasta./ssirbu/ilapadat

(www.tass.ru – 9 august)