Autorităţile sanitare din ţara noastră îndeamnă toate persoanele de până în 40 de ani să se prezinte la medicul de familie pentru a primi reţetele pentru iodura de potasiu, în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public privind bombardarea centralei nucleare de la Zaporojie, din Ucraina. În acelaşi timp, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare dă asigurări că, la noi în ţară, nivelul de radiaţii este normal. Nicoleta Stoian vine cu mai multe informaţii:
Reporter: Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat ieri că sistemul de distribuție a pastilelor de iodură de potasiu este perfect funcțional și a îndemnat pe toți românii, care au mai puțin de 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie, de la care trebuie să primească prescripția cu care vor putea ridica gratuit de la farmacii iodura de potasiu. La nivel național sunt 2.500 de farmacii care distribuie astfel de pastile, a mai spus Alexandru Rafila, care a precizat că pe fondul creșterii tensiunilor din Ucraina este posibil ca cererea pentru iodura de potasiu să crească. Ulterior, Ministerul Sănătății a precizat că aceste comprimate se administrează doar în caz de expunere după un accident nuclear și că este contraindicat să fie administrate preventiv. Medicii de familie atrag, însă, atenția că pacienții cu probleme urgente vor avea de așteptat zile sau chiar săptămâni din cauza celor care vor veni să-și ia iodura de potasiu. Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie solicită, în schimb, eliberarea comprimatelor direct din farmacie fără prescripție medicală. Pe de altă parte, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a dat asigurări că în România măsurătorile efectuate confirmă valori normale ale nivelului de radiații. În plus, se menționează că sistemul de monitorizare a radioactivității mediului de pe teritoriul Ucrainei funcționează normal și nu indică depășiri ale valorilor obișnuite./azamfir/sdm2
RRA – 9 august