Sucursala italiană a Deloitte LLP, o companie specializată în consultanță financiară, a decis să calculeze valoarea Colosseumul Roman în cazul în care ar fi scos la vânzare mâine. Rezultatul – aproximativ 77 de miliarde de euro. Experții au calculat atât valoarea materială, cât și cea imaterială. Astfel, prețul declarat al Colosseumului include 1,4 miliarde de euro, cu care acest loc – una dintre cele mai populare destinații turistice din lume – contribuie anual la PIB-ul Italiei. Experții au luat în considerare și valoarea satisfacţiei derivate din privirea sau apropierea de Colosseum. Această cifră se ridică la aproximativ 400 de milioane de euro. Restul de 75 de miliarde de euro reprezintă valoarea pe care societatea o acordă existenței Colosseumului. Pentru a obține date în acest sens, compania a realizat un sondaj de opinie online. În timpul sondajului cetățenii italieni au fost întrebaţi cât ar fi dispuși să plătească pentru a păstra Colosseumul, chiar dacă nu ar beneficia direct de el, iar locuitorii Romei au spus că sunt dispuși să plătească 90 de euro de persoană, în timp ce ceilalţi italieni sunt dispuși să plătească în medie 57 de euro pentru conservarea patrimoniului. Anterior, un grup de artiști, curatori și filozofi din Italia s-au oferit să pună la vânzare o copie digitală a Colosseumului. Ideea este de a vinde Colosseumul cu ajutorul unui certificat digital de autenticitate, care să certifice dreptul de proprietate asupra unei reproduceri digitale ultra-precise a clădirii sau a unor părți din aceasta. (www.euro-pulse.ru – 10 august)/ssirbu/ddaniela