Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, s-a întâlnit, vineri, cu conducerea companiei de construcţii care realizează interconectorul de gaze cu Grecia, Avax şi cu conducerea companiei care implementează proiectul, ICGB. În cadrul întrevederii, şeful statului bulgar a remarcat: „Interconectorul cu Grecia nu este doar un obiectiv de infrastructură, ci şi un obiectiv cu o puternică dimensiune regională şi geopolitică. Acest obiectiv are o importanţă esenţială, nu doar pentru aprofundarea parteneriatului strategic dintre Grecia şi Bulgaria, dar şi pentru realizarea unei diversificări reale a livrărilor de gaze pentru Bulgaria şi ţările din Europa Centrală şi de Est„. Radev a dat asigurări că Bulgaria este pregătită pentru a asigura asistenţă completă în scopul punerii în funcţiune a proiectului cât mai curând posibil. „Finalizarea acestui proiect geopolitic de infrastructură, în condiţiile unei crize energetice globale severe, a aprovizionărilor limitate şi creşterii preţurilor, are o importanţă deosebită pentru ţările noastre„, a menţionat preşedintele Bulgariei. Înainte de întrevedere, Ministerul Dezvoltării Regionale de la Sofia a făcut publice fotografii cu lucrările de construcţie nefinalizate de-a lungul traseului. Fotografiile au fost realizate în cadrul inspectării tronsonului bulgar al interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria, miercuri, 10 august, de către ministrul interimar al dezvoltării regionale şi lucrărilor publice, Ivan Şişkov şi viceprim-ministrul şi ministrul interimar al transporturilor şi comunicaţiilor, Hristo Aleksiev. În urmă cu o zi, compania ICGB, care execută proiectul interconectorului de gaze dintre Bulgaria şi Grecia, a reacţionat ferm, după ce cabinetul bulgar a afirmat că proiectul nu este gata. ICGB a precizat că toate lucrările majore de construcţie au fost finalizate, iar interconectorul poate asigura aproape în totalitate consumul Bulgariei. Compania face apel la cooperarea activă a instituţiilor./ddaniela/dsirbu
www.dariknews.bg – 12 august