Festivalul de Film de la Sarajevo, aflat la a 28-a ediţie, se va desfăşura în perioada 12-19 august 2022 în capitala Bosniei şi Herțegovinei, zece dintre filmele prezentate fiind producţii cinematografice româneşti. Institutul Cultural Român sprijină şi de această dată participarea cineaștilor români, în calitate de partener al evenimentului.
Programul competiţional al festivalului este împărţit în patru secţiuni – lungmetraj, documentar, scurtmetraj şi film studenţesc – în cadrul cărora vor fi proiectate 51 de filme – 21 de premiere mondiale, şapte premiere internaţionale, o premieră europeană, 21 premiere regionale şi o premieră în Bosnia şi Herţegovina.
Ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Sarajevo prezintă zece producţii cinematografice româneşti, în cadrul mai multor secțiuni.
Competition Programme – Feature Film
„Men of Deeds/Oameni de treabă”, regia: Paul Negoescu; proiectat în premieră mondială
România, Bulgaria, 2022, 105 min.
Cu: Iulian Postelnicu, Anghel Damian, Vasile Muraru, Crina Semciuc, Daniel Busuioc, Oana Tudor, Vitalie Bichir, Annemarie Chertic
Competition Programme – Short Film
„Amok”, regia: Balázs Turai; proiectat în premieră regională
Ungaria, România, 2022, 15 min.
Competition Programme – Student Film
„Mon Ami”, regia: Carina Dasoveanu; proiectat în premieră internațională
România, 2022, 30 min.
Cu: Marius Manole, Gabor Bondi
„Eu și sora mea/My Sister and I”, regia: Theodor Ioniță; proiectat în premieră internațională
România, 2022, 17 min.
Cu: Ela Ionescu, Cosmina Stratan, Bogdan Farcaș
Competition Programme – Documentary Film
„Too Close/Apropiere”, regia: Botond Püsök; proiectat în premieră mondială
România, Ungaria, 2022, 85 min.
„The Chalice. Of Sons and Daughters/Pocalul. Despre fii și fiice”, regia: Cătălina Tesăr şi Dana Bunescu; proiectat în premieră mondială
România, 2022, 83 min.
In Focus
„R.M.N”, regia: Cristian Mungiu
România, Franța, Belgia, Suedia, 2022, 125 min.
Cu: Marin Grigore, Judith State, Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován, Andrei Finți, Mark Blenyesi, Ovidiu Crișan
„Miracol/Miracle”, regia: Bogdan George Apetri
România, Republica Cehă, Letonia, 2022, 118 min.
Cu: Ioana Bugarin, Emanuel Pârvu, Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță
„Broadway”, regia: Christos Massalas
Grecia, Franța, România, 2021, 97 min.
Cu: Elsa Lekakou, Foivos Papadopoulos, Stathis Apostolou, Rafael Papad, Salim Talbi, Christos Politis
Filmul „Soțul meu musulman/My Muslim Husband”, regizat de Daniel Barnuti și Alexandra Lizeta Barnuti, a fost selectat să participe la Docu Rough Cut Boutique, o platformă dedicată proiectelor documentare aflate în fază avansată a procesului de editare.
De asemenea, la ediţia din 2022 a programului Talents Sarajevo au fost selectaţi să participe din România: Alina Şerban, Iulian Daniel Popa, Vlad-Florin Brumaru, Cezar Grumazescu, Ana Dumitrașcu, Miruna Minculescu, Ramona Aristide.
Cea de-a 16-a ediție a Talents Sarajevo reuneşte 61 de actori, directori de film, regizori, editori, producători, scenariști și critici de film din Europa de Sud-Est și Caucaz şi se desfăşoară pe tot parcursul Festivalului de Film din capitala Bosniei și Herțegovinei.
Lansat în 2006 în cooperare cu Festivalul Internațional de Film de la Berlin și inițiativa Berlinale Talents, Talents Sarajevo s-a transformat în principalul hub regional pentru aspiranții profesioniști ai filmului. Este membru al rețelei Talents International, care include inițiative similare în Tokyo, Beirut, Guadalajara, Durban, Buenos Aires și Rio de Janeiro.
Festivalul de Film de la Sarajevo este un festival internațional de film cu accent special pe regiunea de Sud-Est a Europei (Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Georgia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Malta, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia, Ucraina), punând un reflector internațional asupra filmelor, talentelor și proiectelor viitoare din regiune.
Iniţiat în 1995 de Obala Art Centar, spre finalul Asediului de la Sarajevo, cu scopul de a ajuta la reconstruirea societății civile și la păstrarea spiritului cosmopolit al orașului, Festivalul din Bosnia Herţegovina a ajuns unul dintre cele mai importante festivaluri de film din regiune.