„Radiojurnal” – Realizator: Nicoleta Turcu – În Ucraina, armata rusă și-a intensificat de ieri atacurile aeriene în încercarea de a scoate din impas ofensiva desfășurată în Donbas. Cel puțin două persoane au fost ucise și 13 au fost rănite într-un bombardament asupra localității Kramatorsk, ultimul oraș important aflat încă sub controlul ucrainean în regiunea Doneţk. Atacurile s-au intensificat și în sud, după o perioadă de confuzie la nivelul conducerii operaționale ruse, în urma distrugerii bazei cu avioane de luptă din Crimeea, relatează trimisul special Radio România Actualități, Mario Balint.
Reporter: Cel mai greu încercate au fost localitățile Balșaia, Kostromca și Marganeț, care, pentru mai multe ore, s-au aflat sub o ploaie de proiective reactive Grad, care au distrus mai multe terenuri agricole, două case, trei ferme și patru clădiri cu mai multe etaje. Au fost avariate obiective de infrastructură socială și industrială. Trei persoane au fost rănite, inclusiv un copil. Portul Nikolaev, construit pe amplasamentul anticei colonii grecești Olbia, a fost din nou ținta rachetelor rusești.
Vladislav Nazarov: Rușii au lovit cu artileria grea de calibrul 152 Nikopolul, patru case din apropierea gării, mașini particulare au fost avariate, fără pierderi umane. Încă o dată, inamicul testează infrastructura portuară din Nikolaev cu rachete Uragan, fără pierderi umane. Şi unitățile noastre de rachete și artilerie continuă să efectueze misiuni. Inamicul a pierdut alte 11 lansatoare de rachete și muniție în zona satului Vasilei din regiunea Herson./lcoman/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 august)