Ministerul Sănătăţii din Egipt a anunţat că 41 de persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi copii, iar alte 14 persoane sunt rănite după un incendiu izbucnit într-o biserică din guvernoratul Giza. Potrivit informaţiilor, incendiul a pornit de la instalaţia electrică de aer condiţionat a stabilimentului, iar mulţimea credincioşilor veniţi la slujbă s-a panicat încercând să se salveze. Zeci de ambulanţe au sosit la locul incidentului pentru a transporta victimele la cele mai apropiate spitale. Ministerul egiptean de Interne a declarat că multe persoane s-au sufocat din cauza fumului gros care a umplut incinta bisericii. În plus, vremea caniculară şi cantitatea mare de lemn existentă în biserică au alimentat incendiul, provocând mari distrugeri şi pierderi grele de vieţi omeneşti./mbaciu/asalar
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 august)