O delegaţie congresională din Statele Unite a sosit duminică în Taiwan pentru o vizită de două zile, în timpul căreia vor avea loc întâlniri cu preşedintele taiwanez, Tsai Ing-wen. Este a doua vizită la nivel înalt pe care SUA o efectuează în Taiwan, pe fondul tensiunilor militare continue dintre Taiwan şi China. Beijingul, care revendică Taiwanul ca fiind parte a teritoriului său, a efectuat exerciţii militare în jurul insulei, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de recenta vizită a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, la Taipei. Ambasada de facto a SUA la Taipei a precizat că delegaţia congresională este condusă de senatorul Ed Markey, care este însoţit de alţi patru membri ai Congresului SUA, vizita făcând parte dintr-un turneu mai amplu în regiunea indo-pacifică. Biroul prezidenţial taiwanez a precizat că delegaţia se va întâlni luni cu preşedintele Tsai Ing-wen./mbaciu/asalar
(REUTERS – 14 august)