Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.
1) Femeile aflate în situaţii de risc, şi care devin mame, beneficiază de un sprijin financiar, constând în tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou născut (circa 400 de euro), susţinut din fonduri europene, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, care acoperă achiziţia de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare şi medicale pentru mamă şi copil.
Direcţiile de Asistenţă Socială din localităţi identifică, verifică şi întocmesc listele cuprinzând categoriile de cupluri mamă-nou-născut cele mai defavorizate.
Între categoriile sociale de mame în situaţii de risc se află mamele cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina şi mamele care nu deţin acte de identitate şi care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile.
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr.113/2022, sunt considerate eligibile şi pot beneficia, la cerere, de tichetele sociale pe suport electronic, mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului. Documentele necesare pentru solicitarea tichetelor sociale sunt, în cazul în care actele există, o copie a buletinului sau cărţii de identitate a mamei şi o copie a certificatului de naştere a copilului
2) Peste 8.500 de cereri de azil în Republica Moldova au fost depuse la Biroul Migrație și Azil de la începerea războiului din Ucraina. În prezent, pe teritoriul R Moldova se află peste 76.100 de cetățeni ucraineni. Din numărul total de persoane, aproape 41.700 sunt minori. În ultima perioadă, numărul cererilor depuse a scăzut, săptămânal fiind procesate circa 100 de solicitări.
Conform legislației, cetățenii străini se pot afla pe teritoriul Republicii Moldova provizoriu, pot solicita permis de ședere sau pot să obțină una din cele 4 forme de protecție numite generic azil: statut de refugiat, protecție umanitară, protecție temporară și azil politic.
3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 6.00, 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.