Calendarul evenimentelor, 17 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ambasade

* Craiova: Expoziţia fotografică itinerantă „Noi, Poporul/We the People”, care marchează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România, va fi vernisată de la ora 18:00, în Piaţa Mihai Viteazul. Evenimentul de lansare va include vizionarea expoziţiei în Piaţa Mihai Viteazul, urmată de deschiderea oficială, care va avea loc la Muzeul de Artă Craiova din Calea Unirii nr. 15 – ora 19:00. Vor susţine discursuri consilierul pentru Presă şi Cultură al Ambasadei SUA, Timothy Gerhardson, primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Dorin-Cosmin Vasile, prefectul Judeţului Dolj, Dan Diaconu, ministrul consilier – Unitatea Arhive Diplomatice a MAE Doru Gheorghe Liciu, directorul general Agerpres, Claudia Nicolae şi managerul de proiect de la Universitatea din Craiova, profesorul Leonardo Geo Mănescu. Expoziţia este deschisă în perioada 17 august – 19 septembrie

– Administraţie

* Galați: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Galaţi – ora 13:00

* Miercurea-Ciuc: Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc şi societatea SET Prod Com SRL semnează o declaraţie de intenţie de colaborare – ora 11:00, la sala festivă a Primăriei

* Oradea: Şedinţa Colegiului Prefectural Bihor – ora 10:00, la Sala Mare a prefecturii

* Pitești: Conferinţă de presă la Consiliul Judeţean Argeş – ora 10:00, Bd. Republicii nr. 71

– Sindicate, Patronate

* Începând cu ora 10:00, reprezentanţi de la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Sindicatul Democratic al Poliţiştilor (SIDEPOL), Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) şi Federaţia Poliţiştilor de Penitenciare (FPP) protestează în faţa Guvernului României. La ora 11:00, sindicaliştii din poliţie şi din penitenciare se vor deplasa în marş spre sediile principalelor partide politice care formează actuala coaliţie de guvernare

* Miting organizat de Sindicatul Poliţiştilor Europeni EUROPOL şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP – afiliate la Federaţia PUBLISIND şi Blocul Naţional Sindical – pentru susţinerea aplicării Legii-cadru privind salarizarea nr. 153/2017 – ora 12:00, la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale

– Social

* Sibiu: Asociația BIS (BIS Teatru) derulează pentru al treilea an la rând un proiect comunitar dedicat vârstnicilor din căminele de seniori din Sibiu, atât din zona urbană, cât și cea mic-urbană și rurală. Sub titlul generic „Alte povești pentru bunicii noștri” actorul Dumitru Stegărescu și performerul Cristian Lupașcu vor citi miercuri, 17 august, pentru vârstnicii din orașul Sibiu, la unitățile de pe Str. Azilului și de pe Str. George Coșbuc, cu începere de la ora 10:30, respectiv 16:30

– Economic

* Institutul Naţional de Statistică dă publicităţii evoluţia PIB în trimestrul II 2022 (date estimate) (semnal) în trimestrul II 2022

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind producţia şi importurile de cărbune net în primul semestru din 2022

* Banca Națională a României publică date privind creditele neperformante la finele lunii martie 2022

* Societatea Energetică Electrica şi Chimcomplex Borzeşti anunţă rezultatele financiare înregistrate în primul semestru din 2022

– Învățământ, Cercetare

* În cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat – sesiunea august-septembrie 2022, desfăşurat în perioada 16 august – 3 septembrie, are loc proba scrisă E.c), Proba obligatorie a profilului – ora 9:00

– Arhitectură

* Eveniment online pentru arhitecți numit „Dezvoltarea activității de arhitectură prin programul Start-up Nation 2022”, susținut de Radu Moldoveanu, consultant financiar cu o vastă experiență în domeniul accesării fondurilor nerambursabile – ora 16:30, Webinar pe Zoom și live pe Facebook. Link de înscriere: https://us02web.zoom.us/…/reg…/WN_c2nw2D6tQd6DLaY0ic1w6Q. Eveniment organizat de Ordinul Arhitecților din România

– Arhive

* Eforie Sud: Teoreticieni, antropologi, artişti şi profesionişti din sfera arhivelor vor pune în discuţie, în cadrul unui simpozion organizat în perioada 17-19 august la Grădina de Vară din Eforie Sud, modul în care resursele documentare româneşti pot fi puse în valoare, pentru diversificarea domeniilor de utilizare a acestora şi pentru a atrage noi audienţe. Întâlnirile prilejuite de Simpozionul Arhivele Litoralului sunt deschise publicului larg, iar accesul este liber. Numeroase teme, alături de alte subiecte relevante, cum ar fi perspectivele asupra colecţiilor de date în societatea informaţională sau relaţia dintre document şi proiect social, vor fi puse în discuţie, în perioada menționată, zilnic între orele 15:00-17:00, la Grădina Cinemascop din Eforie Sud, în cadrul proiectului Arhivele Litoralului. Printre partenerii media: Radio România Cultural

– Cultură

* A doua ediție Folk @ Q aduce pe scena din Grădina de Vară Quantic, 12 nume din folk-ul românesc, în perioada 17 – 19 august – ora 18:00. Invitații zilei: Cristian Buică, Dan Vană, Nicu Zotta, Ovidiu Mihăilescu

* „Cinema în aer liber” se desfășoară în perioada 16 august – 11 septembrie, pe Insula Artelor din Parcul Titan și aduce zece dintre cele mai bune producţii din ultimul an, o selecţie de filme cu tematică istorică, centrată pe personaje celebre, şi una cu pelicule ce au ca subiect ‘mit versus realitate’. Din program:

  • Filmul „Marie Antoinette” regia Sofia Coppola

* Peste 40 de proiecte ale operatorilor culturali din Bucureşti au fost selectate în cadrul programului de finanţare nerambursabilă ‘Bucureşti afectiv’, iniţiat de Primăria Capitalei prin ARCUB şi se vor desfăşura începând cu luna august 2022 în Bucureşti. Din cele 113 propuneri culturale înscrise anul acesta, 75 de proiecte au intrat în cea de-a doua etapă de selecţie. În total, în urma etapei de evaluare a ofertelor culturale, au fost selectate pentru finanţare 41 de proiecte din domeniile ‘Arte vizuale’, ‘Educaţie culturală şi artă comunitară’, ‘Proiecte colaborative şi interdisciplinare’, ‘Artele spectacolului’, ‘Patrimoniu material şi imaterial’, ‘Multimedia, Artă şi Tehnologie’. Proiectele culturale din cadrul sesiunii de finanţare 2022 se vor desfăşura exclusiv în Bucureşti în perioada 17 august – 15 noiembrie

* Baia Mare: Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară în parteneriat cu Academia Naţională de Muzică’ Gheorghe Dima’, invită publicul interesat la o călătorie muzicală în Transilvania, un concert care va cuprinde mai mult fragmente muzicale instrumentale extrase din cultura folclorică a 7 etnii din Transilvania: români, maghiari, germani, evrei, romi, armeni şi slovaci. Concertul va avea loc, miercuri, 17 august, începând cu ora 19:00, în Satul de pe Deal din Baia Mare, Str. Dealul Florilor, nr. 1A, iar intrarea este liberă. Piesele muzicale vor fi interpretate de un grup instrumental interetnic format din 7 solişti, atât muzicieni consacraţi, cât şi tineri talentaţi aflaţi la începutul carierei: Cornel Bucşa (vioară), Cristina-Ioana Cosma (vioară), Filip Forna (violă), Iancu Pop (contrabas), Albert Gabor Balazs (acordeon), Ştefan Szekely (flaut) şi Marin Moisei (clarinet)

* Bistrița: Muzeul Bistrița va găzdui lansarea noului volum semnat de dr. Irmgard Sedler, „Skoro damoi! Speranță și disperare. Deportarea sașilor din Transilvania în lagărele sovietice de muncă, 1945-1949”, Ed. Honterus, 2022 – ora 18:00, Str. Gen. Grigore Bălan, nr. 19. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, Asociația culturală Octavian Smigelschi și Forumul Democrat al Germanilor. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Cluj

* Bistrița: Muzeul Bistrița în colaborare cu Muzeul Transilvănean din Gundelsheim (Germania) și Muzeul Național Brukenthal organizează vernisajul expoziției „O tempora, o mores!” a artistului Gert Fabritius – ora 18:00

* Cluj – Napoca: Vernisajul expoziției temporare „DEISIS”, cuprinzând un număr de 13 icoane pe lemn realizate de către artistul plastic iconar Steliana Țico – ora 17:00, la Muzeul Mitropoliei Clujului. Invitat: Prof. Univ. Dr. Habil. Marcel Muntean. Expoziția va putea fi admirată în perioada 17-26 august, programul de vizitare fiind cel al Muzeului Mitropoliei Clujului (de marți până duminică în intervalul orar 10:00-18:00)

* Constanța: Teatrul de Stat Constanța prezintă spectacolul „Meciul de Comedie”, regia Dragoș Muscalu – ora 20:30 în Parcul Arheologic, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, Constanța, iulie-august

* Făgăraș: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) vernisează, în colaborare cu Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, expoziția de fotografii „Salutări din Constanța” – ora 13:00, la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Str. Mihai Viteazul nr. 1

* Jud. Hunedoara: Şi anul acesta, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale’ va ajunge la Bază Sportivă Victoria din Călan, cu ocazia Zilelor Oraşului. Timp de trei seri, în perioada 17 – 19 august, de la ora 21:00, spectatorii sunt invitaţi să vizioneze filme pentru toate gusturile

  • Programul începe miercuri, 17 august, cu aventurile lui ‘Nea Mărin miliardar’ (regia: Sergiu Nicolaescu), filmul care se află pe primul loc în topul celor mai vizionate filme romaneşti din toate timpurile, ai cărui protagonişti sunt interpretaţi de Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Stela Popescu

* Reghin: Asociaţia Artiştilor Lutieri din România organizează cea de-a doua ediţie a Sound Craft Music&Art Festival, eveniment susţinut de Primăria Reghin, Consiliul Judeţean Mureş şi de Secretariatul General al Guvernului – la Casa de Cultură dr. Eugen Nicoară (17 – 18 aug.)

* Sibiu: “ESTE Filmul de Miercuri” prezintă „Cruciada copiilor”, o comedie franţuzească savuroasă, cu îndrăgiţii actori Laetitia Casta şi Louis Garrel în roluri principale – ora 20:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu. Filmul a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film în cadrul Festivalului Internaţional de Film Independent de la Buenos Aires 2022 şi la categoria Premiul Publicului la Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian 2021

* Sinaia: În cadrul Festivalului internaţional „Enescu şi muzica lumii”, la Cazinoul din Sinaia, dar şi la Casa memorială George Enescu vor putea fi ascultate formule camerale, laureaţii Concursului Internaţional George Enescu, mai precis un recital de trio Valentin Şerban – vioară, Ştefan Cazacu – violoncel, invitat Cătălin Răducanu – pian – ora 19:00

* Timișoara: Programul evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș (16 – 21 aug.)

‣ Centrul Multifuncțional Bastion

  • Expoziția „Timișul de altă dată”

‣ Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția de artă plastică „Călător prin Timișoara”, ediția a X-a

‣ Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii august „Romul Ladea (1901-1970) – Bustul scriitorului Virgil Birou” (Bastionul Maria Theresia, hol):
  • Expoziția temporară „Îndrăgostiți de amintiri” (Bastionul Maria Theresia, hol).
  • Expoziția temporară „150 ani de la întemeierea Muzeului Național al Banatului” (Bastionul Maria Theresia, Mansarda B1);
  • Expoziția temporară „Patrimoniul sub Reflectoare Timișoara. Cartierul Cetate – o lume în oglindă”

‣ Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: lucrarea „Accident” a artistului Aurel Vlad;
  • Micro-Folie- reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă și icoane tradiționale;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă românească;
  • Expoziția permanentă Artă europeană

‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția temporară Icoane pe sticlă bănățene din colecția Muzeului Satului Bănățean Timișoara – holul bibliotecii;
  • Pictură naivă Viorel Cristea – Sala de expoziție a muzeului;
  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului

– Sport

* Au loc Campionatele Mondiale de snooker pentru cadeţi (U16), juniori (U18) şi tineret (U21) (Universitatea Politehnica din Bucureşti, 14-27 aug.)

* Craiova: Este programat un turneu masculin de tenis ITF la Craiova (15-21 aug.)

* Galați: Naţionala masculină de volei a României întâlneşte echipa Elveţiei, într-un meci din Grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2023 – ora 17:00, la Sala Sporturilor Dunărea

* Bulgaria: Sportivi români la Campionatele Mondiale de lupte Under-20 de la Sofia (15-21 aug.)

* Italia: Sportivi români participă la Campionate Europene de nataţie de la Roma (11-21 aug.)

* München: România va fi reprezentată de cinci sportivi la cele trei Campionate Europene de ciclism, pe pistă, şosea şi mountain bike programate la Munchen în această perioadă. Din program:

  • La Campionatele Europene de şosea vor fi trei participanţi, Eduard-Michael Grosu (Drone Hopper-Androne), Serghei Ţvetcov (CSA Steaua Bucureşti) şi Daniel Crista (CSA Steaua). Daniel Crista, campionul naţional en titre, şi Ţvetcov vor evolua în proba de contratimp, din 17 august

* Polonia: Sportivi români la Campionatele Europene de haltere Under-15 şi Under-17 de la Raszyn (10-18 aug.)

* Turcia: Sportivi români la Campionatele Europene de box pentru cadeţi de la Erzurum (12-20 aug.)

– Diverse

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează, pentru copiii între 5 și 10 ani, ultimul atelier al proiectului „Din anotimpuri adunate”, cu tema „Liliecii, zburătoare neobișnuite”. Atelierul se va desfășura în grădina Muzeului Antipa, miercuri, 17 august, între orele 10:30 și 11:30. Participanții vor afla curiozităţi legate de biologia liliecilor, despre cum comunică aceștia cu ajutorul ecolocaţiei, cum se hrănesc, cum se reproduc şi cum hibernează, vor vedea şi animale naturalizate din colecția de mamifere a Muzeului

– S-a întâmplat într-o zi de 17 august

* Cu 126 de ani în urmă (1896), la Londra, Bridget Driscoll (n. 1851) devenea prima victimă care a decedat ca urmare a unui accident de circulaţie, în care a fost implicat un automobil

* Acum 116 ani (1906) avea loc cutremurul catastrofal de la Valparaíso, Chile. Magnitudinea a fost de 8,6 pe scara Richter, iar numărul impresionant de victime s-a ridicat la 20.000

* În urmă cu 106 ani (1916) Turcia declara război României (în prima conflagraţie mondială). La data de 14/27.VIII.1916 România declarase război Austro-Ungariei (17/30)

* Acum 52 de ani (1970) URSS lansa aeronava Venera 7, primul modul spaţial sovietic care a ajuns pe suprafața planetei Venus şi prima aeronavă construită de om care a călătorit cu succes pe altă planetă cu scopul de a transmite date pe Pământ. A pătruns în atmosfera venusiană pe 15 decembrie 1970, singurele date substanțiale pe care le-a transmis fiind cele de temperatură, care era de 475°C (887°F)

* Se împlinesc 45 de ani (1977) de când spărgătorul de gheaţă nuclear sovietic, NS Arktika, navă pilot a clasei Arktika în serviciu din anul 1975, a fost prima navă care a atins zona Polului Nord. În anul 2007, a fost finalizat NS 50 Let Pobedy, al şaselea şi ultimul spărgător de gheaţă rus din clasa Arktika, la şantierele navale din Murmansk. În prezent acesta este cel mai mare spărgător de gheaţă din lume. În iunie 2016, uriaşa navă „Arktika”, spărgător de gheaţă nuclear cu reglaj electronic, a fost lansată la apă la Sankt Petersburg, cu aproape un an mai devreme decât fusese prevăzut iniţial. Lung de 173 de metri şi lat de 34 metri, imensul vapor are un deplasament de 33.000 tone metrice de apă şi poate sparge gheaţa de 3-4 metri grosime. Asamblarea lui a fost finalizată în decembrie 2017, când au fost montate ultimele componente

* Se împlinesc 40 de ani de la apariția primului compact-disc (CD). Întâiul CD a fost produs în scop comercial la 17 august 1982 de compania Philips la o fabrică de lânga Hanovra, în Germania. Apariţia oficială pe piaţă s-a realizat, în 1991, în cadrul emisiunii „Tomorrow’s World” de la BBC, prezentat drept invenţia “care va revoluţiona muzica”, pe CD-ul folosit ca model fiind imprimat albumul Bee Gees – “Living Eyes”. „The Visitors” al grupului suedez ABBA a fost însă primul album dedicat publicului larg imprimat pe un CD. Lansate comercial în noiembrie 1982, CD-urile au marcat începutul trecerii de la tehnologia analogică la cea digitală. Până în octombrie 1982 deja fuseseră lansate în Japonia 50 de albume. La început, costul unui CD era în Japonia echivalentul a 20 de euro de azi iar un player costa până la 2000 de euro, potrivit istoricului prezentat de Philips. Dacă în 1982 au fost produse în total 400.000 de CD-uri, în 1983 s-a ajuns la 6.000.000 de unităţi, pentru ca în 1985 să fie produse peste 25 de milioane de CD-uri. Evoluţia a fost atât de rapidă, încât doar până în 2007 în lume au fost vândute peste 200 de miliarde de CD-uri. CD-urile au ajuns în Europa abia în martie 1983, iar Philips CD100 a fost unul dintre cele mai populare playere din acea perioadă

* Acum 18 ani (2004), între 17 – 22 august, s-a desfăşurat, în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe (jud. Tulcea), prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent „Anonimul”, organizată de Fundația „Anonimul”. În competiția finală au fost prezentate 11 lungmetraje, 12 documentare și 36 de scurtmetraje, fiind acordate premii totale de 35.000 de dolari

* Sunt marcați 5 ani (2017) de la atacurile jihadiste de la Barcelona, când 16 persoane au fost ucise de şoferul unei furgonete care a intrat cu maşina pe cea mai mare arteră pietonală a Spaniei, La Rambla, plină de vizitatori ai oraşului. Peste 100 de oameni au fost răniţi şi transportaţi la spital, printre ei aflându-se şi doi români. Ulterior, în cursul nopții, poliția a anunțat un al doilea atac a avut loc în orașul Cambrils, căruia i-a pus capăt înainte de a căpăta proporțiile celui de la Barcelona

Aniversări – Comemorări

– Sf. Gheorghe Pelerinul (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)

– 1868: S-a născut poetul Ion Păun Pincio (numele la naştere: Ion Păun); după o călătorie în Italia, şi-a adăugat la numele său numele grădinii publice din Roma, Pincio; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1894)

– 1872, 17/29: S-a născut Traian Vuia, inginer şi inventator; pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17.VIII.1903) care, la 18 martie 1906, s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său; a folosit pentru prima oară în lume un tren de aterizare cu pneuri la roţi; în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a participat la mişcarea de Rezistenţă, fiind preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1950) – 150 de ani

– 1889: S-a născut medicul veterinar Nicolae Teodoreanu; în 1936 a înfiinţat Societatea de Genetică din România; a avut o importantă contribuţie la crearea, la Palas Constanţa, a unei adevărate baze de cercetări ştiinţifice, reuşind să realizeze, împreună cu colaboratorii săi, rasa de ovine „Merinos de Palas”; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (m. 1977)

– 1894: S-a născut chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniile chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1958)

– 1899: S-a născut Leon Negruzzi, poet, prozator şi traducător (a tradus proză românească în limba franceză); stabilit în Franţa din 1925; după al doilea război mondial a desfăşurat o susţinută activitate de informare despre tragedia României sub ocupaţie sovietică, el fiind cel care a prezentat Adunării Generale a ONU, la 5.II.1952, un „Memorandum al refugiaţilor români adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite”, semnat de mai mulţi scriitori, între care Aron Cotruş, Mircea Eliade, Eugen Lozovan ş.a. (m. 1987, la Paris)

– 1900: A murit G. Dem. Teodorescu, folclorist, publicist, profesor şi om politic; contribuţii la introducerea criteriilor ştiinţifice de culegere şi interpretare a folclorului; autorul unei importante colecţii de folclor, „Poezii populare române”; de numele său se leagă întemeierea Fundaţiei Universitare Carol I (n. 1849)

– 1925: S-a născut pictorul Iacob Gheorghe, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pictură București (m. 2020)

– 1925: A murit scriitorul, jurnalistul şi pedagogul Ioan Slavici; membru corespondent al Academiei Române din 1882 (n. 1848)

– 1930: S-a născut Marcel Chirnoagă, grafician, sculptor şi scenograf, considerat unul dintre cei mai importanţi artişti plastici români contemporani (m. 2008)

– 1931: S-a născut Ştefan Ruha (magh. Ruha István), violonist, dirijor şi profesor (m. 2004)

– 1940: S-a născut fizicianul Cornel Haţegan; cercetări fundamentale în diferite domenii ale fizicii atomice şi nucleare; membru titular al Academiei Române din 1992

– 1954: A murit medicul neurolog Nicolae Ionescu-Siseşti, unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai profesorului Gheorghe Marinescu şi continuator al acestuia în activitatea didactică şi ştiinţifică; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (n. 1888)

– 1964: A murit Mihail Ralea, filosof, sociolog, psiholog, eseist şi om politic (ministru al muncii/1938-1940 şi al artelor/1945-1946; ambasador al României în SUA/1946-1948); în critica literară a impus cozeria şi eseul literar; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1896)

– 1968: A murit actorul francez de origine română Jean Yonnel, societar al Comediei Franceze (n. 1891)

– 1975: A murit compozitorul şi dirijorul Mircea Popa (n. 1915)

– 1997: A murit Victor Tulbure, poet şi traducător (a tradus din Goethe, Byron, Puşkin, Lermontov, Lenau, Francis James, Kostis Palamas, Arany János, din poezia armeană, sârbă, bulgară) (n. 1925, la Căuşeni-Tighina, azi în R. Moldova) – 25 de ani

– 2011: A murit Petre Mihăescu, compozitor (autor a numeroase şlagăre), solist şi dirijor (la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”) (n. 1928)

– 2014: A murit Dan Hăulică, eseist literar şi critic de artă; unul dintre cei mai activi mesageri ai culturii româneşti peste hotare; redactor-şef pentru o lungă perioadă de timp al revistei de literatură universală „Secolul XX”; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (n. 1932)

– 2014: A murit pictorul şi scenograful Constantin Albani (n. 1938)

– 2014: A murit actorul Dan Corneliu Borcia (n. 1943)

– 2019: A murit Zsolt Torok, unul dintre cei mai buni alpinişti tehnici din România; printre realizările sale se numără Trilogia Alpilor și expediția Nanga Parbat (ruta Schell), în premieră românească (n. 1973)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se întâlneşte separat cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, și separat, cu prim-ministrul kosovar Albin Kurti

– Santiago de Chile: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski transmite un mesaj video Universității Catolice din Chile

– Helsinki: Ministrul finlandez de externe, Pekka Haavisto, se întâlnește cu omologul său estonian, Urmas Reinsalu

– Dacca, Bangladesh: Conferință de presă a oficialului ONU pentru drepturile omului după o vizită într-o tabără de refugiați Rohingya

– Bruxelles: Raport vamal belgian privind capturile de cocaină în prima jumătate a anului 2022

– Istanbul: Prima navă ONU care transportă cereale ucrainene pentru Africa traversează strâmtoarea Bosfor

– Wellington: Oficiali ai Băncii de Rezervă a Noii Zeelande susțin declarația de politică monetară și o conferință media

– Luxemburg: Eurostat publică date privind evoluţia PIB şi şomajul în trimestrul II 2022 (date estimate)

– Bangkok: Ministrul thailandez de finanțe, Arkhom Termpittayapaisith vorbește despre problemele economice la un seminar de afaceri

– Little Rock, Arkansas, SUA: Guvernatorul Consiliului Rezervei Federale, Michelle Bowman, vorbește despre „Tehnologie, inovație și servicii financiare” înainte de Conferința VenCent Fintech, din Little Rock

– Russellville, Arkansas, SUA: Guvernatorul Consiliului Rezervei Federale, Michelle Bowman, vorbește despre „COVID-19 și rolul femeilor în economia SUA” înaintea reuniunii Comisiei pentru femei din Arkansas

– Hanovra, Germania: Sunt marcați 40 de ani de la primul CD (compact disc) produs de Philips

– Cartagena, Columbia: Ministrul de finanțe Jose Antonio Ocampo, alți miniștri, și președintele columbian Gustao Petro vor lua cuvântul la o conferință bancară (17 – 19 aug.)

– Washington DC: Comitetul Federal pentru Piața Deschisă emite procese-verbale de la reuniunea sa din 26-27 iulie 2022

– Barcelona: A 5-a comemorare de la atacurile jihadiste care au făcut 16 morți și peste 120 de răniți

– Mogadishu, Somalia: Expiră programul de ajutor de 400 de milioane de dolari al FMI pentru Somalia

– Guineea: Manifestație împotriva juntei, la apelul Frontului Național pentru Apărarea Constituției (FNDC)

– Nador, Maroc: Reluarea procesului a 28 de migranți în fața camerei penale în urma tragediei de la Nador/Melilla

– Kinshasa, RD Congo: Summit-ul șefilor de stat ai Comunității de Dezvoltare a Africii de Sud (SADC) (17 – 18 aug.)

– Los Angeles: Muzeul Academiei de Cinema dezvăluie expoziția Regeneration: Black Cinema 1898–1971, desfășurată în perioada 21 august 2022 – 9 aprilie 2023

– Hong Kong: Hong Kong Exchange and Clearing (HKEX) anunţă rezultatele intermediare

– Hong Kong: Tencent anunţă rezultatele trimestriale

– Düsseldorf, Germania: Uniper anunţă rezultatele pentru trimestrul al II-lea

– Panama: Târgul Internaţional de Carte (FIL), la care Uniunea Europeană este invitat de onoare, se va desfășura cu prezență fizică în perioada 17-21 august, la Centrul de Convenții Megapolis

– Are loc un meci din prima manşă a play-off-ului Europa Conference League: Djurgaardens IF – APOEL Nicosia

Aniversări – Comemorări

– Ziua naţională a Republicii Indonezia; aniversarea proclamării republicii – 1945

– Ziua naţională a Republicii Gaboneze; aniversarea proclamării independenţei – 1960

– 1601: S-a născut matematicianul francez Pierre de Fermat; împreună cu René Descartes, a fost unul dintre primii care a aplicat algebra în geometrie; precursor al calculului probabilităţilor, împreună cu Blaise Pascal (m. 1665)

– 1686: S-a născut compozitorul italian Nicola Porpora (m. 1768)

– 1809: A murit Matthew Boulton, om de știință și industriaș englez (n. 1728)

– 1834: S-a născut Christian (Eduard Ludwig Wilhelm) Frőhner, arheolog şi numismat francez de origine germană; între 1871 şi 1875 a publicat cele cinci volume ale lucrării „Trajane, d’apres le surmoulage éxecuté à Rome en 1861-1862, reproduit en photographie par Gustave Arosa”, „o istorie plastică sugestivă a războaielor daco-romane, a naşterii poporului român”; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1871 (m. 1925)

– 1850: A murit José de San Martin (José Francisco de San Martín Matorras), general şi om politic argentinian, unul dintre conducătorii luptei pentru independenţa coloniilor spaniole din America Latină (n. 1778)

– 1879: S-a născut (la Varşovia) Samuel Goldwyn (pseudonismul lui Schmuel Gelbfisz), producător american de film de origine poloneză; pionier al industriei filmului; fondator al firmei ce-i poartă numele (1918) şi coproprietar la „Metro Goldwyn Mayer” (1924) (m. 1974). NOTĂ: Site-ul www.britannica.com dă naşterea în iulie 1879

– 1886: A murit chimistul rus Alexandr M. Butlerov; fondatorul teoriei structurii chimice, care stă la baza chimiei organice moderne (n. 1828)

– 1898: A murit compozitorul austriac Carl Zeller (n. 1842)

– 1901: A murit compozitorul francez Edmond Audran (n. 1840)

– 1905: S-a născut Ada Falcón, „Împărăteasa tangoului” sau „Mica bijuterie argentiniană”, cum era „alintată” cântareaţa la debut; a cunoscut consacrarea în 1923, când a devenit cea de-a treia cântareaţă de tango din Argentina, alături de Azucena Maizani şi Rosita Quiroga (m. 2002)

– 1911: S-a născut aviatoarea americană Elinor Smith Sullivan; la 16 ani a fost cel mai tânăr pilot autorizat de guvernul SUA; a fost desemnată femeia-pilot a anului 1930 (m. 2010)

– 1920: S-a născut actriţa americană de origine irlandeză Maureen O’Hara (m. 2015)

– 1923: S-a născut artistul francez de origine venezueleană Carlos Cruz-Diez, personalitate marcantă a cinetismului (o direcţie în arta modernă care cuprinde o serie de tendinţe, curente şi grupări preocupate de reprezentarea şi implicarea mişcării în artele vizuale) (m. 2019)

– 1924: S-a născut scriitorul american Evan S. Connell, nominalizat la premiile Man Booker International în 2009 (m. 2013)

– 1932: S-a născut Sir V.S. Naipaul (Vidiadhar Surajprasad Naipaul), romancier britanic de origine indiană, unul dintre cele mai cunoscute nume ale literaturii caraibiene; operele sale au abordat adesea temele colonialismului şi exilului; Premiul Nobel pentru literatură pe 2001 (m. 2018) – 90 de ani

– 1935: S-a născut actorul și regizorul rus Oleg Tabakov; conducător artistic a două teatre de elită din Moscova și îndrumător al mai multor generații de actori ruși (m. 2018)

– 1943: S-a născut Robert De Niro, actor, regizor de film și producător american; considerat unul dintre cei mai talentați și mai influenți actori din toate timpurile

– 1955: A murit Fernand Léger, pictor şi decorator francez, unul dintre promotorii cubismului (n. 1881)

– 1958: S-a născut cântăreaţa americană de muzică pop-rock Belinda Carlisle

– 1958: A murit compozitorul francez Florent Schmitt (n. 1870)

– 1959: S-a născut Jonathan Franzen, eseist şi romancier american

– 1960: S-a născut Sean Penn, actor, regizor, producător de film şi politician american

– 1968: S-a născut actriţa britanică Helen McCrory (m. 2021)

– 1969: A murit arhitectul german Ludwig Mies Van Der Rohe (numele la naştere: Maria Ludwig Michael Mies), unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX; considerat, alături de arhitecţii Walter Gropius şi Le Corbusier, drept unul dintre pionierii, dar şi maeştrii arhitecturii moderne (n. 1886)

– 1969: A murit Otto Stern, fizician și profesor german american; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1943, pentru contribuţia sa la dezvoltarea metodei razelor moleculare şi pentru descoperirea momentului magnetic al protonului (n. 1888)

– 1983: A murit poetul american Ira Gershwin; a colaborat cu fratele său mai mic, compozitorul George Gershwin (1898-1937), la realizarea a peste 20 de muzicaluri (n. 1896)

– 1987: A murit (s-a sinucis, în închisoarea Spandau din RFG) Rudolf Hess, om politic naţional-socialist german, colaborator apropiat al lui Hitler; rămas în istorie şi pentru celebrul său zbor în Scoţia (din 10.V.1941), în încercarea de a demara negocierile dintre Germania şi Marea Britanie; condamnat de Tribunalul de la Nürenberg, în 1946, la închisoare pe viaţă (n. 1894) – 35 de ani

– 1987: A murit Carlos Drummond de Andrade, poet, traducător şi jurnalist brazilian; considerat cel mai important poet al secolului al XX-lea din Brazilia (n. 1902) – 35 de ani

– 1990: A murit Béla Abody, scriitor, critic literar, traducător şi redactor maghiar (n. 1931)

– 2006: A murit Bernard Rapp, regizor de film, scenarist, actor şi jurnalist francez (n. 1945)

– 2010: A murit Ludvik Kundera, poet, dramaturg şi traducător ceh; exponent al avangardismului literar care s-a făcut remarcat în special prin poeziile sale suprarealiste (n. 1920)

– 2010: A murit Francesco Cossiga, politician creştin-democrat italian, premier al Italiei între anii 1979 – 1980, al optulea preşedinte al Italiei, în funcţie în perioada 3.VII.1985 – 28.IV.1992 (n. 1928)

– 2016: A murit Arthur Hiller, regizor de film şi televiziune, producător și actor canadian-american (n. 1923)

– 2017: A murit actrița, poeta și militanta siriană Fadwa Suleiman; cunoscută pentru conducerea manifestațiilor împotriva regimului Bashar Al-Assad (n. 1970) – 5 ani

– 2020: A murit renumitul cântăreţ indian Pandit Jasraj, a cărui carieră se întinde pe o perioadă de opt decenii; a contribuit la popularizarea muzicii indiene în întreaga lume, datorită stilului său inovator (n. 1930