Guvernul cubanez a anunţat că va permite intrarea investitorilor străini pe piaţa vânzărilor directe en gros şi a celor cu amănuntul, pentru prima dată de la Revoluţia comunistă din 1959. Decizia este menită să combată penuria severă de bunuri de bază. Cuba este însă o piaţă complicată pentru afaceri, din cauza birocraţiei şi mediului de afaceri controlat strâns de stat, care nu o fac o variantă atractivă pentru mulţi investitori. Cu toate acestea, decizia guvernului va permite extinderea şi diversificarea aprovizionării populaţiei şi va contribui la redresarea industriei autohtone. În urmă cu câteva zile, un incendiu de proporţii a cuprins un depozit important de petrol, diminuând semnificativ rezervele Cubei şi ducând la pene de curent şi lipsă de combustibil – relatează corespondentul BBC./aboboc/avladucu
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 august)