Evoluția războiului din Ucraina, rivalitatea sino-americană și șansele lui Donald Trump de a fi reales în 2024 se regăsesc printre subiectele comentate pe larg de presa internațională.
„Secretarul general al ONU Antonio Guterres se întâlneşte cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi președintele turc Recep Tayyip Erdoğan în oraşul Lviv” pentru a „discuta despre o soluţie politică pentru război, exporturile de cereale ale Ucrainei şi riscul unei catastrofe la centrala nucleară de la Zaporijjia”, informează BBC. Conform agenției Reuters, cei trei au convenit asupra condițiilor „unei posibile misiuni a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică la centrala nucleară Zaporijjia”. EUobserver evaluează pericolul de la Zaporijjia pe baza modului în care s-au comportat rușii la Cernobîl. „Kremlinul a folosit zona de excludere de la Cernobîl pe post de depozit militar și sanctuar pentru regruparea trupelor în cursul ostilităților de lângă Kiev. Ar trebui să le fie clar tuturor că Rusia a detașat deliberat armament greu la uzinele nucleare și le-a folosit ca acoperire pentru propriile trupe, precum și pentru a-și șantaja adversarii prin metode similare cu cele folosite de cei mai răi teroriști din lume.” În privința exporturilor de cereale, La Libre Belgique observă că de la 1 august „21 de nave au primit autorizaţie să plece, dar prima navă umanitară închiriată de ONU a părăsit Ucraina abia marţi, în direcţia Etiopiei”. Site-ul rus independent Medusa comentează că „Erdogan a învățat să valorifice absolut totul, inclusiv războiul din Ucraina: Turcia e capabilă să valorifice orice criză şi să valorifice absolut totul în avantajul ei. Erdogan, care din 2003 a condus practic de unul singur țara, i-a asigurat partidului său AKP o victorie aproape certă la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2023. Președintele turc a devenit politicianul și diplomatul cel mai abil din Europa”. Portalul european Politico îndeamnă Comisia Europeană să-și accelereze sprijinul financiar pentru Ucraina. „Putin joacă acum un joc al așteptării – la fel ca în Crimeea și Georgia. Speră că Vestul va deveni prea preocupat de recesiune și imigrație pentru a-i mai păsa de Ucraina.” Or Europa trebuie să realizeze că problemele ei economice sunt „efecte directe ale invaziei ruse” și nu e vorba de „crize concurente”. „UE nu va câștiga acest război economic decât dacă acționează unit și rapid, ca în cazul pandemiei. Ezitarea doar mărește avantajul lui Putin, iar aceasta e motivul pentru care, de la începutul invaziei, i-am trimis Rusiei de 10 ori mai mulți bani decât Ucrainei”. Cotidianul britanic The Financial Times propune o soluție parțială pentru criza energetică: UE să îi ceară Norvegiei să reducă prețul gazelor. „Cea mai mare amenințare la adresa sprijinului european pentru Kiev, bine înțeleasă și de Putin, e ca criza energetică să se transforme în criză economică și alegătorii occidentali să fie acaparați de problemele interne. Prețurile gazelor se transformă rapid în arme economice.” De altfel, „nici nu e în interesul Norvegiei să-și vadă vecinii căzând într-o recesiune profundă”. O analiză din The New York Times evaluează șansele răsturnării lui Putin de la putere. Redăm concluzia: „Numai pierderile de pe front au șansa reală de a mai putea schimba situația politică din Rusia – după cum o dovedește prea bine istoria rusă. Și totuși, cu toate pagubele de până acum, o asemenea schimbare radicală pare încă departe. Deocamdată, acum și în viitorul apropiat, Putin – și teama că fără el lucrurile s-ar înrăutăți – este cel care guvernează Rusia”. Cotidianul israelian Haaretz face o paralelă între recenta tentativă de asasinare a lui Salman Rushdie și tacticile Kremlinului împotriva dizidenților din exil. „În Regatul Unit șansele de a fi ucis de agenții ruși sunt probabil un pic mai mari decât de a fi omorât de fulger. Marea Britanie e dovada perfectă că, odată ce ai permis omoruri teroriste comise de un guvern străin pe propriul tău teritoriu, oricine și orice devine țintă permisă. Invazia Rusiei din Ucraina e edificată pe două decenii de impunitate pentru alte crime. Iranul nu poate să tragă decât aceeași concluzie de pe urma atacului asupra lui Rushdie.”
„Taiwan și SUA au anunţat că vor începe negocieri comerciale în cadrul unei noi inițiative”, transmite Reuters. În același timp, „51 de avioane şi șase nave militare chineze au fost detectate joi operând în jurul Taiwanului”. Săptămânalul francez Courrier International precizează domeniile vizate: comerţul, investiţiile, tehnologia şi agricultura. SUA afirmă că noul acord ar urmări şi să răspundă unor „practici de distorsionare a concurenţei din partea întreprinderilor de stat”, cât şi „unor practici şi politici în afara economiei de piaţă”, ceea ce constituie „o aluzie transparentă la China, fără să o numească”. Cotidianul britanic The Guardian demontează un efort propagandistic chinez bazat pe manipularea istoriei, conform căruia, Taiwanul ar fi pământ chinez din vremuri „imemoriale”. Redăm doar un exemplu, legat de o incursiune militară a dinastiei Sui (581–618) pe insulă: „nu e ca și cum simpla trimitere de trupe în Taiwan de către o entitate pre-modernă înseamnă că o entitate cu totul diferită, 1.500 de ani mai târziu, ar avea dreptul să-l controleze”. Tot de propaganda chineză se ocupă și editorialul ziarului american The Washington Post, observând că „la Washington nu prinde”, fiindcă „Beijingul vine cu argumente bazate pe pretenții care pur și simplu nu se potrivesc cu realitatea”. Astfel, ambasadorul chinez în SUA a declarat presei că „cei mai mulți taiwanezi vor unirea cu China (fals)”, că armata chineză dă dovadă de „reținere”, că democrația din Hong Kong „înflorește”, că China nu spionează pe teritoriul SUA, că politica „zero covid” este un succes și că economia chineză merge bine. „Atât timp cât oficialii chinezi spun că albul e negru și susul e jos, ocazii de a realiza un progres real în privința Taiwanului sau a oricăror alte chestiuni nu prea vor exista.” Revista americană Foreign Affairs avertizează totuși că și America riscă să cadă într-o capcană. „Politicienii americani sunt atât de concentrați pe contracararea Chinei încât riscă să piardă din vedere interesele și valorile care ar trebui să stea la baza strategiei americane. Competiția nu poate deveni un scop în sine. Dacă progresul uman, pacea și prosperitatea sunt obiectivele supreme, atunci America nu are nevoie să înfrângă China pentru a câștiga.”
„În urma înfrângerii suferite marţi la alegerile primare din statul Wyoming, Liz Cheney, membră a Congresului SUA, a declarat că va continua lupta pentru a-l împiedica pe Donald Trump să revină la Casa Albă”, relatează BBC. „Până la urmă, Cheney a fost masacrată la alegerile primare de un candidat susținut de Trump. Cei care au regretat cel mai mult au fost democrații. Este suprarealist să observi această nouă idolatrie”, comentează publicația braziliană O Globo. Prin opoziția ei față de Trump „Cheney nu este o eroină: nu a făcut altceva decât să-şi facă datoria”. Săptămânalul britanic The Economist consideră că „înfrângerea lui Cheney reverberează mult dincolo de granițele statului” Wyoming. Ea denotă controlul exercitat încă de Trump asupra Partidului Republican: din 10 reprezentanți republicani care au votat pentru suspendarea lui după asediul Capitoliului doar doi au supraviețuit alegerilor primare. Cheney a declarat după înfrângere: „Am spus încă din 6 ianuarie că voi face orice e necesar pentru ca Donald Trump să nu se mai afle niciodată oriunde în apropierea Biroului Oval. Vorbesc serios”. Editorialul din The Wall Street Journal crede că Cheney a pierdut din două motive: fiindcă „s-a opus cu curaj minciunilor despre alegeri furate ale lui Trump” și pentru că „i-a îndepărtat pe mulți republicani făcând cauză comună cu democrații”. Trump a pierdut în 2020 deoarece „suficienți simpatizanți republicani din state-cheie au votat cu republicanii pentru Congres și cu Joe Biden pentru președinție”. Acum „răzbunarea lui Cheney ar putea face ca partidul, dezbinat, să piardă și în 2024”. Revista americană The Atlantic apreciază însă că „pentru a salva Partidul Republican” Cheney „ar putea fi nevoită să-l distrugă mai întâi”, printr-o „candidatură-kamikaze” la președinție. „Unicul mod plauzibil de a rupe controlul lui Trump asupra partidului este să demonstrezi că Trump – sau trumpismul – nu poate câștiga alegeri federale. Chiar dacă Cheney nu poate împiedica nominalizarea lui Trump, ea îi poate slăbi controlul asupra partidului convingând suficienți alegători de centru și cu studii superioare să-l repudieze, asigurând astfel înfrângerea lui în alegeri.”
Andrei Suba, RADOR
