Rusia își aduce aminte de începutul puciului din august 1991

În Rusia se marchează astăzi 31 de ani de la puciul din 19 august 1991, când un grup de lideri ai URSS, în frunte cu vicepreședintele Ghennadi Ianaev, și cu președintele KGB, Vladimir Kriucikov, a anunțat că din motive de sănătate Mihail Gorbaciov nu poate îndeplini atribuțiile de președinte al URSS, arată ziarul Kommersant. Puterea a fost trasferată atunci temporar Comitetului de Stat pentru Situații de Urgență (GKCP). La Moscova și în alte orașe mari din Rusia au fost trasferate trupe. Ca răspuns, cetățenii au ieșit în stradă. Lovitura de stat a eșuat, punând în cele din urmă capăt puterii sovietice.
După cum reamintește REN TV, încă în anul 1987, când secretarul general al Comitetului Central al PCUS, Mihail Gorbaciov, a proclamat politica perestroicăi, controlul statului asupra societății a slăbit. Pe fondul crizei din economie și al contradicțiilor acumulate cu centrul unional, în republicile naționale s-au conturat sentimentele separatiste. Până în august 1991, deja cinci republici unionale – Lituania, Letonia, Estonia, Armenia și Grusia – își anunțaseră ieșirea din componența URSS-ului. La acea vreme Gorbaciov pregătea proiectul noului Tratat unional, care presupunea menținerea statului sovietic ca federație de republici suverane. Cu toate acestea, documentul nu a fost pe placul tuturor.
Publicația Kommersant readuce aminte în galeria foto prezentată de evenimentele petrecute la Moscova în 1991, iar REN TV a prezentat în materialul său cronologia evenimentelor din acea perioadă dramatică din viața țării.

(www.rosbalt.ru – 19 august)/snicolau/asalar