Se măresc amenzile pentru lipsa rovinietei

Amenzile pentru lipsa rovinietei se măresc de astăzi, potrivit unei legi de la sfârșitul lunii trecute. Au crescut atât amenzile pentru vehiculele mari de transport de persoane și marfă, cât și pentru autoturismele personale. Pentru autoturisme, amenda, care acum e stabilită între 250 și 500 de lei, va ajunge să fie cuprinsă între 275 și 550 de lei. Pentru vehiculele de transport marfă de până la 12 tone amenda este de la 5.950 până la 11.900 de lei, aceasta fiind și cea mai mare majorare, față de 3-4.000 de lei, cât era până acum. Din 2010 până în prezent, cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, exprimat în lei, a crescut cu aproape 20%, susțin inițiatorii acestei legi./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 august