EVENIMENTE INTERNE
– Parlament
* Palatul Parlamentului va fi iluminat miercuri, 24 august, în culorile drapelului Ucrainei, respectiv albastru şi galben, pentru a marca, astfel, Ziua Independenţei, sărbătorită astăzi de acest stat. Prin iluminarea clădirii Parlamentului, România îşi arată solidaritatea cu statul vecin, afectat de războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva sa
– Camera Deputaților
* Şedinţele Comisiilor parlamentare:
- Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – documentare şi consultare
– Guvern
* București/ jud. Suceava: Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:
‣ București
- ora 9:00 – Participare la ceremonia de deschidere a celei de-a II-a ediţii a Forumului Studenţilor Români de Pretutindeni – ora 9:00, la Palatul Victoria. Organizat de asociaţiile de studenţi şi tineret din România în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Forumul se va desfăşura până pe 29 august. La ceremonia de deschidere vor mai participa: Alina Gorghiu – Preşedintele Senatului României, Sorin Cîmpeanu – Ministrul Educaţiei, Codrin Scutaru – Vicepreşedinte Asociaţia Ovidiu RO și Ioana Dospinescu – manager de proiect al Forumului. Evenimentul va fi transmis live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul de distribuție al Palatului Victoria
- ora 10:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria. Intervenția susținută de premier la începutul ședinței va fi transmisă live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul de distribuție al Palatului Victoria
‣ Vizită în județul Suceava
- ora 17:00 – Vizitarea Centrului Medical de Radioterapie din incinta Spitalului Județean Suceava, realizat în parteneriat public-privat de Consiliul Județean Suceava prin Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și mediul privat. În acest context, vor fi prezentate proiectele pentru realizarea pavilioanelor pentru oncologie, pediatrie și boli infecțioase, pregătite pentru a fi depuse spre finanțare din PNRR. Declarațiile susținută de premier la finalul vizitei vor fi transmise live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul de distribuție al Palatului Victoria
- ora 17:45 – Participare la semnarea contractului de execuție a lucrărilor de consolidare, restaurare și reabilitare a Palatul Administrativ Suceava, finanțare prin Compania Națională de Investiții – la Palatul Administrativ, municipiul Suceava
* Palatul Victoria va fi iluminat în culorile drapelului ucrainean, între orele 20:00 şi 24:00, cu prilejul Zilei Independenţei Ucrainei. Guvernul de la Bucureşti îşi reconfirmă astfel solidaritatea şi se alătură iniţiativelor menite să consolideze sprijinul comunităţii internaţionale faţă de Ucraina
– Ministere
* Ministerul Educaţiei organizează, în zilele de 23 și 24 august, dezbateri publice în sistem videoconferinţă pe tema celor două legi ale educaţiei, legea învăţământului preuniversitar şi cea a învăţământului universitar. La dezbaterea publică sunt invitaţi să participe toti cei interesaţi: persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, reprezentanţi ai instituţiilor publice, reprezentanţi ai presei, în limita a 1.000 de persoane. Din program:
- orele 12:00 – 16:00 – Legea învăţământului superior
– Partide
* Ploiești: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele filialei Forţa Dreptei Prahova, George Ionescu şi de deputatul Forţa Dreptei, Antonel Tănase – ora 11:00, la sediul partidului, Str. Văleni nr.1-3, Bl. 33IK
– Administraţie
* Şedinţa Consiliului Local Sector 2 – ora 16:00, online
* Constanța: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanţa – ora 14:00
– Sindicate, Patronate
* Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual protestează în Piaţa Victoriei – ora 10:00
– Social
* Comunitatea ucraineană Zi de Bine organizează, în Piaţa Universităţii, un Flash Mob prilejuit de Ziua Independenţei Ucrainei. În cadrul evenimentului va avea loc un spectacol de muzică ucraineană, un recital de poezii şi o acţiune caritabilă în sprijinul Forţelor Armate ale Ucrainei. Manifestarea se va desfăşura între orele 19:00 – 20:00. La eveniment vor participa peste 70 de persoane și de asemenea, vor fi prezente și fondatoarele Asociației Zi de Bine, Melania Medeleanu și Luciana Zaharia
– Economic
* Banca Naţională a României publică datele privind indicatorii monetari în iulie 2022
* Institutul Național de Statistică publică date privind productivitatea muncii în industrie, în primul semestru din 2022 și importurile şi exporturile de energie electrică în primele cinci luni din 2022
* Slatina: Retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă JYSK continuă expansiunea în România și ajunge în luna august în Slatina. JYSK Slatina este magazinul cu numărul 125 din țară și va fi inaugurat oficial miercuri, 24 august. Noul magazin JYSK din Slatina este amplasat pe Str. Artileriei nr 2E, în Shopping Park Slatina, are o suprafață totală de 1250 mp și va funcționa de luni până duminică între orele 10:00 – 21:00
– Învățământ
* În cadrul examenului de Bacalaureat – sesiunea august – septembrie, are loc Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, proba B
* Cel de-al 55-lea Congres al Societas Linguistica Europaea, care va reuni peste 350 de lingvişti din întreaga lume, se va desfăşura, în perioada 24 – 27 august, la sediul Facultăţii de Drept din Bucureşti. Evenimentul, la care Institutul de Lingvistică al Academiei Române ‘Iorgu Iordan – Al. Rosetti’ este co-organizator, în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, se va deschide miercuri, începând cu ora 9:00, în Aula Magna a Universităţii din Bucureşti. Vor lua cuvântul acad. Mircea Dumitru, vicepreşedinte al Academiei Române, prof. univ. Lucian Ciolan, prorector al Universităţii din Bucureşti, prof. Magdalena Wrembel, preşedinta Societas Linguistica Europaea, conferenţiar Olga Spevak şi cercetător dr. Alexandru Nicolae, coordonatori ai comitetului de organizare
* Asociația „Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România și în colaborare cu Asociația AD REM și Academia de Advocacy organizează o dezbatere dedicată noii legi a educației în învățământul preuniversitar. Evenimentul are loc online, prin intermediul aplicației Zoom, de la ora 18:00. Participarea este gratuită. Participă: Ariana Dudună – Asociația Elevilor din Constanța, Robert Avram – Consiliul Național al Elevilor, Paloma Petrescu – fost secretar de stat, Ministerul Educației, Adalcisa Mitu – Asociația AD REM, Radu Nicosevici – Academia de Advocacy, Corina Dragomirescu – Academia de Advocacy
– Cercetare
* Jud. Vaslui: Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad organizează, în perioada 24 – 30 august, cea de-a IX-a ediţie a taberei de astronomie „Să cunoaştem cerul!”. Persoanele interesate care dispun de mijloc de transport sunt invitate după ora 21:00, în perioada 24 – 29 august, să privească cerul prin instrumentele aflate în dotarea Observatorului Astronomic. Pe timpul zilei, între orele 11:00 – 13:00, se vor organiza şi observaţii solare prin telescopul „Solar Lunt”. Anul acesta tabăra va fi amplasată la sud de satul Fântânele din comuna Motoşeni, în apropierea DJ 243B. Accesul se poate face pe mai multe rute, distanţa cea mai scurtă fiind, potrivit organizatorilor, Bârlad – Crâng – Ciocani – Movileni – Coroieştii de Sus – Fântânele
– Istorie
* Râmnicu Sărat: Asociaţia Artis din Iaşi, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), organizează cea de-a XIV-a ediţie a Universităţii de Vară de la Râmnicu Sărat. Evenimentul se desfăşoară sub sloganul ‘Pedagogia memoriei şi datoria neuitării’ şi oferă ocazia participanţilor de a-şi îmbogăţi cunoştinţele în domeniul comunismului şi post-comunismului românesc şi est-european, prin prelegeri, dezbateri şi proiecţii de film (22 – 26 aug.). Programul zilei:
- ora 21:00 – Proiecţie film artistic şi sesiune Q&A – „Dovlatov” (regia Aleksey German), 2018
– Cultură
* Şcoala de Vară a Muzeului Municipiului Bucureşti organizează atelierul “Oraşul deschis”, între orele 10:30 – 12:00, la Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck. Categoria de vârstă: 15+. Număr de participanţi: 15 adolescenţi/ atelier. Atelier susţinut de Mona-Silvia Timofte, educator cultural
* De la ora 17:45, trupa The Motans vine pentru prima dată pe terasa Berăriei H pentru un concert sub cerul liber
* Concert susținut de Romanian Sinfonietta Orchestra, în cadrul Festivalului Internaţional „Vara Magică” – ora 19:30, la Ateneul Român. Dirijor și solist: Alexander Sitkovestki. Program: W. A. Mozart – Divertimento nr. 11 în Re major, KV 251; P.I. Ceaikovski – Souvenir d’un lieu cher, trei piese pentru vioară și orchestră; Meditatie, Scherzo și Melodie; L. Beethoven – Simfonia nr. 1 în Do major, op. 21
* Are loc prima și singura proiecție din București a filmului documentar „La Cota 10.000”, eveniment desfășurat la Cinema Muzeul Țăranului – Studioul H. Bernea (Șos. Kiseleff, nr. 3), de la ora 20:00. Din program:
- ora 20:15 – start proiecție film documentar La Cota 10.000
- ora 21:00 – discuții libere cu echipa de producție, personajele din film, partenerii evenimentului
* Caravana Metropolis – Cinema în aer liber – ora 20:30, pe Insula Artelor din Parcul Titan. Programul zilei:
- Filmul „Labirintul lui Pan”, regia Guillermo del Toro
* Băile Felix: Conferinţă de presă prilejuită de Festivalul Internaţional Enjoy Music Băile Felix, ediţia a II-a (26 – 28 august) – ora 15:00, la Hotelul Termal
* Brașov/ Râșnov: Două proiecţii speciale şi 12 documentare internaţionale, din 11 ţări, vor fi prezentate la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov. Selecţia de documentare cuprinde pelicule din Chile, Argentina, Spania, Portugalia, România, Franţa, Australia, SUA, Belgia. Ucraina şi Republica Moldova. Tema festivalului se concentrează la ediţia din acest an în jurul ideii de graniţe (borders), un concept care îşi propune să aducă răspunsuri la întrebări şi provocări multiple ce ţin de libertăţile individuale şi creative cu care societatea actuală se confruntă. Festivalul de Film şi Istorii Râşnov va avea loc între 14 august şi 4 septembrie în spații multiple din Râşnov şi din zonă – Braşov, Codlea, Feldioara, Crizbav, Felmer, Vulcan şi Hărman. Evenimentul este organizat de Asociaţia Mioritics şi Asociaţia Râşnov Society. Din program:
- Concert Dora Gaitanovici – ora 20:00, în Cetatea Râşnov
* Brăila: La 141 de la întemeiere (23 august 1881, prin Decretul Regal nr. 2134, semnat de Regele Carol I la Sinaia), Muzeul Brăilei „Carol I” organizează o serie de activităţi în perioada 22-26 august. Programul zilei:
- ora 17:00 – la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piaţa Traian, nr. 3), are loc o seară de arheologie brăileană: deschiderea expoziţiei temporare „Din bube, mucegaiuri şi noroi, intraţi să le vedeţi şi voi”; conferinţa „Brăila în secolul al XVIII-lea – dezvoltarea ca fortificaţie de frontieră”; conferinţa „Oraşul de sub oraş! Hrubele cetăţii Brăilei între realitate istorică şi mit urban”.Prezintă: Costin Croitoru şi Niculina Dinu
* Constanța: Conferinţă de presă prilejuită de Sunscreen Film & Arts Festival, desfășurat în perioada 8-11 septembrie – ora 11:00, la Restaurantul Reyna, Str. Pescarilor nr. 33, Faleza Nord
* Pitești: Scriitorul și istoricul Sevastian Tudor lansează cartea „FC Argeș, primul club de fotbal din România postbelică(1953-2021)” – ora 11:30, la Muzeul Județean Argeș. La eveniment și-au anunțat prezența oameni din lumea fotbalului, fostele glorii alb-violete, o parte dintre cei care au condus FC Argeș de-a lungul timpului, dar și reprezentanții mass-media. Cartea va fi pusă în vânzare miercuri, 24 august, la ora 18:00, la Fan Shop FC Argeș, situat la parterul Casei Cărții, în prezența autorului care va oferi și o sesiune de autografe
* Râmnicu Sărat: De la ora 11:00, la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, în prezența artiștilor, va fi deschisă expoziția „Medalion de artist” – autor Vali Irina Ciobanu
* Sibiu: “ESTE Filmul de Miercuri” prezintă filmul „Grota”, în regia lui Michelangelo Frammartino – ora 20:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu. Premii: Premiul Juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Bruxelles 2022. Câştigător la 3 categorii în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia 2021: Cel mai bun film – FEDIC Award, La Pellicola d’Oro Award şi Special Jury Prize
* Sinaia: Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii” revine în 2022 cu ediția a XXIII-a, în care concertele în aer liber vor alterna cu cele în interior, principala sală fiind Casino-ul Sinaia, fără a renunţa, la evoluţiile în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, Muzeul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Casa memorială George Enescu şi nu numai. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:
- ora 19:00 – Sala Casino – Avanpremieră la concursul internațional “ George Enescu” – Izabela Ghergu – violoncel, Maria Marica – vioară, Gabriel Gîțan – pian
* Timișoara: În perioada 24 august – 24 septembrie, la Galleria 28, Str. Constantin Brâncoveanu nr. 28, va putea fi vizitată expoziția „Memento”, semnată Dan Gherman. Organizată de Galleria 28, în parteneriat cu Grupul Noima, curatoriată de Maria Pașc, expoziția aduce în atenția publicului cele mai recente lucrări ale pictorului timișorean
* Zalău: Filme de familie, aventuri, drame, documentare şi comedii vor fi proiectate între 24 şi 26 august la Zalău, la Sala Transilvania şi în amfiteatrul din Parcul Central, în cadrul celei de-a zecea ediţii a festivalului Tenaris Cinelatino, intrarea fiind gratuită la toate spectacolele. Fiecare zi a festivalului începe cu o proiecţie dedicată copiilor, iar premierele serii sunt rezervate celor ce vor să descopere drame, comedii, documentare româneşti sau latino-americane, într-un program divers şi antrenant, cu intrare liberă la toate proiecţiile. Toate proiecţiile din cadrul Cinelatino sunt programate la Sala Transilvania în timpul zilei şi în amfiteatrul din Parcul Central pentru proiecţia de seară
– Sport
* Finala Campionatului feminin Under-21 în cadrul Campionatului Mondial de Snooker Juniori (15 – 27 aug.) – ora 14:00, la Universitatea Politehnică din București
* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă organizată de clubul CFR Cluj, înaintea meciului cu NK Maribor, din manşa secundă a play-off-ului Europa Conference League la fotbal – ora 19:45, la Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”
* Turda: Are loc un meci din prima etapă a Ligii Naţionale de handbal masculin: AHC Potaissa Turda – SCM Politehnica Timişoara – ora 18:00, la Sala „Gheorghe Bariţiu”
* Bosnia-Herţegovina: Sportivi români la Campionatele Balcanice de tenis de masă de la Sarajevo (23 – 27 aug.)
* Tórshavn: Naţionala feminină de volei a României înfruntă echipa Insulelor Feroe, în Grupa A a preliminariilor Campionatului European din 2023 – ora 21:00, Ittrottar – og Samkomuholl
– Diverse
* Romfilatelia introduce în circulaţie o nouă emisiune de mărci poştale cu tematica Floră, având ca subiect Plante endemice din Munţii Carpaţi. În cadrul emisiunii, alcătuite din patru timbre, patru minicoli şi un plic ‘prima zi’ a emisiunii, au fost selectate cele mai reprezentative specii, unele dintre cele mai valoroase moşteniri biologice pe care România le deţine, îndeosebi prin raritatea lor, toate cele cinci specii având o distribuţie limitată doar la arii montane restrânse din Carpaţii Estici (Orientali) şi Sudici (Meridionali) sau din Munţii Apuseni, neexistând nicăieri altundeva în lume
– S-a întâmplat într-o zi de 24 august
* Acum 1943 de ani (79 d.H.) avea loc erupţia vulcanului Vezuviu, din Peninsula Italică. Oraşele Pompei, Herculanum şi Stabiae au fost acoperite de lavă. La Stabiae a murit şi enciclopedistul Plinius Secundus (n. 23 d.H.), autorul „Istoriei naturale”, aflat în apropiere pentru cercetarea fenomenului
* Cu 208 ani în urmă (1814) a avut loc incendierea capitalei federale americane Washington, în urma unei ofensive rapide a trupelor britanice, episod controversat din timpul războiului americano-britanic din anii 1812-1814. Clădirile Senatului şi Camerei Reprezentanţilor au fost cuprinse de flăcări fiind distruse numeroase cărţi din Biblioteca Congresului. Din Casa Albă şi Capitoliu au rămas în picioare doar câteva ziduri. Focul a fost stins graţie unei întâmplări fericite – o tornadă puternică a lovit oraşul, reuşind să înăbuşe flăcările
* Acum 104 ani (1918) se constituia, la Paris, Consiliul Naţional Român Provizoriu, care proclama, la 20.IX/3.X.1918, formarea Consiliului Naţional al Unităţii Române, organ reprezentativ al poporului român, având în conducere pe Take Ionescu (preşedinte), Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan T. Florescu (vicepreşedinţi). Consiliul a fost recunoscut ulterior de guvernele Franţei, SUA, Marii Britanii şi Italiei drept exponent al intereselor poporului român (24.VIII/6.IX)
* În urmă cu 78 de ani (1944) la Radiodifuziune era difuzată (la ora 16:30) declaraţia oficială a Guvernului român privind existenţa stării de beligeranţă cu Germania, ca urmare a deschiderii ostilităţilor de către trupele germane. Declaraţia a fost publicată în presa din 25 august
* Tot acum 78 de ani trupele germane din nordul Capitalei lansau un atac, sprijinit de aviaţie, pentru ocuparea Bucureştiului. În timp ce atacurile aeriene s-au succedat rapid, lovind mai ales centrul oraşului, trupele atacatoare au fost oprite la podul Băneasa. Bombardamentele aviaţiei naziste s-au soldat cu distrugerea Teatrului Naţional, o parte a Palatului Regal şi cu zeci de victime
* Cu 33 de ani în urmă (1989), în Polonia, a fost creat primul guvern necomunist din Europa de Est. Tadeusz Mazowiecki (1927 – 2013) (Solidarność) devenea prim-ministru după ce candidatul comunist nu a putut forma un cabinet. În Polonia au avut loc primele alegeri libere din regiune, în iunie 1989, când suporterii Solidarność câştigau 99 din cele 100 de locuri din senat şi 160 de locuri din 161 în Sejm (Parlamentul polonez)
* Acum 32 de ani (1990) a fost adoptată Declaraţia privind suveranitatea de stat a Republicii Tadjikistan. Actualul preşedinte al ţării este Emomali Rahmon
* Acum 31 de ani (1991) Mihail Gorbaciov renunţa la funcţia de lider al PCUS şi cerea autodizolvarea partidului. La data de 29.VIII.1991, Parlamentul sovietic a votat suspendarea PCUS pentru implicarea unor lideri ai săi în lovitura de stat din 19-22.VIII.1991
Aniversări – Comemorări
– Sf. Bartolomeu, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2022)
– 1820: A murit Ioan Budai-Deleanu, scriitor, istoric şi cărturar iluminist; reprezentant al Şcolii ardelene (n. 1760)
– 1868: A murit Costache Negruzzi, prozator, poet, dramaturg şi traducător din literaturile germană, engleză şi rusă (considerat unul dintre cei mai buni traducători în versuri din prima jumătate a secolului al XIX-lea); ziarist, om politic; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 (n. 1808)
– 1872: S-a născut Raicu Ionescu-Rion (numele la naştere: Raicu Ionescu), critic literar şi publicist (m. 1895) – 150 de ani
– 1884: A murit medicul român de origine franceză Carol Davila; a venit în Ţara Românească în 1853 pentru a organiza serviciul sanitar militar şi ocrotirea sănătăţii publice; împreună cu dr. Nicolae Kretzulescu, a pus bazele învăţământului medical românesc; în 1855 a înfiinţat Şcoala de Mică Chirurgie, devenită, în 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, iar mai târziu, în 1869, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (facultate ce astăzi îi poartă numele); a fondat numeroase societăţi şi reviste de specialitate, printre care Societatea medicală (1857), Societatea Naţională de Cruce Roşie (1876), Gazeta medicală (1865); a înfiinţat, în 1860, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina Botanică din Bucureşti; membru post-mortem al Academiei Române (din 2003) (n. 1828, în Italia). NOTĂ: Alte surse dau ca dată a morţii 26.VIII.1884
– 1885: S-a născut inginerul Ion S. Gheorghiu; contribuţii la elaborarea unei teorii generale a maşinilor electrice (a introdus noţiunea de generator unic); a realizat proiectele de electrificare a unor căi ferate (Ploieşti-Braşov, Târgovişte-Bucureşti); membru titular al Academiei Române din 1952, vicepreşedinte al acestui for (1959-1963) (m. 1968)
– 1902: S-a născut inginerul Martin Bercovici, unul dintre pionierii planurilor de electrificare a ţării; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1971) – 120 de ani
– 1909: A murit (la Viena) prozatorul Iuliu Traian Mera, de profesie medic; membru şi apoi preşedinte al societăţii „România Jună” din Viena; animator al mişcării artistice de amatori din zona Aradului; membru al Comitetului Central al Partidului Naţional Român care a elaborat „Memorandumul”, fiind inculpat în celebrul proces de la Cluj; şi-a donat averea „pentru scopuri culturale româneşti” (n. 1861)
– 1910: S-a născut folcloristul Ilarion Cocişiu (m. 1952)
– 1917: A murit (pe front, ca preot militar) poetul basarabean Alexie (sau Alexei) Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (n. 1888) – 105 ani
– 1924: S-a născut artista plastică Eva Cerbu (numele adevărat: Eva Siegler) (m. 2008)
– 1927: S-a născut B. Elvin (Bernstein Elvin), critic literar, teatrolog, prozator, eseist şi publicist; fondator şi redcator şef al revistei „Lettre Internationale” (ediţia română) (m. 2011) – 95 de ani
– 1932: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Gheorghe Cucu, cunoscut mai ales datorită muzicii corale şi prelucrărilor de folclor (n. 1882) – 90 de ani
– 1937: S-a născut Eugen Mihăescu, pictor, grafician şi om politic, stabilit în 1967 în Elveţia şi, ulterior (1981) în SUA; fost ambasador al României la UNESCO (2001-2004); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993) – 85 de ani
– 1942: S-a născut actriţa de naţionalitate maghiară Anna Széles (sau Széles Anna); stabilită din 1989 la Budapesta – 80 de ani
– 1942: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) matematicianul Constantin Bănică; contribuţii la analiza complexă şi geometria algebrică; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 1991) – 80 de ani
– 1944: S-a născut Ioan Piso, istoric (competenţă în istoria şi arheologia Daciei Romane), epigrafist și profesor; fondator şi director al Centrului de Studii Romane al Universității Babeș-Bolyai Cluj; director al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj (1997-2008)
– 1947: S-a născut Victor Ivanovici, critic literar, eseist, traducător (din şi în limbile română, greacă şi spaniolă) şi profesor; stabilit din 1984 la Atena – 75 de ani
– 1954: S-a născut graficianul și profesorul Adrian Timar
– 1960: A murit (la New York) Vespasian Pella, jurist, diplomat, om politic şi profesor universitar; fondatorul dreptului internaţional penal şi promotorul justiţiei penale internaţionale; raportor (1925) la Conferinţa interparlamentară de la Washington; preşedintele grupului român la Conferinţele balcanice; delegat al României la Conferinţa pentru dezarmare; contribuţii la crearea instituţiilor de drept internaţional; lucrări de drept şi procedură penală; membru corespondent al Academiei Române din 1941 (n. 1897)
– 1962: S-a născut Vasile Gavrilă, teolog, duhovnic, profesor şi realizator de emisiuni religioase la radio şi televiziune; preot paroh al Paraclisului Universitar „Sfântul Nicolae“ din Bucureşti; fondator al Şcolii Gimnaziale „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti – 60 de ani
– 1969: S-a născut jurnalista de televiziune și editoarea Adriana Muraru
– 1987: A murit Boris Cazacu, lingvist, filolog şi profesor; specialist în dialectologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1919) – 35 de ani
– 1988: A murit compozitorul, criticul muzical și profesorul Anton Dogaru (n. 1945)
– 1990: A murit Nicu Stan, operator, director de imagine de film, scenarist şi regizor (n. 1931)
– 2006: A murit Erwin Acel, dirijor de origine română stabilit în Germania (n. 1935)
– 2006, 24/25: A murit (într-un accident de maşină) regizorul de film Cristian Nemescu (n. 1979)
– 2010: A murit actriţa Elena Sereda (n. 1926)
– 2018: A murit actorul Rudi (Rudy) Rosenfeld, cel care și-a dedicat o mare parte din viață Teatrului Evreiesc de Stat și teatrului de limbă idiş (n. 1941, la Cernăuți)
– 2020: A murit matematicianul, profesorul și editorul Ivan Singer; a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică în domenii diverse ale matematicii: analizǎ funcţională, teoria aproximării, teoria optimizării, teoria laticelor, analiza idempotentă ş.a.; membru titular al Academiei Române din 2009 (n. 1929)
EVENIMENTE EXTERNE
– Canada: Vizita secretarului general NATO, Jens Stoltenberg, pentru a analiza evoluţia securităţii arctice pe fondul schimbărilor climatice şi al invaziei Rusiei în Ucraina. Însoţit de premierul canadian, Justin Trudeau, şeful NATO va merge în cătunul din nordul canadian îndepărtat, Cambridge Bay, din Nunavut, una din principalele opriri pentru navele care traversează pasajul nord-vestic al Oceanului Arctic, între oceanele Atlantic şi Pacific. Va fi, de asemenea, vizitată o bază canadiană de avioane de vânătoare din provincia Alberta, pentru a discuta planurile de modernizare a NORAD, organizaţia comună de apărare americano-canadiană din America de Nord, unde Canada a promis modernizări totalizând 3,8 miliarde de dolari americani pentru următorii 6 ani. Sistemul, vechi de peste şase decenii, detectează ameninţările de securitate la adresa Americii de Nord, iar radarul său de avertizare timpurie pentru regiunea polară datează de la sfârşitul anilor 1980 (24-26 aug.)
– New York: Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, la 6 luni de la invazia Ucrainei
– Baku: Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev va efectua o vizită oficială în Azerbaidjan
– Bogota, Columbia: Prim-ministrul Spaniei Pedro Sanchez se întâlnește cu președintele columbian Gustavo Petro în timpul unei vizite oficiale de două zile în țara sud-americană (24 – 25 aug.)
– Bangkok: Ministrul de Finanțe Arkhom Termpittayapaisith susține un discurs principal la un seminar de afaceri, Thailand Focus 2022
– Singapore: Sultanul Bruneiului, Hassanal Bolkiah va efectua o vizită de stat în Singapore (24 – 25 aug.)
– Atena: Audierea noului șef al serviciilor de informații de către Comisia parlamentară pentru transparență
– Paris: Reuniune a Consiliului de Miniștri pentru întoarcerea la școală
– Bremervorde, Germania: Lansarea oficială a primei flote de trenuri pe hidrogen din lume fabricate de grupul Alstom
– Berlin: Marș pentru libertate, marcarea Zilei Independenței Ucrainei
– Ierusalim: Conferință de presă a prim-ministrului israelian Yair Lapid
– N’Djamena, Ciad: Începutul lucrărilor „Dialogului național”
– Ciudad de Mexico: Apariția în fața justiției a fostului procuror general Jesus Murillo Karam în cazul dispariției a 43 de studenți în 2014
– Brasilia: Ministrul de externe Carlos Franca îl primește pe omologul său indian, Subrahmanyam Jaishankar
– Polonia: Polonia marchează 33 de ani de la crearea primului guvern post-comunist în 1989
– Ucraina: Manifestări de aniversare a 31 de ani de la independență
– Washington: Sunt comemorați 210 ani de la incendierea Washingtonului, inclusiv a Casei Albe și a clădirii Capitoliului SUA, de către trupele britanice în timpul războiului din 1812
– Angola: Alegeri prezidențiale și legislative
– Colombo, Sri Lanka: Vizita unei delegaţii a FMI (24 – 31 aug.)
– Africa de Sud: Principalul centru sindical COSATU organizează proteste la nivel naţional împotriva costului ridicat al alimentelor şi combustibilului
– Radomir, Bulgaria: Mack Rutherford își finalizează călătoria devenind cel mai tânăr pilot solo care a zburat în jurul lumii
– Londra: Restricțiile privind utilizarea apei intră în vigoare în Londra și în părți din sudul Angliei
– Los Angeles, Statele Unite: O stea de pe Hollywood Walk of Fame este dezvelită postum pentru tenorul italian Luciano Pavarotti
– Les Gets, Franța: Ciclism – Campionatele mondiale de mountain bike (24 – 28 aug.)
– Overijse, Belgia: Ciclism – Cursa strugurilor
– Se desfăşoară ediţia 2022 a Turului ciclist al Spaniei
- etapa a 5-a: Irun – Bilbao (187,2 km)
Aniversări – Comemorări
– Ziua naţională a Ucrainei; aniversarea Declaraţiei de independenţă din 24.VIII.1991 (aprobată prin referendumul din 1.XII.1991)
– 1832: A murit Nicolas Carnot (nume complet: Nicolas Léonard Sadi Carnot), fizician şi inginer militar francez; unul dintre fondatorii termodinamicii moderne; pionier în dezvoltarea motoarelor cu combustie internă (n. 1796) – 190 de ani
– 1848, 24.VIII/5. IX: A murit arhitectul rus Vasili Stasov, reprezentant de seamă al neoclasicismului rus (n. 1769)
– 1856: S-a născut dirijorul şi compozitorul austriac Felix Mottl (m. 1911)
– 1899: S-a născut scriitorul argentinian Jorge Luis Borges, faimos pentru povestirile sale fantastice în care a unit cu măiestrie idei filosofice şi metafizice cu temele clasice ale fantasticului (m. 1986)
– 1917: A murit (pe front, ca preot militar) poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (n. 1888) – 105 ani
– 1922: S-a născut Lennart Nilsson, fotograf, fotoreporter de război, documentarist şi portretist suedez; pionierul fotografiei medicale, primul care a documentat „universul interior” al fiinţei umane, până la nivelul celulei; a devenit celebru pentru fotografiile sale cu fetuşi umani (m. 2017) – 100 de ani
– 1923: S-a născut actorul de comedie şi scenaristul francez Jean-Marc Thibault; a format, împreună cu Roger Pierre, unul din cele mai populare cupluri comice ale teatrului francez (m. 2017)
– 1929: S-a născut Yasser Arafat, om politic palestinian; ales, în 1968, preşedinte al Organizaţie pentru Eliberarea Palestinei, iar în 1994, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene; Premiul Nobel pentru Pace pe 1994, împreună cu premierul israelian Yitzhak Rabin şi cu Shimon Peres, ministrul de externe israelian, pentru progresul (din acea perioadă) în negocierile de pace din Orientul Mijlociu (m. 2004). NOTĂ: Data de 24 august este trecută în certificatul său de naştere înregistrat la Cairo, Egipt; după alte surse, s-ar fi născut la 4 sau 27 august 1929
– 1936: S-a născut scriitoarea şi criticul literar britanic A. S. Byatt (Antonia Susan Byatt)
– 1940: A murit inginerul german Paul Nipkow, inventatorul dispozitivului optico-mecanic (discul Nipkow) pentru analiza şi sinteza imaginii de televiziune (1884), înlocuit astăzi cu sisteme electronice (n. 1860)
– 1947: S-a născut scriitorul, jurnalistul şi poetul brazilian Paulo Coelho; unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii – 75 de ani
– 1948: S-a născut compozitorul francez de muzică electronică Jean Michel Jarre (fiul compozitorului de muzică de film Maurice Jarre); considerat unul dintre pionierii muzicii electronice, al genurilor synthpop şi New Age
– 1951: S-a născut scriitorul american Oscar Hijuelos, primul autor de origine cubaneză recompensat cu premiul Pulitzer (m. 2013)
– 1992: A murit Andrei Lupan, poet, dramaturg, eseist, traducător şi publicist din R. Moldova (n. 1912) – 30 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a decesului 27.VIII.1992, iar altele, 24.VII.1992
– 1999: A murit chitaristul francez de origine egipteană Alexandre Lagoya (n. 1929)
– 2013: A murit actriţa americană de film şi televiziune Julie Harris (n. 1925)
– 2014: A murit Sir Richard Attenborough, actor, regizor şi producător britanic de film (n. 1923)
– 2016: A murit scriitorul, poetul şi eseistul francez Michel Butor, reprezentant al „Noului Roman” (n. 1926)
– 2016: A murit Roger Tsien, biochimist şi profesor american; Premiul Nobel pentru Chimie pe 2008, împreună cu Osamu Shimomura (Japonia) şi Martin Chalfie (SUA), pentru cercetările lor asupra proteinelor fluorescente a căror aplicaţie permit detectarea tumorilor canceroase (n. 1952)
– 2021: A murit Charlie Watts, bateristul formaţiei rock britanice „The Rolling Stones” (n. 1941) – 1 an