Sunt efectuate mai multe percheziții în dosarul cu privire la uciderea jurnalistei Daria Dugina, în regiunea Moscova, a anunţat Serviciul de presă al Comitetului de investigații al Procuraturii Generale a Federației Ruse. Investigații au loc în apartamentul din Moscova, care a fost închiriat de Natalia Vovk, cetățean al Ucrainei, suspectat de crimă. ”A fost identificat și garajul pe care l-a închiriat Vovk, sunt efectuate percheziţii și acolo”, a mai specificat Comitetului de investigații al Procuraturii. Până în momentul de faţă, rudele Dariei, personalul cu care lucra și participanții la Festivalul Tradiții au fost audiați în cazul uciderii Dariei Dugina. În viitorul apropiat, se preconizează ca Natalia Vovk să fie dată în urmărire internaţională. Comitetul de investigații al Procuraturii a remarcat faptul că în uciderea Dariei Dugina ar putea fi implicate și alte persoane, a căror identitate este în curs de a fi stabilită. Daria Dugina a murit în seara zilei de 20 august, atunci când se întorcea acasă cu mașina ei de la Festivalul Tradiții din regiunea Moscova. Un dispozitiv a provoct o explozie în mașina acesteia. Comitetului de investigații al Procuraturii a adăugat că concluziile cu privire la capacitatea dispozitivului exploziv declanşat se vor trage pe baza rezultatelor expertizelor criminalistice. După cum a mai anunţat Agenţia de presă Rosbalt, FSB a publicat imagini video cu suspecta de comitere a crimei împotriva jurnalistei Daria Dugina./vdraguta/sdm2
(www.rosbalt.ru – 23 august)