“24 august 1944: la Otopeni tanchiștii au dat o luptă grea.”
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, România a avut doar două regimente de tancuri – “care de luptă”. Primul Regiment Care de Luptă a fost creat în 1919, și cel de-al doilea Regiment Care de Luptă a fost creat douăzeci de ani mai târziu – în 1939. În timpul războiului, cele două regimente au participat la Campania din Est. Pentru perfecționare, tinerii ofițeri au fost trimiși în Germania. În 1944, la Centrul de Instrucție al Motomecanizării de la Târgoviște au sosit instructori germani pentru armament și tactică militară – D.A.K. (Deutsche Ausbildung Komando), care au organizat un detașament blindat special. Imediat după citirea la Radio a Proclamației către Țară a regelui Mihai, din ordinul Marelui Stat Major la Centrul de Instructție de la Târgoviște a fost creat “Detașamentul Blindat General Niculescu” (sau “Detașamentul Blindat Jupiter”). Acest detașament, care era format dintr-un grup de recunoaștere, un batalion blindat, o companie antitanc și un batalion de vânători moto, a primit ordin de a se deplasa imediat la Otopeni și a opri înaintarea germană spre București. Unul dintre ofițerii care a luat parte la luptele de la Otopeni a fost locotenentul Ionescu Radu Vasile – comandantul Bateriei 62 autotunuri.
.
« La ora 22 ne aflam la o masă comună cu instructorii germani, la Restaurantul “Parc” – Pucioasa. În urma Proclamaţiei dată de regele Mihai la ora 22.30, comandantul nostru, colonelul Liviu Constantinescu, a primit ordin de la Marele Stat Major să transforme Centrul moto mecanizat în unitate operativă sub denumirea de “Detaşamentul Moto – Mecanizat Jupiter” și să se deplaseze de urgenţă către Capitală pentru a intra în subordinele Comandamentului Militar al Capitalei. Am părăsit Târgoviște pe la ora 4:30 dimineaţa. Întreaga coloană, de o lungime de aproape 25 kilometri, în formaţiuni de marş, s-a îndreptat către Mogoşoaia – Otopeni. În zona Mogoșoaia am ajuns în după amiaza zilei de 24 august, la orele 13:30. Întregul detașament a ocupat o poziţie de aşteptare împrejurul Palatului Brâncoveanu, unde materialul nostru blindat era camuflat de o vegetație bogată, de copaci înalți. La ora 14:20, detaşamentul nostru de cercetare a intrat în luptă în zona Buftea. Zece minute mai târziu, Bateria 62 autotunuri pe care o comandam a primit ordin să se deplaseze în zona Odăile pentru a face protecţia terestră unei baterii de artilerie antiaeriană, una dintre puţinele care scăpase de a fi ocupată de către trupele germane. Bateria se numea 53/70 şi era situată la colţul de S.V. al satului Odăile. Întrucât nu exista un front constituit, nemţii atacau dinspre Capitală către exterior orbeşte pe toate părţile. La un moment dat, în timp ce făceam planurile de luptă pentru apărarea terestră a bateriei dinspre satul Odăile, un observator al bateriei ne anunţă că un grup de 12 avioane germane se îndreaptă dinspre Aeroportul Otopeni către Odăile. Imediat s-a dat alarma. Tunurile au fost puse în funcţiune şi avioanele au fost scoase din zonă de către tunurile antiaeriene. În acelaşi timp, către orele 16:00 nemţii au pornit un contraatac terestru din zona Odăile compus din vreo sută, o sută şi ceva de oameni care erau însoţiţi de aruncătoare de flăcări şi tunuri antiaeriene Gustav. Am răspuns cu tunurile și mitralierele de pe tancuri. Atacul german a fost respins către ora 15:00. Aeroportul “Romeo Popescu” din Chitila şi Aeroportul Otopeni au fost obiective foarte important prin care germanii aduceau forţe proaspete aeropurtate din Iugoslavia şi Moldova. Pentru lichidarea lor, în ziua de 25 august, către orele 10:00, Bateria 63 autotunuri Skoda care ţinea de Regimentul 1 Care de Luptă din cadrul Grupării Blindate, după o scurtă şi grea luptă a capturat hangarele şi un bogat material de război: peste treizeci de autocamioane, cinci tunuri uşoare, un tun antiaerian de 88 [mm] şi depozite de muniţii. La aceaşi oră, subunități din cadrul Grupării Blindate împreună cu o grupare de vânători moto şi cu infanterie au lichidat rezistenţa germană de la Fabrica de Ceramică Chitila. Secţia I –a autotunuri a acţionat energic și a eliberat Gara Chitila. (…) Apoi am înaintat spre Fabrica de Zahăr Chitila pe care germanii o transformaseră într-o puternică fortăreaţă. Aici nemţii aveau un atelier de reparaţii armament şi autovehicule speciale pentru tunuri grele şi depozitele pentru aprovizionarea trupelor germane aflate în zona Bucureşti, Pentru a mări rezistenţa au dublat uşile şi ferestrele clădirii cu cărămizi. După o luptă grea, cu pierderi nuneroase de ambele părți, către orele 15:00, obiectivul a căzut. Trupele noastre au capturat peste o sută de prizonieri germani, multe autocamioane, diferite autospeciale, o staţie de radio, precum şi alt echipament militar şi muniţie. (….) În seara de 25 august, la ora 20.00, toţi comandanţii de companie şi de batalioane am primit ordin ca a doua zi în jurul orei 8.00 să colaborăm cu aviaţia anglo-americană care va veni din Italia. De fapt, noi trebuia să semnalizăm cu cearceafuri şi diferite panouri de identificare linia frontului, și la ora 7.45 trupele române să se reteragă pe o linie indicată. Aviaţia americană – vreo patru – cinci sute de avioane – a venit dinspre Urziceni către Bucureşti. În momentul când a început bombardamentul, presiunea aerului era atât de mare, încât ne-am aruncat la pământ. După circa 20-25 de minute, în zona Otopeni nemţii au fost distruși, au fost dărâmate toate magaziile cu echipament militar, peste tot erau aruncate piese auto, motoare ».
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1995]
