Artişti în mare vogă în topurile internaţionale din ultimii ani, cum ar fi Jason Derulo, Luis Fonsi sau Paul van Dyk, vor fi prezenţi la prima ediţie a festivalului IntenCity, care începe astăzi la Craiova. Evenimentul, organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local, se doreşte a fi „cel mai mare festival de muzică din sudul Românie”‘, potrivit organizatorilor. Concertele vor avea loc până duminică, iar publicul are obligaţia ca în fiecare zi de participare să prezinte abonamentul achiziţionat, la punctele de acces în cadrul festivalului. Autobuzele care ajung la stadionul „Ion Oblemenco” vor fi suplimentate şi vor circula întreaga noapte, mai anunţă organizatorii./aburtica/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 26 august