Circulaţia pe DN 17 B Valea Bistriţiei rămâne închisă cel puţin până luni lângă Broşteni, în judeţul Suceava, din cauza căderilor masive de stânci de pe versant. Este şoseaua care face legătura între zona de Nord a lacului Bicaz şi DN 17 Vatra Dornei. Şoferii pot merge pe ruta ocolitoare, pe Drumul Judeţean 175 A TransRarău. Drumarii au început lucrările pentru eliberarea şoselei şi asigură doar trecerea autospecialelor de la ambulanţă, pompieri sau poliţie prin zona unde joi s-a produs avalanşa de stânci de pe versant.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 august)/gpodea