Organizatorii au promis să facă presiuni pentru ca festivalul Euro Pride să se desfăşoare luna viitoare la Belgrad, chiar dacă preşedintele Serbiei a anunţat că evenimentul va fi anulat pentru că guvernul său are prea multe probleme. Serbia are un prim ministru deschis faţă de comunitatea gay, însă cultura sa conservatoare înseamnă că întreaga comunitate LGBT din ţară trăieşte în frică. Preşedintele Vucic s-a referit la tensiunile cu Kosovo, secetă şi la probleme poliţieneşti pentru a justifica anularea festivalului. Totodată, el a criticat partidele politice pentru că supravieţuiesc pe seama urii împotriva homosexualilor pe care o răspândesc. Belgradul ar fi fost primul oraş din Europa de sud-est care să fi găzduit Euro Pride, iar organizatorii au numit acest lucru un jalon şi începutul unei noi ere. Astfel, ei au respins ordinul prezidenţial de anulare a evenimentului şi au declarat că se aşteaptă ca guvernul să îşi respecte promisiunea de a sprijni pe deplin organizarea acestuia./opopescu/asalar
BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 august