Autorităţile austriece s-au declarat în favoarea unei plafonări a preţului energiei electrice la nivelul Uniunii Europene, în consiţile în care acesta continuă să crească odată cu cel al gazelor. Guvernul austriac condus de conservatori a fost iniţial sceptic faţă de o astfel de idee, însă a anunţat acum că va încerca pe membrii Uniunii care sunt încă împotrivă. Cancelarul Karl Nehammer a spus că a sosit timpul ca în sfârşit să se pună capăt nebuniei care a cuprins pieţele energiei. Acest lucru, a spus el, se poate întâmpla numai printr-o soluţie la nivel european. „Nu putem să îl lăsăm pe Putin să stabilească în fiecare zi preţul energiei electrice la nivel european„, a adăugat el. Austria depinde considerabil de gazele ruseşti, dar majoritatea energiei sale electrice provine din surse regenerabile./opopescu/asalar
BBC SERVICUL MONDIAL – 28 august