Duminică, 28 august, se împlinesc 95 de ani de la naşterea baritonului Nicolae Herlea, unul dintre reperele culturale importante ale ţării noastre, care a adus prestigiu României, strălucind pe marile scene ale lumii, de la Scala din Milano, la Covent Garden din Londra sau la Metropolitan Opera din New York.
* * * * *
Nicolae Herlea s-a născut la 28 august 1927, la Bucureşti.
A studiat la Şcoala nr. 33 din Bucureşti, iar mai târziu, a urmat Conservatorul din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului Aurel Costescu-Duca, fiind coleg cu Octav Enigărescu şi cu David Ohanesian.
Ulterior, a urmat cursuri de specializare la Accademia di Santa Cecilia din Roma, cu maestrul Giorgio Favaretto.
În anul 1950, a debutat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, cu rolul Silvio din ”Paiaţe”, iar de atunci a rămas prim-bariton al acestei scene.
În anii care au urmat, a fost laureatul concursurilor internaţionale de canto de la Praga (1954), Geneva (1955) şi Verviers (1957).
În 1960 va debuta, la Londra, în spectacolul ”Bărbierul din Sevilla”, alături de Teresa Berganza, iar în 1961 este celebrat pe scena Operei Covent Garden.
În 1964, apare pentru prima oară la Scala din Milano, în spectacolele ”Don Carlo” şi ”Bărbierul din Sevilla”, iar în următorii trei ani (1964-1967), devine membru al Operei Metropolitane din New York.
În 1964, va debuta pe această scenă, în rolul lui Rodrigo, Marchiz de Posa, din opera ”Don Carlo”, alături de Franco Corelli, Leonie Rysanek, Giorgio Tozzi, Irene Dallas, apoi a interpretat rolul comediantului Tonio din ”Paiaţe”, tot cu Franco Corelli.
În stagiunea următoare, a evoluat la Opera Metropolitană în ”Rigoletto”, ”Lucia di Lammermoor” şi ”Forţa destinului”.
În anul 1965, participă la Festivalul de la Salzburg, unde a avut ocazia să cânte sub bagheta lui Herbert von Karajan, interpretând rolul Rangoni din ”Boris Godunov”, de Modest Mussorgski.
În anul 1966, debutează în ”Faust” la Scala din Milano, iar în 1972, s-a bucurat de un mare succes cântând alături de Placido Domingo, în ”Andrea Chenier”, la Madrid, şi în ”Forţa destinului”, la Barcelona, alături de tenorul său preferat, Carlo Bergonzi.
Pe parcursul carierei sale de peste 35 de ani, a evoluat pe cele mai mari scene ale lumii, printre care Metropolitan Opera din New York, Scala din Milano, Opera Naţională din Praga, Teatrul Balşoi din Moscova, Covent Garden din Londra şi Opera Naţională din Berlin, Barcelona, Madrid, Paris, Tokyo, Teheran, Tel-Aviv, Boston, Cleveland, Detroit şi Atlanta.
A interpretat roluri importante din creaţia universală, în spectacole precum: ”Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, în rolul lui Figaro, pe care l-a interpretat de peste 500 de ori; ”Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti; ”Don Carlo” de Giuseppe Verdi; ”Rigoletto” de Giuseppe Verdi; ”Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski; ”Prinţul Igor” de Alexandr Porfirievici Borodin; ”Tosca” de Giacomo Puccini.
Este de menţionmat şi seria de spectacole – apreciate de public – ”Traviata”, susţinute la Teatrul Champs-Elysées din Paris, în regia lui Maurice Bejart, şi ”Tosca”, susţinut în Japonia, în 1975, împreună cu Montserrat Caballe şi Giuseppe di Stefano.
Herlea a cântat, de-a lungul carierei, alături de mari artişti ai lumii, printre care: Montserrat Caballé, Mario del Monaco, Placido Domingo, Giuseppe di Stefano, Franco Corelli. De asemenea, a colaborat cu orchestre simfonice celebre din Austria, Marea Britanie, Italia, Germania, Belgia, Franţa, Polonia, Israel, Bulgaria, Ungaria, Turcia, sub bagheta unor dirijori renumiţi, cum ar fi Herbert von Karajan, Kurt Adler, Gabriele Santini, George Georgescu, Lorin Maazel, Alberto Erede, Georges Pretre, Egizio Massini, Nello Santi, Kiril Kondrashin, Horst Stein, Constantin Silvestri, Giuseppe Patané, Georges Sebastian, Jean Bobescu.
În ultimii ani ai vieţii, Nicolae Herlea putea fi întâlnit în postura de preşedinte al juriului Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclee” de la Brăila, unde îi sfătuia şi îi încuraja pe cei mai talentaţi tineri cântăreţi români.
A fost desemnat preşedinte al juriului Festivalului Internaţional de Canto „Traian Grozăvescu”, cel mai important concurs din România adresat tinerilor tenori (Lugoj, 2004) şi a predat cursuri de specializare, pentru masterat, la Academia de Muzică din Bucureşti.
A fost distins cu Medalia de Aur și Marele Premiu la Festivalul Primăverii de la Praga în 1954, Laureat al Concursului Internațional de Canto de la Geneva în 1955, Medalia de Aur și Marele Premiu la Concursul de Canto de la Verviers în 1957, Titlul de „Artist al Poporului” primit în 1962, Medalia de Aur „Giuseppe Verdi” în 1963 (Milano), Cheia orașului Detroit, Premiul de Stat în 1964, Ordinul Meritul Cultural în 1968, Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1971), Ordinul Muncii în 1974, Ordinul Tudor Vladimirescu în 1981.
În anul 2000, a fost distins cu Ordinul „Steaua României”, iar în iunie 2002, Nicolae Herlea a devenit Doctor Honoris causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
A primit Discul de aur pentru întreaga carieră, în 2003 şi Diploma jubiliară şi medalia „Darclee” (2005).
În ianuarie 2008, Forumul Muzical Român le-a acordat premii de excelenţă, pentru anul 2007, baritonului Nicolae Herlea, pianistului Dan Grigore şi dirijorului Ilarion Ionescu-Galaţi.
La ediţia jubiliară a Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclee” (27 iulie – 8 august 2010), care a sărbătorit 15 ani de la crearea acestei competiţii şi 150 de ani de la naşterea renumitei soprane, maestrul Nicolae Herlea s-a aflat, ca şi în ceilalţi ani, alături de Mariana Nicolescu şi alte mari personalităţi muzicale din străinătate, în juriul concursului ce promovează tinerele talente.
Cu ocazia împlinirii a 85 de ani, în august 2012, baritonul Nicolae Herlea a primit pe scena Festivalului „Hariclea Darclee” de la Brăila Medalia Darclee şi Diploma de Onoare a Fundaţiei Darclee de la soprana Mariana Nicolesco, „pentru vocea incomparabilă, ce a încântat atâtea generaţii pe meridianele lumii”.
Nicolae Herlea s-a căsătorit cu Simona, medic ginecolog, în 1969, ulterior întreaga familie, inclusiv cei doi copii, Robert Nicolae şi Filip Anton stabilindu-se la Frankfurt, în Germania.
Nicolae Herlea a trecut la cele veşnice la 24 februarie 2014, la vârsta de 86 de ani, în urma unei lungi suferinţe.
A fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din Capitală.