Luni, 29 august
– Senat
* Lucrări în comisii – ora 10:00
- Comisia pentru afaceri europene
- Comisia pentru administraţie publică – ora 10:00
- Comisia pentru politică externă – ora 10:00
- Comisia pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei – ora 12:00
- Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – ora 13:00
- Comisia pentru constituţionalitate – ora 13:00
– Camera Deputaţilor
* Lucrări în comisii:
- Comisia pentru industrii şi servicii
* Premierul Nicolae-Ionel Ciucă va avea consultări cu reprezentanții structurilor asociative din administrația publică locală:
- ora 10:00 – Consultări cu reprezentanții Asociației Orașelor din România și ai Asociației Comunelor din România – la Palatul Victoria
- ora 14:00 – Consultări cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România și ai Asociației Municipiilor din România – la Palatul Victoria
* Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor participă la plenara celei de-a patra întâlniri a procesului intersesional al Abordării Strategice şi Managementului consolidat al substanţelor chimice şi deşeurilor dincolo de 2020 (IP4) – ora 10:00, la Romexpo, Pavilionul B1
* Reuniunea zonală „Gunoiul de grajd – bunăstare pentru fermieri! Măsuri locale pentru dezvoltarea şi protecţia apelor”, organizată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Unitatea de Management a Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” – ora 10:00, la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti”, în Aula Magna
* Ceremonia de încheiere a celei de-a doua ediţii a Forumului Studenţilor Români de Pretutindeni, proiect organizat de patru asociaţii de studenţi şi tineri al cărui partener principal este Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României; participă consilierul de stat Laszlo Borbely – ora 15:00, în Aula Ministerului Culturii
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei
* Staţiunea Olimp, jud. Constanţa: Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, participă la „Şcoala Politică OFSD”, unde va susţine un discurs – ora 16:30, la Hotel Palm Beach
* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind tendinţele în evoluţia activităţii economice pentru perioada august – octombrie 2022
* Conferinţă de presă cu ocazia listării a Meta Estate Trust pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) – ora 9:30, la sediul BVB, Bd. Carol I nr. 34 – 36
* Altur, Electroaparataj, Armătura şi Purcari Wineries anunţă rezultatele financiare înregistrate în primul semestru din 2022
* Examenul de Bacalaureat – sesiunea de toamnă: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
* Vernisajul expoziţiei „Tehnici fotografice. Unicate şi rarităţi din colecţia Bibliotecii Academiei Române” – ora 13:00, la Academia Română, Sala „Theodor Pallady”,Calea Victoriei nr. 125
* Târgu Cărbunești, jud. Gorj: Are loc o nouă ediție a Festivalului de muzică lăutărească „Gena Bârsan” – ora 17:00, în Pădurea Stejeret. Evenimentul este organizat de Consiliul Local și Primăria Târgu Cărbunești, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” și Centrul Cultural „Tudor Arghezi” Târgu Cărbunești
* Sinaia: În cadrul Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”, ediția a XXIII-a (9 aug. – 2 sep.), are loc un recital susținut de Eva Garet – pian – ora 19:00, la Sala Casino. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical
* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Rapid Bucureşti – ora 18:15, la Stadion Rapid-Giuleşti
* Brașov: Are loc un turneu feminin de tenis ITF la Braşov (29 aug. – 4 sep.)
* Are loc un meci din etapa a şaptea a Superligii de fotbal: Universitatea Craiova – AFC Botoşani – ora 21:00, la Stadion Municipal – Drobeta-Turnu Severin
* Se joacă un meci din etapa a patra a ligii secunde fotbal: CSC Dumbrăviţa – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:00, la Stadion „Ştefan Dobay” – Dumbrăviţa, jud. Timiș
* Este programată Supercupa României la futsal, între CS United Galaţi şi FC Autobergamo Deva – ora 18:30, la Sala Sporturilor – Odorheiu Secuiesc
* SUA: Jucători români la turnee internaţionale de tenis:
- Simona Halep – Daria Snigur, Gabriela Ruse – Daria Saville, în primul tur la US Open
* Croația: România participă la Campionatele Europene de polo pe apă de la Split (27 aug. – 10 sep.)
- masculin: România – Spania (ora 10:00), în Grupa C
* Skopje: Selecţionata României participă la Campionatul European de volei feminin Under-19 din Macedonia de Nord:
- România – Elveţia – ora 16:30
*****
– Slovenia: Discurs al preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la forumul strategic de la Bled
– Praga: Reuniune informală a miniștrilor apărării din cadrul UE (29 – 30 aug.)
– Franța: Prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, urmează să se întâlnească la Paris cu președintele francez, Emmanuel Macron, pentru a discuta probleme de securitate și energie
– Stockholm: Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, susține un discurs la ceremonia de deschidere a Conferinței privind energia – ONS (Offshore Northern Sea) organizată în Norvegia
– Berlin: Ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, îl primește pe ministrul australian al apărării, Richard Marles
– Geneva: Începutul procesului în apel al magnatului franco-israelian Beny Steinmetz, condamnat pentru corupție a funcționarilor publici din Guineea într-un dosar privind drepturile miniere
– Chelsea, Regatul Unit: Sunt comemorați 40 de ani de la moartea actriței Ingrid Bergman
– Cape Canaveral, Statele Unite ale Americii: Urmează să aibă loc decolarea rachetei SLS cu capsula Orion, ca parte a misiunii lunare a NASA, Artemis 1
– Luxembourg: Eurostat publică datele privind producţia de îngheţată a UE, în 2021
– Libreville, Gabon: Săptămâna Africană a Climei organizată de UN-Climate (29 aug. – 1 sep.)
– Tokyo: Săptămâna modei (29 aug. – 3 sep.)
– New York (SUA): Turneul de Grand Slam, US Open (29 aug. – 11 sep.)
Marți, 30 august
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
- Comisia pentru afaceri europene
- ora 11:00 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – sala 3063 și online
– Camera Deputaților
* Şedinţele Comisiilor parlamentare:
- Documentare și consultare
- Comisia pentru industrii şi servicii
* Institutul Naţional de Statistică publică date privind populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2022 şi migraţia internaţională în anul 2021, precum și autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în iulie 2022
* Are loc spectacolul „Tache, Ianke și Cadâr”, de Victor Ion Popa, regia: Horaţiu Mălăele, cu Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin și Horaţiu Mălăele – ora 20:00, la Teatrul Național București, Sala „Ion Caramitru”
* Timișoara: Sunlight Theatre prezintă spectacolul „Happy End”, autor: Zsolt Pozsgai, regia: Alex Bogdan, cu: Raluca Aprodu și Tudor Aaron Istodor – ora 20:30, la Sala Capitol, Bd. Constantin Diaconovici Loga nr. 2
*****
– Moscova: Viceprim-ministrul Armeniei, Mher Grigoryan, va avea întrevederi cu vicepremierul azer, Shahin Mustafayev
– Bratislava: Ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, se va întâlni cu omologul finlandez, Antti Kaikkonen
– Praga: Reuniunea miniștrilor de externe ai UE (30 – 31 aug.)
– Meseberg, Germania: Membrii guvernului german au o şedinţă extraordinară legată de energie, la iniţiativa cancelarului german, Olaf Scholz. Invitat special: premierul spaniol, Pedro Sanchez (30 – 31 aug.)
– Geneva: Consiliul Drepturilor Omului – Reuniunea organizatorică la cea de-a 51-a sesiune
– Tokyo, Japonia: Vizita ministrului israelian al apărării, Benjamin Gantz
– Beijing: Baidu – rezultate trimestriale
– Moscova: Manevre militare ruse Vostok-2022 (30 aug. – 5 sep.)
– Rønne, Danemarca: Reuniune internațională privind independența energetică a Rusiei, în prezența președintelui Comisiei Europene, Ursulei von der Leyen și a premierului polonez, Mateusz Morawiecki
– Nairobi, Kenya: Depunerea jurământului noului președinte ales, William Ruto (dacă nu se contestă rezultatele alegerilor)
– Wilkes-Barre, Statele Unite: Vizita președintelui Biden pentru a vorbi despre controlul armelor
– Londra: Reuniunea Comitetului creditorilor CDDC privind datoria Rusiei – ora 13:00
– Londra: Ryanair: Conferință de presă cu directorul general, Michael O’Leary – ora 13:00
– New York: Consiliul de Securitate al ONU decide reînnoirea sancțiunilor împotriva Mali
– New York: Consiliul de Securitate al ONU decide reînnoirea misiunii UNIFIL în Liban
– New York: Conferință de presă susținută de un expert ONU însărcinat să evalueze drepturile persoanelor LGBT din Statele Unite
– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate privind Libia
Miercuri, 31 august
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, sala 3047
– Camera Deputaților
* Şedinţele Comisiilor parlamentare:
- Documentare și consultare
- Comisia pentru industrii şi servicii
* Ședință ordinară a Consiliului General al Municipiului București – ora 10:00
* Perioada de depunere a proiectelor pentru a obţine finanţare prin „Schema de ajutor de stat având ca obiectiv Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producţia de hidrogen verde în instalaţii de electroliză” a fost prelungită până la data de 31 august, ora 17:00
* În cadrul sesiunii august – septembrie a examenului de Bacalaureat, au loc afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
* Suceava: Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” (USV), în colaborare cu Asociaţia Bibliotecarilor din România, organizează, în perioada 31 august – 2 septembrie, cea de-a XXXII-a Conferinţă Naţională a Bibliotecarilor din România, cu tema „Biblioteca – Spațiu al informării,cercetării și inovării” – ora 9:45, în Aula Magna din corpul A (USV)
* Târgu Ocna: Festivitatea de absolvire a promoției 2022 – Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna – ora 10:00, în Piațeta Primăriei
* Brașov: Radio România organizează cea de-a IV-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus la Brașov, în perioada 31 august – 4 septembrie – în Piața Sfatului
* În cadrul Festivalului Internațional „Vară Magică” (16 iul. – 31 aug.) are loc un concert susținut de Orchestra Națională de Tineret a Franței, dirijor: Michael Schønwandt – ora 19:30, la Ateneul Român
* Oradea: Teatrul Regina Maria prezintă piesa „…Escu” de Tudor Mușatescu – ora 19:00, în Sala Mare
* Sibiu: Proiecția peliculei „Pentru mine tu ești Ceaușescu” în regia lui Sebastian Mihăilescu, la „ESTE Filmul de Miercuri” – ora 20:00, la Cinema „Ion Besoiu”, Sala Mică
* Rep. Moldova: Deschiderea oficială a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chișinău, organizat sub Înaltul Patronaj al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al Președintelui României, Klaus Iohannis – ora 12:00, la Centrul Mediacor, din cadrul Universității de Stat Moldova, Str. Alexei Mateevici nr. 60
* Meciul de fotbal dintre Chindia Târgoviște – FC Petrolul, în cadrul etapei a 8-a a Ligii 1 de Fotbal – ora 16:30, pe Stadionul „Ilie Oană”
*****
– Praga: Reuniunea informală a miniștrilor de externe ai UE (Gymnich)
– Bali, Indonezia: Reuniunea miniștrilor G20 responsabili cu Mediul și Clima
– Manila, Filipine: Este anunțat câștigătorul premiului „Ramon Magsaysay”
– Londra: Reuniunea conservatorilor cu candidații la conducerea partidului și succesiunea prim-ministrului, Liz Truss și Rishi Sunak
– Geneva: Ultima zi de lucru pentru Michelle Bachelet în calitate de șefă a Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului
– Veneția, Italia: Cea de-a 79-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, în cadrul căreia regizorul şi scenaristul american Paul Schrader va fi distins cu Leul de Aur pentru întreaga carieră (31 aug. – 10 sep.)
– Paris: Manifestări de comemorare a 25 de ani de la moartea Dianei, Prințesa de Wales
– Londra: Grevă a lucrătorilor poștali britanici
– Washington: Termenul-limită pentru publicarea primului raport al Comisiei de anchetă a Congresului asupra Afganistanului
– Buñol, Spania: Tradiționala bătaie cu roșii „La Tomatina”
Joi, 1 septembrie
* Gala de decernare a Premiilor Economiei Româno-Germane „20 de ani AHK România” – la Palatul Parlamentului
* În cadrul sesiunii august – septembrie a examenului de Bacalaureat, în zilele de 1 și 2 septembrie, are loc rezolvarea contestațiilor, iar în data de 3 septembrie, afișarea rezultatelor finale
* Teatrul Independent Elisabeta deschide stagiunea cu comedia „Boeing Boeing”, de Marc Camoletti, regia: Șerban Puiu – ora 19:00, în noua sală de teatru: fostul cinematograf Luceafărul, din Str. Ion Ghica nr. 3. Spaţiul va găzdui în special spectacole de teatru, dar şi concerte, show-uri de stand-up comedy şi proiecţii de film
* Cluj-Napoca: Concert susținut de violonistul David Garrett în cadrul turneului mondial „ALIVE” – ora 20:00, la BTArena
* Cluj-Napoca: Cea de-a X-a ediție a festivalului „Jazz in the Park” are loc între 1 – 4 septembrie, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia’’, cel mai vechi muzeu în aer liber din România – ora 14:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Cluj
* Cluj-Napoca: Festivalul „Dumitru Fărcaş”, care are loc în perioada 1 – 4 septembrie, debutează cu vernisajul expoziției „Dumitru Fărcaş, o viaţă cu Mărţişorul”, avându-i ca invitaţi speciali pe Emil Boc, Elise Stan, Ioan Bocşa, Grigore Leşe, urmat de un recital susţinut de tineri taragotişti Cristian Totpati, Andrei Hanes, Dănuţ Goia şi alţii, alături de Orchestra Ansamblului Folcloric Studenţesc „Mărţişorul” – ora 18:30, la Casa de Cultură a Studenţilor „Dumitru Fărcaş”
* Iași: Premiera spectacolului „Zorba grecul” al lui Nikos Kazantzakis, o adaptare după Hristo Boychev, cu Marius Bodochi, Cosmin Maxim și Erica Moldovan – ora 19:00, la Ateneul Naţional din Iaşi
* Roșia Montană: Între 1 și 4 septembrie se desfășoară „Roşia Montană Marathon” – un eveniment sportiv, ecologic, socio-cultural şi transformaţional, organizat de Asociaţia Pachamama România în colaborare cu Made in Roşia Montană
*****
– Lisabona: Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, vizitează Portugalia (1 – 2 sep.)
– Praga: Reuniunea informală a miniștrilor UE responsabili cu politica de coeziune (1 – 2 sep.)
– Bali, Indonezia: Reuniunea miniștrilor educației din cadrul G20 (1 – 2 sep.)
– Maputo: Prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa, va călători în Mozambic pentru a 5-a ediție Summit-ului Portugalia-Mozambic (1 – 2 sep.)
– Amsterdam: Reuniunea extraordinară a Agenției Europene pentru Medicamente privind vaccinurile împotriva variantelor Omicron ale Covid-19
– Kuala Lumpur, Malaysia: Verdictul în procesul de corupție al lui Rosmah Mansor, soția fostului prim-ministru, Najib Razak
– Kiev, Ucraina: Redeschiderea școlilor cu prezență fizică
– Mariupol, Ucraina: Urmează să aibă loc inaugurarea primelor clădiri aflate în reconstrucție
– Ossetia de Nord, Rusia: Sunt marcați 18 ani de la atacul terorist de la Școala din Beslan
– Ciudad de Mexico: Președintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, susține un discurs pe tema stării națiunii
– Genova, Italia: Sunt marcați 100 de ani de la nașterea actorului Vittorio Gassman
– Wolfsburg, Germania: Preluarea funcției de președinte al consiliului de administrație al Grupului VW de către Oliver Blume
– Doha, Qatar: Urmează să aibă loc deschiderea magazinului Printemps Doha
– Arusha, Tanzania: Este așteptată o hotărâre de la Curtea de Justiție a Africii de Est cu privire la „evacuarea” tribului Maasai din rezervația Ngorongoro
– Tokyo: Urmează să aibă loc meciul demonstrativ de box între Floyd Mayweather și Mikuru Asakura
– Republica Cehă: Baschet – FIBA Eurobasket 2022 Masculin (1 – 18 sep.)
Vineri, 2 septembrie
* Începe „Retro Music Festival 2022 – Unim generațiile” – ora 17:00, la Romexpo. Printre invitați: Bosson, A La Carte, Solide Base, Ken Laszlo, Afric Simone, Ryan Paris, Dschinghis Khan, Capella, Anita Doth fka. 2 Unlimited, Gibson Brothers, Vick Krishna fka. The Underdog Project și C&C Music Factory (2 – 4 sep.)
* Câmpulung Muscel: Festivalul „Posada Rock” revine cu o nouă ediție, ce va avea loc în perioada 2-4 septembrie – ora 15:00, pe Stadionul Municipal. Printre invitați: Paradise Lost, trupă britanică de doom/gothic metal
* Mioveni, jud. Argeș: Centrul Cultural Mioveni organizează Festivalul muzical „ANALOGUE”, în perioada 2 – 4 septembrie – ora 12:00, pe platoul Făget din Mioveni. Nu mai puţin de 20 de artişti şi trupe vor concerta în total în cele trei zile ale festivalului, Asaf Avidan, Morcheeba, Zdob & Zdub şi BUG Mafia aflându-se printre invitaţi
* Mogoșoaia: „Fall in Love Festival” 2022 se întoarce la Palatul Mogoșoaia, între 2 septembrie (ora 16:00) – 4 septembrie. Peste 30 de artiști vor urca pe cele 3 scene, creând mixul perfect dintre muzica românească, muzica internațională și scena locală de muzică electronică și minimal. Anul acesta, festivalul îi are ca headlineri pe legendarul Paolo Nutini, alături de Jessie Ware, Mura Masa, Suede, Arrested Development și Years & Years
* Oradea: O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare, se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene (2 – 4 sep.)
* Sibiu: Astra Film Festival (AFF) organizează Warm-Up AFF (2 și 3 sep.), un eveniment teasing pentru festivalul care va avea loc în perioada 9 – 16 octombrie. Filmele proiectate pe un ecran uriaş, amplasat între mori de vânt, pot fi văzute din bărci care plutesc pe lac
* Sinaia: În cadrul Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”, ediția a XXIII-a (9 aug. – 2 sep.), are loc un concert susținut de Orchestra Națională de Tineret a Franței, dirijor Alexandre Bloch, solistă Sarah Nemțanu – vioară – ora 19:00, la Sala Casino. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical
* Timișoara: În cadrul Festivalului de Operă și Operetă, ediția a XVII-a (2 – 4 sep.) este prezentat musicalul „Scripcarul pe acoperiș” de Jerry Bock, avându-l ca invitat pe maestrul Vlad Conta – ora 20:30, în Parcul Rozelor
*****
– Lisabona: Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, va vorbi la conferințele de la Estoril
– Port-Vila, Vanuatu: Curtea Supremă examinează legalitatea dizolvării parlamentului
– Cernobbio, Italia: Forum Economic Casa Europeană – Ambrosetti (2 – 4 sep.)
– Strasburg, Franța: Târgul European de la Strasbourg (2 – 12 sep.)
– Deauville, Franța: Festivalul filmului american (2 – 11 sep.)
– New York: Difuzarea primului episod din serialul „Stăpânul Inelelor” pe Amazon
– Bruxelles: Atletism – Liga de Diamant 2022, reuniunea de la Bruxelles
– Boston, SUA: Cea de-a 54-a ediție a Golf Invitational Boston (2 – 4 sep.)
Sâmbătă, 3 septembrie
* Afișarea rezultatelor finale, în cadrul sesiunii august – septembrie 2022 a examenului de Bacalaureat
* Concert al violonistului David Garrett în cadrul turneului mondial „ALIVE” – ora 20:00, la Sala Palatului
* Timișoara: În cadrul Festivalului de Operă și Operetă, ediția a XVII-a (2 – 4 sep.) este prezentat spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi – ora 20:30, în Parcul Rozelor
*****
– Palermo: Sunt comemorați 40 de ani de la asasinarea generalului Alberto Dalla Chiesa, prefect anti-mafia
– Londra: Concert susținut de grupul Foo Fighters, un omagiu adus toboșarului Taylor Hawkins, care a decedat în luna martie
– Hamilton, Noua Zeelandă: Campionatul de rugby – Noua Zeelandă – Argentina
– Sydney, Australia: Campionatul de rugby – Australia – Africa de Sud
Duminică, 4 septembrie
* Deschiderea Festivalului „George Enescu” (4 – 18 sep.), ediția a XVIII-a – ora 18:00, la Ateneul Român. Festivalul va fi organizat în sistem hibrid: mai întâi va avea loc o etapă online, urmând ca semifinalele și finalele să fie organizate la Ateneul Român
* Timișoara: Pentru spectacolul de închidere a celei de-a XVII-a ediții a Festivalului de Operă și Operetă (2 – 4 sep.) a fost aleasă opera „Tosca” de Giacomo Puccini, avându-i ca invitați pe maestrul David Crescenzi și pe baritonul Cătălin Țoropoc – ora 20:30, în Parcul Rozelor
*****
– Jakarta: Președintele filipinez, Ferdinand Marcos, se va afla într-o vizită de stat de trei zile în Indonezia (4-6 sep)
– Honiara, Insulele Solomon: Parlamentul dezbate proiectul de lege al primului ministru, Manasseh Sogavare, de reforma constituțională, care permite amânarea alegerilor
– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Liturghie pentru beatificarea lui Ioan Paul I prezidată de Papa Francisc
– Chile: Referendum privind noua Constituție
– Zandvoort, Olanda: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Olandei
– San Marino, Italia: MotoGP – Campionatul Mondial, Marele Premiu de la San Marino
– Les Sables-D’Olonne, Franța: Navigație – start în Cursa Globului de Aur, cursă solitară în jurul lumii fără escale sau asistență