Gibraltar, un teritoriu al Coroanei britanice revendicat în zadar secole întregi de către Spania (din moment ce se află la capătul sudic al Peninsulei Iberice, unde Marea Mediterană se întâlnește cu Oceanul Atlantic), este acum inclus oficial pe lista orașelor din Regatul Unit. Actul a fost oficializat în marginea Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a, în vârstă de 96 de ani, care este pe tron de 70 de ani, cu aprobarea entuziastă a Guvernului conservator și a premierului Boris Johnson. Decizia „vindecă” o întârziere de 180 de ani. Statutul urban fusese, de fapt, acordat încă din 1842 la inițiativa unei alte suverane de mare longevitate, Regina Victoria. Dar, din cauza unei neînțelegeri banale, nu fusese niciodată transcris în lista oficială a orașelor britanice. O „uitare” care acum este anulată, așa cum a exultat Johnson într-un mesaj de bun-venit, bucuros că poate sublinia încă o dată în urma acestui act „legătura de nedespărțit” dintre Gibraltar și Regat: chiar și după Brexit și fibrilațiile separării de UE marcate cel puțin pe hârtie de o oarecare ruptură a granițelor fizice ale teritoriului, strâns între mare și pământul spaniol. Fabian Picardo, liderul Guvernului din Gibraltar, i-a adresat, la rândul său, o „mulțumire din suflet” lui BoJo prin intermediul BBC, menționând că transcrierea are o importantă valoare „simbolică”, deși este menită „să se schimbe foarte puțin la nivel practic”: ținând cont de faptul că recunoașterea era deja aplicată în practică de către Londra încă din 1842 și că denumirea Gibraltarului ca „Oraș” a fost, apoi, încorporată în textul Constituției locale în vigoare, începând cu cel de-al Doilea Război Mondial.
https://www.ilgiornale.it/news/politica/180-anni-gibilterra-ufficialmente-britannica-2062440.html
Traducerea: Oana Avram