Calendarul evenimentelor, 1 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* ora 9:00 – Ședința Birourilor Permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților

* Ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților (prezență fizică)

  • Dezbateri și vot asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi

– Senat

* ora  9:30 – Şedinţa Biroului Permanent al Senatului și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 10:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 11:00 – Lucrări în plen

  • Deschiderea sesiunii ordinare a Senatului
  • Alegerea membrilor Biroului permanent al Senatului

* Ședința Biroului Permanent nou ales

* Ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Lucrări în plen (continuare lucrări)

  • Dezbaterea și votul asupra inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi

– Camera Deputaților

* ora 9:30 – (prezență fizică) – Ședinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor cu participarea liderilor grupurilor parlamentare (vechea componență) – Întocmirea de către Biroul permanent a Proiectului ordinii de zi şi a Proiectului programului de lucru ale Camerei Deputaţilor pentru ziua de joi, 1 septembrie

  • Pregătirea propunerilor ce se prezintă Plenului Camerei Deputaţilor pentru aprobarea numărului de locuri din Biroul permanent care revin fiecărui grup parlamentar, pe funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare
  • Soluţionarea altor probleme înscrise pe ordinea de zi a Biroului permanent

* Şedinţa Comitetului Liderilor Grupurilor Parlamentare

  • Aprobarea Ordinii de zi şi a Programului de lucru ale Camerei Deputaţilor pentru ziua de joi, 1 septembrie 2022.

* ora 10:00 – (prezență fizică) – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 11:00 – până la epuizarea ordinii de zi (prezență fizică) –    Şedinţa în plen

  • Intonarea Imnului naţional al României;
  • Deschiderea lucrărilor celei de-a doua sesiuni ordinare din anul 2022 a Camerei Deputaţilor;
  • Aprobarea locurilor din Biroului permanent care revin fiecărui grup parlamentar, pe funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare;
  • Prezentarea de către liderii grupurilor parlamentare a eventualelor modificări în componenţa şi conducerea acestora, a propunerilor nominale privind locurile care le revin pe funcții în Biroul permanent;
  • Alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi a chestorilor Camerei Deputaţilor. (Lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei și se aprobă cu votul deschis al majorității deputaților prezenți. Votul se exprimă electronic, în condițiile art.131 alin.(1) din Regulament.));

* la încheierea şedinţei comune – (prezență fizică) – Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor în noua componenţă

  • Întocmirea Proiectului Ordinii de zi şi a Proiectului Programului de lucru ale Camerei Deputaţilor pentru zilele de 2 și 3 septembrie 2022 și pentru perioada 5-10 septembrie 2022
  • Soluţionarea altor probleme înscrise pe ordinea de zi a Biroului permanent

* Şedinţa comitetului liderilor grupurilor parlamentare

  • Aprobarea Ordinii de zi şi a Programului de lucru ale Camerei Deputaţilor pentru pentru zilele de 2 și 3 septembrie 2022 și pentru perioada 5-10 septembrie 2022;
  • Soluţionarea altor probleme înscrise pe ordinea de zi a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

– Guvern

* Guvernul ar urma să se întrunească în şedinţă pentru a discuta modificarea elementelor de referinţă pentru compensarea preţurilor la energie – la Palatul Victoria

– Ministere

* De la ora 12:00, are loc conferinţa de presă care marchează deschiderea celei de a XVIII-a ediţie a Concursului Internaţional George Enescu, derulat între 4 și 8 septembrie, la Bucureşti. Evenimentul va avea loc în sala Salonul Oficial, etaj 1, Ateneul Român (Str. Benjamin Franklin 1-3). La conferinţa de presă vor participa: Lucian Romaşcanu, Ministrul Culturii; Cristian Măcelaru, Director Artistic al Concursului şi Festivalului Internaţional George Enescu – printr-un mesaj video înregistrat, alături de soliştii Concertului de Gală de Deschidere, câştigători ai Concursului Internaţional George Enescu din ediţiile precedente – Valentin Şerban (România), violonist, Jaemin Han (Coreea de Sud), violoncelist, Yeon-Min Park (Coreea de Sud), pianist şi Nicholas Carter (Australia), Ainars Rubikis (Letonia), dirijor, precum și alți reprezentanți ai oficialităților

* Inaugurarea Academiei de Lupte Steaua Bucureşti – ora 11:30, la Stadionul Steaua – Bucureşti

■ participă preşedinte Federaţiei Internaţionale de Lupte, Nenad Lalovic, preşedinte Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, ministrul Sportului, Eduard Carol Novak

– Apărare

* Ceremonie militară cu prilejul marcării a 145 de ani de la numirea primului ofiţer evreu în Armata României – ora 10:00, în Piaţa Constituţiei

– Partide

* Dezbaterea „Cum deschidem drumul femeilor în politică?”, organizată de PNL Bucureşti, eveniment la care participă preşedintele filialei PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudan, preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, secretarul de stat în Ministerul Culturii Diana Baciuna şi secretarul de stat în Ministerul Economiei Daniela Nicolescu – ora 18:00, în Aleea Modrogan nr. 22

– Social

* Asociația Civică Stop Discriminării Cetățenilor organizează o Adunare Publică (legal declarată) în Piața Constituției, între orele 8:00-22:00

* Conferinţă de presă organizată cu prilejul inaugurării centrului de sprijin Blue Dot „Kogălniceanu” din Bucureşti, dedicat copiilor şi familiilor de refugiaţi, precum şi copiilor şi familiilor vulnerabile din Capitală, eveniment la care participă viceprimarul municipiului Bucureşti Horia Tomescu şi reprezentantul UNICEF în România, Anna Riatti – ora 10:00, la sediul Blue Dot-ului, Bd. Regina Elisabeta nr. 75

– Economic

* Gala de decernare a Premiilor Economiei Româno-Germane „20 de ani AHK România” – ora 18:00, la Palatul Parlamentului, Sala Unirii

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 400 milioane lei

* Banca Naţională a României publică datele privind rezervele internaţionale în august 2022

* Termenul-limită până la care antreprenorii care doresc să obţină o finanţare de până la 200.000 lei se pot înscrie în programul Start-Up Nation 2022

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind activitatea unităţilor cultural-artistice în anul 2021

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind şomajul BIM în iulie 2022

* Arad: Începe construirea unui parc de retail în municipiul Arad:

■ declaraţii de presă susţinute de primarul Călin Bibarţ – ora 10:30, la Palatul Administrativ

■ aşezarea pietrei de temelie pentru AFI Arad Retail Park – ora 11:30, la şantierul AFI Arad

* Arad: Deschiderea Târgului Agromalim Arad – ora 11:00, la Expo Arad, Pavilion B

* Constanţa: Conferinţă de presă prin care Litoralulromanesc.ro, turoperatorul nr. 1 pe segmentul de sejururi la Marea Neagră, marchează finalul sezonului estival 2022 – ora 10:30, la restaurant Irish Pub

* Timișoara: Lideri şi experţi internaţionali din zona de Tech se vor întâlni în cadrul conferinţei Tech Talks, parte a Flight Festival – ora 10:00, la Timişoara Convention Center. Tech Talks este cea mai importantă conferinţă de tehnologie din vestul României, reunind dezvoltatori, cercetători, lideri de afaceri, creatori, factori de decizie IT şi studenţi, care vor învăţa cum să modeleze lumea cu puterea inteligenţei artificiale, a tehnologiei 3D şi a ştiinţei datelor. În cadrul conferinţei vor putea fi explorate cele mai noi tehnologii şi descoperiri din mediul de afaceri, iar experţii în domeniu vor explica modul în care inteligenţa artificială şi evoluţia internetului 3D impactează societatea în ziua de azi

– Medicină, Sănătate

* Braşov: Congresul Naţional de Medicină Tradiţională Chineză, cu participare internaţională, cu tema „Medicina Tradiţională Chineză – alternativă la sau complementaritate cu Medicina Convenţională”, organizat de Asociaţia Societatea Română de Medicină Tradiţională Chineză – la Universitatea Transilvania Braşov, Aula Magna (1-3 septembrie)

* Slănic Prahova: Neurologia Pediatrică românească va reuni la Slănic Prahova, în perioada 1-3 septembrie, cercetători ştiinţifici de top, medici, reprezentanţi ai Asociaţiilor de Pacienţi, precum şi pacienţi şi aparţinătorii acestora, într-o manifestare ştiinţifică şi socială, eveniment ce va fi organizat de Societatea Română Împotriva Epilepsiei (SRIE) şi Fundaţia Română de Neurologie şi Epileptologie (RONEP) în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, precum şi Societatea de Neurologie din România (SNR) având Suportul Preşedinţiei României şi Asociaţiilor de Pacienţi GLU1-1 Rebe&Luca, Alianţei Naţionale de Boli Rare din România (ANBER), Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Boli Cronice din România (COPAC), Societatea Studenţilor in Medicina din Bucureşti (SSMB). Denumită generic, Şcoala de Vară de Epilepsie, manifestarea ştiinţifică medicală de la Slănic Prahova îşi propune să dezvolte pe de o parte educaţia în domeniul epileptologiei a tinerilor medici rezidenţi şi specialişti în neurologie şi neurologie pediatrică. Din programul manifestării:

  • Primele două zile (1-2 septembrie) ale Şcolii de Vară de Epilepsie vor fi dedicate educaţiei în domeniul epileptologiei a tinerilor medici rezidenţi şi specialişti de neurologie şi neurologie pediatrică în vederea diagnosticării, denumirii şi clasificării corecte a crizelor epileptice, epilepsiilor şi sindroamelor epileptice
  • Cea de-a treia zi a Şcolii de Vară de Epilepsie este dedicată bolilor rare şi va aduce laolaltă medici şi pacienţi pentru a discuta despre Sindromul de deficit de GLUT-1, o afecţiune genetică rară caracterizată prin deficitul unei proteine responsabile pentru transportul glucozei (un zahăr) din sânge la creier, aceasta fiind principala sa sursă de energie. În cea de a treia zi a evenimentului medicii vor răspunde întrebărilor adresate de către familiile prezente, întrebări legate de boală, diagnostic, tratament şi totodată, le vor prezenta ultimele descoperiri în domeniu – medicaţii noi sau aflate în cercetare ştiinţifică medicală, terapii genice şi în acelaşi timp vor fi abordate aspecte legate de tranziţia de la serviciile pediatrice la cele de vârstă adultă. Potrivit organizatorilor aducerea laolaltă a pacienţilor şi a medicilor poate contribui la crearea unei comunităţi unite prin aceleaşi probleme care pot fi uneori rezolvate mult mai rapid împreună
  • Cu ocazia Şcolii de Vară de Epilepsie de la Slănic Prahova, Fundaţia Română de Neurologie şi Epileptologie (RONEP) va lansa proiectul „Împreună MULŢI pentru RARI”, un proiect care vizează continuarea întâlnirilor dintre medici şi pacienţi în contextul bolilor rare din domeniul neurologiei pediatrice şi neurologiei, următoarea întâlnire vizată fiind legată de Neurofibromatoza tipul 1, cea mai frecventă afecţiune neurocutanată care este încă insuficient sau incomplet cunoscută

– Arhitectură

* Govora, jud. Vâlcea: În continuarea efortului de a apropia patrimoniul de comunitatea locală şi vizitatori, precum şi de a declanşa iniţiative de intervenţie şi restaurare, Studiogovora organizează, între 1 şi 4 septembrie, a treia ediţie a Zilelor Arhitecturii Balneare. Activităţile de anul acesta reunesc arta, patrimoniul şi comunitatea, încurajând publicul să descopere întregul oraş. Din program:

  • Vor fi readuse serile la Cinematograf cu filmele de festival şi documentarul România Sălbatică (2021) – oferite de Transilvania Film
  • Două locuri istorice din oraş vor găzdui expoziţii despre patrimoniul arhitectural. În timp ce la Izvorul Ferdinand vor fi expuse proiecte de restaurare realizate de studenţii Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti pentru clădirile emblematice ale zonei balneare – Pavilionul de băi, Uzina Electrică şi Hotelul Statului 1, la Cazinou se va putea parcurge expoziţia tematică Arhitectura Balneară din Govora
  • Vineri seara va avea loc visual party cu Atmann la Uzina Electrică, sâmbătă urmând un recital de jazz la Amfiteatrul din parc cu Ana Maria Galea (voce) şi Daniel Csikos (pian)
  • Vineri, sâmbătă şi duminică vor avea loc tururi ghidate despre istoria şi patrimoniul balnear

– Învățământ, Cercetare

* În cadrul sesiunii august – septembrie a examenului de Bacalaureat, în zilele de 1 și 2 septembrie, are loc rezolvarea contestațiilor, iar în data de 3 septembrie, afișarea rezultatelor finale

* În perioada 1-2 septembrie va avea loc cea de-a XV-a ediţie a Conferinţei Anuale Fischer International. Evenimentul se va desfăşura, şi anul acesta, în format hibrid. Ziua de 1 septembrie va fi dedicată, începând cu ora 9:30, sesiunilor în format fizic, într-o locaţie cu totul nouă anul acesta, hotelul Radisson Blu din Bucureşti, iar ziua de 2 septembrie va fi dedicată, în totalitate, sesiunilor organizate în format online. Conferinţa este organizată de Fischer International, în parteneriat educaţional cu EDUCATORS by Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Sute de profesori de limba engleză sunt aşteptaţi la acest eveniment emblematic pentru dezvoltarea profesională în domeniul educaţiei. Conferinţa se adresează, totodată, şi profesorilor de alte discipline, dar şi părinţilor, care doresc să fie la curent cu tendinţele globale în domeniul educaţiei

* Încep înscrierile pentru Bursele ANIS 2022, program, ajuns la cea de-a V-a ediţie, ce se adresează cadrelor didactice universitare din toată ţara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2022) şi deţin titlul de doctor, respectiv gradul didactic de lector sau asistent universitar (1 – 25 sep.)

* Braşov: Conferinţă de presă organizată la Inspectoratul Şcolar Braşov – ora 10:00

– Cultură

* Teatrul Independent Elisabeta reîncepe stagiunea în luna septembrie şi anunţă deschiderea unei noi săli de teatru în Bucureşti. Este vorba despre sala fostului cinematograf Luceafărul, din Str. Ion Ghica nr. 3. Spaţiul va găzdui în special spectacole de teatru, dar şi concerte, show-uri de stand-up comedy şi proiecţii de film. Redeschiderea sălii va coincide cu startul noii stagiuni – joi, 1 septembrie, cea mai longevivă comedie a Teatrului Elisabeta, „Boeing Boeing”, va fi primul spectacol care se va juca în faţa a sute de spectatori

* Finisajul expoziţiei „Confession” a artistei Ioana Aron – ora 18:00, la galeria ETAJ artist-run space; Str. George Enescu nr. 43

* Vernisajul expoziţiei „Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome”, care prezintă lucrările de artă realizate în cadrul programului de rezidenţe art&science Fusion:AIR 2022 – ora 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (1 – 10 sep.)

* Cea de-a patra ediţie Art In Progress, o expoziţie multidisciplinară, care aduce în exclusivitate în faţa publicului lucrări de pictură, modă, design grafic, design de obiecte, realizate de 23 de artişti tineri – la Combinatul Fondului Plastic, în spaţiul The Institute (1 – 18 sep.)

* Săptămâna 30 august – 4 septembrie aduce la Cinema în Aer Liber, pe Insula Artelor din parcul Titan, încă patru filme noi în Selecţia oficială – program care în fiecare an reuneşte cele mai apreciate filme de autor recente care au avut premiera mondială la festivaluri internaţionale importante, un film în secţiunea Personaje celebre şi un film în secţiunea Mit versus realitate. Acestea vor putea fi urmărite de marţi până duminică, de la ora 20:30. Intrarea la proiecţii este liberă în limita locurilor disponibile iar programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/. Din program:

  • Un erou, regia: Asghar Farhadi, cu: Amir Jadidi, Mohsen Tanabandeh, Fereshteh Sadre Orafaiy, Sarina Farhadi, Sahar Goldust

* Brașov: Prima ediție JazzUP Peak Fest, organizată de Asociația CultArt, va avea loc în perioada 29 august – 4 septembrie, festivalul reunind 12 evenimente și 14 muzicieni, iar programul artistic include muzică clasică, jazz clasic, jazz contemporan și jazz electronic. Toate concertele JazzUP Peak vor fi transmise LIVE pe pagina de facebook JazzUP și pe site-ul JazzUP.ro Brașovenii și turiștii sunt invitați să se bucure de muzică și prin intermediul evenimentelor conexe: JazzUP Young – workshopuri cu teme muzicale pentru copii și tineri și JazzUP Session – After Party & Jam Sessions cu artiștii festivalului. Intrarea este liberă la toate evenimentele. Din program:

  • JazzUP Peak, ora 19:00, Bastionul Artiștilor – Filigrees – Sabin Penea – vioară, Eliza Gabriela Puchianu – pian, Eduard Zecheru – violoncel
  • JazzUP Session, ora 21:30, Artegianale

* Cluj-Napoca: Violonistul german David Garrett revine pe scenele din România, la începutul lunii septembrie, pentru două reprezentații ale concertului „ALIVE”. Concertele fac parte din cadrul turneului mondial cu același nume și vor avea loc pe 1 septembrie, pentru prima dată la BTArena din Cluj-Napoca și pe 3 septembrie la Sala Palatului din Capitală, de la ora 20:00

* Cluj-Napoca: Cea de-a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park va avea loc în perioada 1 – 4 septembrie, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia’’ din Cluj-Napoca, cel mai vechi muzeu în aer liber din România – ora 14:00. După doi ani în care s-a desfășurat în variante restrânse, condiționat fiind de restricțiile pandemice, Jazz in the Park aduce din nou în fața publicului un line-up vibrant, eclectic și bogat, dorind să confirme încă o dată numele de Europe’s Best Small Festival. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Cluj

* Cluj-Napoca: Festivalul „Dumitru Fărcaş” va avea loc, în perioada 1 – 4 septembrie, la Cluj-Napoca, organizatorii oferind un adevărat regal folcloric la care publicul va acces gratuit. Evenimentul este organizat de Fundaţia Dumitru Fărcaş, iar la primele trei ediţii a fost denumit „Taragotul de aur”. Actuala ediţie îmbracă o nouă identitate – Festivalul „Dumitru Fărcaş”, oferind timp de patru zile ocazia de a redescoperi o parte din tezaurul muzical românesc, prin prisma unor evenimente deosebite, desfăşurate atât în Piaţa Unirii, cât şi la Casa de Cultură a Studenţilor „Dumitru Fărcaş”. Din programul evenimentului:

  • Festivalul va începe vineri, 1 septembrie, de la ora 18:30, la Casa de Cultură ce poartă numele marelui artist, cu un vernisaj intitulat „Dumitru Fărcaş, o viaţă cu Mărţişorul”, avându-i ca invitaţi speciali pe Emil Boc, Elise Stan, Ioan Bocşa, Grigore Leşe, urmat de un recital susţinut de tineri taragotişti Cristian Totpati, Andrei Hanes, Dănuţ Goia şi alţii, alături de Orchestra Ansamblului Folcloric Studenţesc „Mărţişorul”
  • A doua zi a evenimentului, 2 septembrie, aduce pe Scena Mare din Piaţa Unirii, de la ora 18:30, un eveniment de excepţie intitulat Regal Folcloric. Vor urca pe scenă Ionuţ Fulea, Maria Casandra Hausi, Cristian Totpati, Grupul Iza, Ioan Sas, Ansamblul Folcloric Studenţesc „Mărţişorul”, Grupul de Tulnicărese „Apuseni”, dar şi invitaţi surpriză
  • Programul muzical va continua sâmbătă seara, 3 septembrie, în aceeaşi atmosferă festivă din Piaţa Unirii, cu Seara multiculturală. Vor urca pe scenă ansambluri muzicale cu renume internaţional reprezentative pentru diferite culturi şi tradiţii: Fanfara Transilvania, „Csuros Banda” şi Formaţia „Mazel Tov”
  • Duminică, în încheierea festivalului, în parteneriat cu Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni, se vor desfăşura ateliere pentru copii, demonstraţii şi ateliere de meşteşuguri organizate de meşteri populari în centrul cetăţii clujene: olărit, ţesut, confecţionarea podoabelor din mărgele, confecţionarea brăţărilor din aţă, cusut, tricotat, croşetat
  • În perioada 2 – 4 septembrie, publicul este invitat să viziteze expoziţia „Dumitru Fărcaş, o viaţă cu Mărţişorul”, în intervalul orar 10:00 – 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor „Dumitru Fărcaş”

* Constanța: În perioada 27 august – 3 septembrie, are loc Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa Blue Theatre, ediţia a VII-a, în acest an, organizatorii propunând o nouă formulă, în două noi spaţii, pe Bd. Tomis, în zona Prefecturii şi în Parcul Arheologic, unde vor fi montate trei scene. Din program:

‣ SCENA PARC

  • ora 18:00 – Seathre – Zbor – Trupa Amprente Braşov
  • ora 20:30 – Blue Theatre – Eine Kleine Nachtmusik – Unteatru, Artproduction Foundation & Gigi Căciuleanu Romania Dance Company
  • ora 22:00 – Seathre – El Muro – Trupa Victory Of Art

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, la ora 17:00, o triplă lansare de carte. În prezenţa invitaţilor Mircea Liviu Goga şi Gyorfi-Deak Gyorgy vor fi lansate volumele „Iedera”, autor Daniel Cristian Dumitru, „Curând ne vom vedea în stele”, autor Sorin Nină şi „Lenea”, autor Victor Martin, volume ce fac parte din Colecţia „Fantastica”, publicate de Editura Cristian PlusArt

* Iași: Premiera spectacolului „Zorba grecul” al lui Nikos Kazantzakis, o adaptare după Hristo Boychev, are loc la Ateneul Naţional din Iaşi. Actorul Marius Bodochi joacă rolul Zorba alături de actorii din Iaşi, Cosmin Maxim joacă rolul Nikos, celălalt personaj important din dramatizare, Hortense, este jucat de Erica Moldovan, o actriţă excepţională, actriţa Ateneului Naţional din Iaşi, acestea ar fi rolurile principale. Regia spectacolului aparţine doamnei Antonella Cornici, iar muzica originală este compusă de Tibor Cari

* Jimbolia, jud. Timiș: Universitatea de Vest din Timişoara şi Muzeul Presei „Sever Bocu” din Jimbolia organizează a doua ediţie a Taberei de Creaţie Literară pentru Tineri Scriitori „Petre Stoica”. În perioada 1 – 4 septembrie, nouă tineri scriitori – poeţi, prozatori şi eseişti – din ţară şi din Republica Moldova, se vor întâlni la Casa Memorială „Petre Stoica” pentru a crea şi pentru a face cunoştinţă cu publicul jimbolian. Cei nouă rezidenţi vor lua parte la o serie de ateliere cu scriitori precum Adriana Babeţi, Andrei Ujică, Borco Ilin, Alexandru Potcoavă şi vor participa la o serie de tururi ghidate în oraşul din Banat care se mândreşte cu şase muzee şi case memoriale, dar şi în Timişoara. În programul evenimentului există şi momente culturale pentru întreaga comunitate, în fiecare dintre cele patru zile urmând să fie organizate discuţii, alături de momente muzicale şi de literatură. Astfel, în prima zi a taberei, publicul este aşteptat de la ora 19:00 să participe la un dialog cu Mircea Mihăieş şi Vasile Popovici, iar apoi pot continua discuţiile despre literatură, pe muzica mixată de dj Rizhome. Evenimentele din cadrul Taberei de Creaţie Literară pentru Tineri Scriitori „Petre Stoica” se vor desfăşura în curtea Casei Memoriale „Petre Stoica”, de pe Str. Emmerich Bartzer, nr. 14. Acest proiect cultural este finanţat de Primăria Oraşului Jimbolia, Primăria Municipiului Timişoara prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara, cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş

* Oradea: Filarmonica de stat Oradea prezintă, în Cetatea Oradea, concertul vocal-simfonic „La vie en rose”, sub bagheta dirijorului permanent Romeo Rîmbu, avându-i ca invitaţi pe soliştii Mediana Vlad – soprană şi tenorii orădeni Robert Bede şi Laszlo Bede – ora 20:00. În deschidere, orchestra simfonică va interpreta uvertura la opera Coţofana hoaţă de Rossini. Un moment special va fi prezentarea lucrării „Lacul”, compusă chiar de dirijorul Romeo Rîmbu, în interpretarea tenorului Robert Bede

* Sfântu Gheorghe: Fosta Fabrică de Ţigarete din municipiul Sfântu Gheorghe va găzdui, în perioada 1-3 septembrie, prima ediţie a festivalului Sepsi Tabako, un eveniment dedicat cu predilecţie tinerilor. Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură Kónya Ádám, Colegiul „Mathias Corvinus” (MCC) şi Festivalul VIBE, iar programul evenimentului poate fi consultat pe https://tabako.ro

* Sibiu: Festivalul „Sibiul de Odinioară” va aduce în perioada 1-4 septembrie, în Parcul Tineretului, trupele N&D, Body&Soul şi Sweet Kiss şi de DJ-ii Codi Reivs, Mirror DJs, Geo Da Silva şi Vali Bărbulescu

* Sibiu: Singurul festival dedicat artei lirice, Sibiu Festival Opera, va avea loc în perioada 1-11 septembrie și va aduce la Sibiu peste 300 de artişti şi oferă iubitorilor muzicii patru producţii impresionante de operă şi balet, peste zece recitaluri în spaţii neconvenţionale, iar pentru tinerii muzicieni – un masterclass de canto, o gală cu orchestră şi o conferinţă extraordinară moderată de Claudia Robu. Din programul mnifestării:

  • Prima parte a festivalului este dedicată tinerilor artişti, studenţi sau absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ cu profil muzical, care au şansa să urmeze un masterclass de canto coordonat de lect. univ. dr. Florin Estefan, bariton şi manager al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, împreună cu lect. univ. dr. Lelia Serafinceanu (pian) şi lect. univ. dr. Bianca Murariu (pian), în perioada 3-8 septembrie

* Jud. Vrancea: Consiliul Județean Vrancea organizează, prin Muzeul Vrancei, în perioada 1-8 septembrie, ediția a doua a  Zilelor Satului Vrâncean, manifestare de promovare a culturii, arhitecturii și artei tradiționale vrâncene. Programul zilei:

  • ora 10:00 – Ceramica De Irești, Brandul Vrancei Arhaice – Vernisaj expoziție de ceramică / Atelier de olărit – Muzeul Țării Vrancei din Vidra. Parteneri: Biblioteca de Weekend și Liceul „Simion Mehedinți” din Vidra

* Chișinău: Un program de evenimente cu invitați din România și Republica Moldova și un stand cu titluri reprezentative din ultimii doi ani vor fi organizate de Institutul Cultural Român la Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău, desfășurat în perioada 31 august – 4 septembrie la Centrul Mediacor, din cadrul Universității de Stat din Moldova. Protagoniști ai manifestărilor programate de ICR în cadrul acestei ediții vor fi istoricul Adrian Cioroianu, scriitorii Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Dumitru Crudu, Spiridon Vangheli, Petre Crăciun, Ion Hadârcă, Constantin Bostan, acad. Mihai Cimpoi, criticul literar Lucia Țurcanu și Eugenia Bejan, directoarea Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă“ din Chișinău. Din program:

‣ Joi, 1 septembrie

  • orele 9:30 – 10:30 – Conferința „Istoria, între capcanele trecutului și speranțele viitorului“ susținută de istoricul Adrian Cioroianu – la Universitatea de Stat din Chișinău
  • orele 11:00-12:00 – Atelier de literatură pentru copii între 10-14 ani „Rolul realului în poveștile fantastice“ – la Centrul Mediacor (str. Alexei Mateevici nr. 60) – Spațiul Central de evenimente. Coordonator: Moni Stănilă

– Sport

* Meciuri din etapa a opta a Superligii de fotbal:

■ AFC Botoşani – FC Argeş – ora 18:00, Stadion Municipal – Botoşani

■ AFC Hermannstadt – Universitatea Craiova – ora 21:00, Stadion Gaz Metan – Mediaş

* Meciuri în etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal feminin

■ CSM Slatina – CS Minaur Baia Mare – ora 18:00, la Sala LPS – Slatina

■ CSM Galaţi – SCM Craiova – ora 13:00, la Sala Polivalentă – Brăila

■ CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – SCM Râmnicu Vâlcea – ora 17:00, la Sala Polivalentă – Bistriţa

■ HC Dunărea Brăila – HC Zalău – ora 17:30, la Sala Polivalentă – Brăila

■ CS Dacia Mioveni 2012 – CS Măgura Cisnădie – ora 18:00, la Sala Polivalentă – Mioveni

* Mamaia: Campionatele Mondiale de lupte pe plajă – Plaja Neversea (1-4 septembrie)

* Roșia Montană, jud. Alba: Între 1 și 4 septembrie, se va desfășura Roşia Montană Marathon – un eveniment sportiv, ecologic, socio-cultural şi transformaţional, organizat de Asociaţia Pachamama România în colaborare cu Made in Roşia Montană. Iubitorilor de alergare montană le sunt oferite trei probe – Maraton, Semimaraton, Crosul de 11 km şi Cursa Copiilor. Fiecare dintre ei se va putea bucura pe traseu de unele dintre cele mai frumoase peisaje din Munţii Apuseni – Piatra Corbului, Masivul Cârnic, Tăul Mare, Valea Cornei, Detunata Golaşă etc.

* Skopje: Selecţionata României participă la Campionatul European de volei feminin Under-19 din Macedonia de Nord

■ România – Turcia – ora 16:30, în Grupa a II-a

* Split: România participă la Campionatele Europene de polo pe apă de la Split (27 august-10 septembrie)

■ feminin: România – Olanda – ora 14:00, în Grupa A

– Diverse

* Tecuci: Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, instituţie aflată în subordinea Primăriei Municipiului Tecuci, organizează, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pe Str. Republicii, cu ocazia împlinirii a 587 de ani de la atestarea documentară a Tecuciului, expoziţia de maşini retro în parteneriat cu Retromobil Club România.

– S-a întâmplat într-o zi de 1 septembrie

* Acum 422 de ani (1600) nobilimea transilvăneană a refuzat să participe la Dieta de la Sebeşul săsesc convocată de Mihai Viteazul, a proclamat insurecţia şi l-a ales conducător pe Ştefan Csáki. Generalul austriac George Basta, comandantul trupelor imperiale, s-a alăturat nobilimii

* Se împlinesc 265 de ani (1757) de când cărturarul Dimitrie Eustatievici Braşoveanul (n. 1730 – m. 1796) încheia, la şcheii Braşovului, redactarea „Gramaticii româneşti”, prima lucrare de acest fel, dedicată domnitorului muntean Constantin Nicolae Mavrocordat. Partea a şasea, „Pentru prosodie”, este considerată cel dintâi tratat românesc de versificaţie. Lucrarea s-a păstrat în două copii manuscrise, din 1757 şi 1774

* Acum 218 ani (1804) astronomul german Karl Ludwig Harding a descoperit unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul solar pe care l-a denumit Juno. Este al treilea asteroid descoperit, unul dintre marii asteroizi din centura principală şi unul din cei doi mari asteroizi de tip S alături de 15 Eunomia. Se estimează că Juno conține 1% din masa totală a centurii de asteroizi. Denumirea sa oficială este 3 Juno, fiind numit astfel după numele zeiței Iuno (echivalentul roman al zeiței grecești Hera)

* În urmă cu 152 de ani (1870), între 1 şi 2 septembrie, a avut loc Bătălia de la Sedan (localitate în nordul Franţei), desfăşurată în cadrul Războiului franco-prusac (iulie 1870-mai 1871), în urma căreia trupele franceze au fost încercuite şi înfrânte de cele prusace, provocând căderea celui de-al doilea imperiu al lui Napoleon al III-lea şi proclamarea republicii şi a Comunei din Paris

* Acum 129 de ani (1893) intra în vigoare „Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de Carol I, lege care prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat modern european. Această lege a pus accentul pe atribuţiile Jandarmeriei Rurale de a „veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”, stipulându-se, totodată, garantarea unei circulaţii normale şi civilizate pe principalele căi de comunicaţie ale ţării (1/13)

* Se împlinesc 110 ani (1912), de când, în sala „Eforie” din București, a avut loc premiera filmului „Independenţa României”, în regia lui Grigore Brezeanu şi Aristide Demetriade; filmul, realizat între anii 1911 şi 1912, a avut o distribuţie de excepţie: Aristide Demetriade, Constantin Nottara, Aurel Athanasescu, Ion Niculescu, Ion Brezeanu, Constantin Demetriade, Aristizza Romanescu. A rulat timp de o lună, record pentru acea vreme, filmul fiind prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta

* Se împlinesc 100 de ani (1922) de când era inaugurată, la Rio de Janeiro (Brazilia), prima expoziţie de produse româneşti în America de Sud

* În urmă cu 93 de ani (1929), la Radiodifuziunea Română, avea loc prima transmisie de teatru pentru copii, cu piesa „Pufuşor şi Mustăcioară”, de Victor Ion Popa

* Acum 83 de ani (1939) era declanşat cel de-Al Doilea Război Mondial, prin atacul Germaniei asupra Poloniei (sfârşitul războiului a fost la 2.IX.1945, când s-a semnat actul capitulării necondiţionate a Japoniei)

* Cu 76 de ani în urmă (1946) avea loc fondarea Agenţiei Austriece de Presă – APA (Austria Presse Agentur, cu sediul la Viena)

* În urmă cu 71 de ani (1951), la iniţiativa SUA era încheiat, la San Francisco, pactul ANZUS (Australia, Noua Zeelandă şi SUA), sistem defensiv de alianţe pentru apărarea intereselor din zona Pacificului ale statelor semnatare (intrat în vigoare la 28.IV.1952)

* Acum 67 de ani (1955) a fost înfiinţată Filarmonica de Stat din Cluj (concertul inaugural a avut loc la 4.XII.1955)

* Cu 67 de ani în urmă (1955), la această dată, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri Nr. 2003/ din 16 septembrie 1955, a început să funcţioneze Teatrul de Stat Galaţi, astăzi Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. Primul spectacol al teatrului a fost „Preludiul”, în 14 aprilie, în sala Orchestrei Simfonice de Stat (devenită mai târziu Sala Teatrului Muzical „Nae Leonard”). Primul spectacol în actuala sală a teatrului a fost piesa „D’ale carnavalului”, pe 30 decembrie 1956. Din anul 1973, Teatrul de Stat primeşte denumirea de Teatrul Dramatic Galaţi, iar din anul 2000, Teatrul Dramatic Galaţi devine Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi

* Cu 63 de ani în urmă (1959) erau reluate relaţiile diplomatice dintre România şi Japonia. Cele două ţări au stabilit relaţii diplomatice, la rang de legaţie, în august 1917. În contextul de după cel de-Al Doilea Război Mondial, în octombrie 1948, relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte. La data de 1.VI.1964 reprezentanţele diplomatice ale României şi Japoniei de la Tokio şi, respectiv, Bucureşti au fost ridicate la rang de ambasade

* Acum 18 ani (2004) un comando terorist cu 32 de membri a luat ostatici peste 1.300 de copii şi părinţi în Şcoala nr. 1 din oraşul Beslan din Republica Osetia de Nord. Ei cereau retragerea ruşilor din Cecenia. După două zile de pseudo-negocieri, schimburile de focuri între teroriştii pro-ceceni şi forţele speciale ruse s-au încheiat cu moartea teroriştilor (mai puţin unul), cu moartea a 344 de civili (din care 176 erau copii) şi rănirea altor 700 de persoane. Masacrul a fost revendicat de liderul radical separatist cecen Şamil Basaev

* Cu 12 ani în urmă (2010) se încheia Războiul din Irak (declanşat la 20.III.2003). La data de 20.III.2003 aviaţia americană a lansat primele raiduri asupra Bagdadului, la scurt timp după expirarea ultimatumului formulat de preşedintele SUA, George Bush, la adresa lui Saddam Hussein. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a anunţat (la ora 4:50) declanşarea războiului

* Într-o zi de 1 septembrie, cu 9 ani în urmă (2013), au început mai multe proteste în București față de proiectul Roșia Montană. În zilele de 11 şi 13 septembrie, 33 de mineri s-au blocat în subteran la Roșia Montană cerând ca „toți reprezentanții grupurilor parlamentare să vină la Roșia Montană să discute cu ei și să vadă în ce stare au ajuns”, oamenii renunţând la protest şi ieşind la suprafaţă în urma vizitei premierului Victor Ponta. La data de 15 septembrie, la București, în cea de-a 15-a zi consecutivă de proteste, 10.000 de manifestanţi au cerut retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul UNESCO și demiterea celor patru inițiatori ai proiectului de lege. La 11 noiembrie 2013, Comisia specială parlamentară pentru proiectul minier Roșia Montană a respins proiectul în forma venită de la Guvern, aceasta considerând, conform raportului, că proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerințele complexe privind cadrul desfășurării activității de exploatare a resurselor minerale în România

* Se împlinesc 5 ani (2017) de la inaugurarea oficială, la Hamburg, în Germania, a celui mai mare și mai puternic laser cu raze X cu electroni liberi, „European XFEL”. Realizat prin colaborarea dintre 11 ţări, în principal Germania şi Rusia, dar şi Franţa şi Elveţia, cu o lungime de 3,4 km, acesta generează raze X extrem de intense (poate să producă până la 27.000 de flash-uri pe secundă) care pot fi folosite de cercetătorii din întreaga lume în domeniile medicină, biologie, chimie, energie și tehnologia informației

Aniversări – Comemorări

– Începutul anului bisericesc. Sf. Cuvios Dionisie Exiguul (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)

– Sfântul cuv. Simeon Stilitul. Indictionul – începutul anului nou bisericesc (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2022)

– Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua rugăciunii pentru mediu” (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)

– „Ziua Diplomaţiei Române”; a fost instituită prin Legea nr. 269/2003, privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, „pentru omagierea tradiţiei diplomatice româneşti şi pentru stimularea activităţii Corpului diplomatic şi consular al României”. În preajma acestei zile are loc și Reuniunea Anuală Diplomației Române, eveniment organizat anual de Ministerul Afacerilor Externe și dedicat Corpului diplomatic și consular român

– „Ziua Informaticienilor Militari”; la 1.IX.1963 a luat fiinţă prima unitate specializată a Armatei române cu atribuţii de concepţie, coordonare şi înzestrare în domeniul informaticii militare şi automatizării conducerii trupelor (Grupa de Automatizări din Direcţia Generală a Înzestrării)

– „Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării”; stabilită prin Ordinul 539/9 mai 2008, emis de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, pentru a marca data la care a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 983 din 1990 prin care Delta Dunării şi unităţile geografice vecine au fost declarate rezervaţie a biosferei

– 1847: S-a născut Simeon Florea Marian, folclorist, etnograf, naturalist, istoric, profesor şi preot; a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului românesc; lucrarea „Chromatica poporului român” reprezintă prima cercetare românească asupra unei probleme de industrie populară; membru titular al Academiei Române din 1881 (m. 1907) – 175 de ani

– 1862: S-a născut chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (m. 1941) – 160 de ani

– 1874, 1/13: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) astronomul Nicolae Donici; cercetări asupra eclipselor de Soare, efectuate în diverse ţări de pe glob (Spania, Indonezia, Cambodgia ş.a.), şi asupra luminii zodiacale (Sahara, 1946); a fost unul dintre pionierii Uniunii Astronomice Internaţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1922 (m. 1956)

– 1891: S-a născut Teodor Naum, filolog şi traducător (valoroase traduceri din patrimoniul clasicismului antic); a făcut parte din gruparea filologilor de la „Muzeul Limbii Române”, unde Sextil Puşcariu l-a asociat la elaborarea „Dicţionarului Academiei Române”, precum şi a altor lucrări de interes naţional (m. 1980)

– 1896: S-a născut Alexandru Teodorescu, violonist şi profesor (m. 1988)

– 1901 S-a născut Marin Iorda (numele real: Marin Iordache), prozator (a scris literatură pentru copii), dramaturg, ilustrator (desenator al personajelor comice Haplea şi Guguţă), gazetar, mai târziu scenograf şi regizor, director al unor teatre de copii din Bucureşti şi Braşov; Marin Iorda este şi autor (1927) al unuia dintre primele desene animate româneşti (avându-l ca personaj pe Haplea) (m. 1972)

– 1910, 1/14: S-a născut (la Sankt-Petersburg, Rusia) Olga Necrasov, zoolog şi antropolog român de origine rusă; contribuţii în domenii ca: serologie antropologică, anatomie umană şi comparată, biometrie, biostatică, craniologie şi bioantropologie; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)

– 1923: S-a născut pictorul Vlad Florescu (m. 1986)

– 1926: S-a născut poeta și prozatoarea Marta Miclescu; considerată „diplomatul cultural al Brezei”, s-a dedicat misiunii de a revitaliza cultura în „Triunghiul cultural Gugești – Huși – Breaza”; a pus bazele Cenaclului Literar „Lira” de la Breaza şi a publicat revista „Breaza – sectorul 7 al Capitalei” (m. 2017). NOTĂ: Unele surse menționează ca an al nașterii 1920

– 1929: S-a născut biologul Viorica Simionescu, cadru didactic şi cercetător de prestigiu; timp de peste patru decenii a fost profesor la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie de la Universitatea din Iaşi; a publicat peste 70 de lucrări ştiinţifice privind probleme de zoologie (m. 1990)

– 1929: S-a născut dramaturgul Nicu Horodniceanu, stabilit în Israel, din 1972 (m. 2000)

– 1940: S-a născut Alexandru Grigore, poet şi traducător (a tradus din Evgheni Evtuşenko, Vladimir Maiakovski, Alexandr Blok) (m. 1981)

– 1941: S-a născut soprana română de etnie maghiară Júlia Várady; stabilită în Germania din 1970

– 1941: A murit matematicianul şi astronomul Gheorghe Bratu; fondatorul Observatorului astronomic din Cluj şi directorul acestuia (1920-1923, 1928-1941), a instalat, în 1933, luneta Prin cu obiectiv Zeiss 20-300 cm şi telescopul Newton 50-250 cm construit de Casa Couder; a elaborat cursul de astronomie şi a ţinut numeroase conferinţe pe teme astronomice în cadrul Extensiunii universitare şi la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte; a întemeiat şi a condus Alliance Française filiala Cluj; a donat Observatorului astronomic biblioteca sa de specialitate, alcătuită din aproape 400 de cărţi şi reviste (n. 1881)

– 1943: S-a născut Constantin M. Popa, critic şi istoric literar, poet şi publicist (m. 2016)

– 1944: A murit Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1885)

– 1947: S-a născut poetul şi scriitorul Ion Mircea; unul din membrii fondatori ai publicaţiei „Echinox” – 75 de ani

– 1948: A murit inginerul Dionisie Germani (Ghermani); contribuţii în hidraulică şi mecanica fluidelor, în special în domeniul legilor de similitudine; membru de onoare al Academiei Române din 1945 (n. 1877)

– 1949: S-a născut actriţa Elena Albu (m. 2003)

– 1949: S-a născut actriţa Luminiţa Gheorghiu, protagonista peliculei „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Netzer, film care a obţinut marele trofeu la Festivalul de Film de la Berlin, în 2013 (m. 2021)

– 1953: A murit lingvistul Theodor Capidan; s-a impus prin marile monografii lingvistice, etnografice şi folclorice privind dialectele româneşti sud-dunărene (megleno-român şi macedo-român); alături de Constantin Lacea, a fost cel mai devotat colaborator al lui Sextil Puşcariu la elaborarea „Dicţionarului limbii române”; membru titular al Academiei Române din 1935 (n. 1879)

– 1957: S-a născut Ioan Cândea, sculptor şi artist plastic – 65 de ani

– 1963: A murit actorul Jules Cazaban (n. 1903)

– 1964: A murit dirijorul George Georgescu; din 1921 a fost, timp de patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1887)

– 1972: A murit prozatoarea, poeta şi jurnalista Anişoara Odeanu (numele la naştere: Doina Stella Graţiana Peteanu) (n. 1912) – 50 de ani

– 1974: A murit Coca Farago (prenumele la naştere: Ana-Virginia), poetă, prozatoare şi autoare dramatică; actriţă la teatrele din Craiova şi Cernăuţi; pictor scenograf la Teatrul Naţional din Craiova; fiica poetei Elena Farago (n. 1913)

– 1977: A murit Ştefan Tita, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist (n. 1905) – 45 de ani

– 1980: S-a născut Alexandra Velniciuc, actriţă şi prezentatoare TV

– 1995: A murit (la München, Germania) Adrian Dohotaru, poet, dramaturg şi ziarist; fost secretar de stat în MAE (n. 1939)

– 1996: A murit Ion Oblemenco, cunoscut jucător de fotbal şi antrenor, performanţele sale fiind legate de echipa „Universitatea Craiova”; în prezent stadionul din Bănie îi poartă numele (n. 1945)

– 2008: A murit dirijorul Ion Iancu (n. 1931)

– 2008: A murit actorul Sorin Gheorghiu (n. 1939)

– 2008: A murit Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană germană de origine română, şefa grupului de Psihofizică de la Institutul „Max Planck” pentru Cercetarea Creierului şi titulara catedrei de Psihologie Fiziologică/Biopsihologie de la Universitatea „Johann Wolfgang Goethe” din Frankfurt am Main; s-a ocupat cu studiul sistemului vizual uman, aducând contribuţii fundamentale privitor la plasticitatea neurală şi ambliopie (n. 1945)

– 2009: A murit Egon Marc Löwith, sculptor, pictor şi grafician (n. 1923)

– 2011: A murit medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca; unul din marile nume din istoria chirurgiei româneşti, care a rezolvat un număr foarte mare de cazuri (aproape 50.000), inclusiv în chirurgia plastică pediatrică (fără să fie chirurg plastic) şi în domeniul malformaţiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformaţiei; unele dintre operaţiile efectuate au constituit premiere mondiale (n. 1930)

– 2011: A murit Mircea Corneliu Spătaru, sculptor, pictor, caricaturist, ceramist și profesor universitar; printre monumentele şi ansamblurile sculpturale de for public create se numără: Ansamblul monumental „Iuliu Maniu” din Piaţa Revoluţiei Bucureşti (1998), Statuia lui Ion Mihalache din Topoloveni (2000), Monumentul cenotaf Moise Nicoară de la Biserica Mavrogheni din Bucureşti (2005), Statuia lui Charles de Gaulle din Piaţa Charles de Gaulle, Bucureşti (2006), Monumentul Carol I din Craiova (2007), Monumentul Nicoale Bălcescu din Parcul Izvorul Rece, Bucureşti (2007) (n. 1937)

– 2017: A murit Zoe Petre, istoric, publicist, profesor și om politic; membru fondator al Alianţei Civice (1990), membru fondator şi vicepreşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie (1993); decan al Facultății de Istorie a Universității din București (1990-1996); consilier prezidenţial pe probleme de politică internă şi externă al preşedintelui Emil Constantinescu (1996-2000), coordonator al Departamentului de Politici Publice al Preşedinţiei României, membru fondator al Solidarităţii Universitare şi preşedinte al acestui for (2001-2003), membru fondator şi vicepreşedinte al partidului „Acţiunea Populară” (2003), director al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor (INCOR) (din 2001) (n. 1940) – 5 ani

– 2020: A murit medicul și profesorul Benedek Istvan, întemeietorul școlii de hematologie din Transilvania și cel care a efectuat primul transplant de măduvă la un bolnav adult în ţară, în anul 2001; fondatorul Centrului de Transplant Medular din Târgu Mureș, la care au fost realizate numeroase premiere naţionale în domeniul medical: primele transplante din ţară la bolnavi cu leucemie acută (2003), prima selecţie imunomagnetică de celule stem (2004), primul transplant alogen de celule stem la adult în leucemie granulocitară cronică din România (2005), primele transplanturi de celule stem la adulți în scleroză multiplă și în boală autoimună (2007), primul transplant alogen de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit (2013) și altele (n. 1948)

– 2021: A murit Romulus Cristescu, reputat matematician, cu o strălucită carieră în cercetare, în domeniul analizei funcţionale, o bogată activitate didactică și o intensǎ activitate editorială; studii de analiză funcţională şi teoria probabilităţilor; a fost preşedinte al Comitetului Naţional Român de Matematică; membru titular al Academiei Române (n. 1928) – 1 an

– 2021: A murit pictorul și restauratorul Matei Lăzărescu; membru al Grupului Prolog (n. 1948) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Lisabona: Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, vizitează Portugalia (1 – 2 sep.)

– Praga: Reuniunea informală a miniștrilor UE responsabili cu politica de coeziune (1 – 2 sep.)

– Bali, Indonezia: Reuniunea miniștrilor educației din cadrul G20 (1 – 2 sep.)

– Maputo: Prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa va călători în Mozambic pentru a 5-a ediție Summit-ului Portugalia-Mozambic (1 – 2 sep.)

– Amsterdam: Reuniunea extraordinară a Agenției Europene pentru Medicamente privind vaccinurile împotriva variantelor Omicron ale Covid-19

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind rata şomajului în UE, în iulie

– Finlanda: Intrarea în vigoare a noilor reguli care limitează vizele turistice rusești

– Moscova: Președintele Vladimir Putin prezidează o ședință a consiliului de supraveghere al unei mișcări naționale patriotice de tineret

– Kaliningrad, Rusia: Vizita președintelui Vladimir Putin

– Moscova: Conferință de presă înaintea misiunii spațiale Soyuz MS-22

– Luxemburg: Raportul Curții de Conturi a UE privind gestionarea pandemiei de Covid-19 de către instituțiile europene

– Moscova: Exercițiile de comandă strategică și de stat major Vostok 2022 se vor desfășura în perioada 1-7 septembrie sub comanda șefului Marelui Stat Major al Rusiei, Valery Gerasimov, pentru a practica operațiuni defensive și ofensive la Burduny, Goryachiye Klyuchi, Knyaze-Volkonsky, Lagunnoye, Sergeyevsky, Telemba și Uspenovsky terenurile de antrenament din Districtul Militar de Est și în zonele maritime și de coastă ale Mării Okhotsk și Mării Japoniei

– New York: Conferința de presă a ambasadorului francez la ONU, Nicolas de Rivière

– Kuala Lumpur, Malaysia: Verdictul în procesul de corupție al lui Rosmah Mansor, soția fostului prim-ministru Najib Razak

– Kiev, Ucraina: Redeschiderea școlilor cu prezență fizică

– Mariupol, Ucraina: Urmează să aibă loc inaugurarea primelor clădiri aflate în reconstrucție

– Ossetia de Nord, Rusia: Sunt marcați 18 ani de la atacul terorist de la Școala din Beslan

– Ciudad de Mexico: Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador susține un discurs pe tema stării națiunii

– Genova, Italia: Sunt marcați 100 de ani de la nașterea actorului Vittorio Gassman

– Wolfsburg, Germania: Preluarea funcției de președinte al Consiliului de administrație al Grupului VW de către Oliver Blume

– Viena: Olandeza Lotte de Beer își preia funcția, fiind prima femeie numită la conducerea Volksoper

– Doha, Qatar: Urmează să aibă loc deschiderea magazinului Printemps Doha

– Arusha, Tanzania: Este așteptată o hotărâre de la Curtea de Justiție a Africii de Est cu privire la „evacuarea” tribului Maasai din rezervația Ngorongoro

– Tokyo: Urmează să aibă loc meciul demonstrativ de box între Floyd Mayweather și Mikuru Asakura

– Se desfăşoară ediţia 2022 a Turului ciclist al Spaniei (19 august-11 septembrie)

■ etapa a 12-a: Salobrena – Penas Blancas (Estepona), 192,7 km

– Începe Campionatul European de baschet masculin – EuroBasket 2022 (1-18 septembrie), în Cehia, Georgia, Italia şi Germania

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Nealinierii”; instituită la sesiunea solemnă a Conferinţei ministeriale a ţărilor nealiniate de la Delhi (februarie 1981); în perioada 1-6.IX.1961 a avut loc, la Belgrad, prima conferinţă a şefilor de stat şi de guvern din ţările nealiniate din Europa, Asia, Africa şi America Latină; cu prilejul reuniunii a fost consacrată „mişcarea ţărilor nealiniate” sau „nealinierea” ca noţiune politică; a fost semnată „Declaraţia de la Belgrad”, unul dintre principalele documente programatice ale nealinierii

– „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei”; celebrată în Biserica Catolică, a fost instituită de Papa Francisc printr-o Scrisoare din august 2015, adresată cardinalilor Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, şi Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Papa Francisc a scris că această zi „va oferi fiecărui credincios şi comunităţilor oportunitatea preţioasă de a reînnoi adeziunea personală la propria vocaţie de păzitori ai creaţiei, înălţând către Dumnezeu mulţumirea pentru lucrarea minunată pe care El a încredinţat-o îngrijirii noastre, invocând ajutorul Său pentru ocrotirea creaţiei şi milostivirea Sa pentru păcatele comise împotriva lumii în care trăim”. Instituirea acestei Zile este şi în comuniune cu Biserica Ortodoxă care de mai mulţi ani a dedicat ziua de 1 septembrie rugăciunii pentru mediu

– Ziua naţională a Republicii Slovace. Ziua Constituţiei/1992 – 30 de ani

– Sărbătoarea naţională a Republicii Uzbekistan; aniversarea proclamării independenţei (1991)

– 1653: La această dată a fost botezat Johann Pachelbel, organist şi compozitor german (înmormântat în 1706)

– 1715: A murit regele Ludovic al XIV-lea (1643-1715), supranumit „Regele-Soare”; în timpul domniei sale absolutismul monarhic a atins, în Franţa, apogeul (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu”); a promovat o politică externă de anexiuni; războaiele şi luxul curţii regale au ruinat ţara; a încurajat artele, literatura şi ştiinţa (n. 1638)

– 1848: S-a născut Auguste Forel, psihiatru, neuropatolog şi entomolog elveţian; lucrări în domeniul morfologiei şi fiziopatologiei cerebrale; a abordat şi o serie de subiecte revoluţionare pentru timpul său, cum ar fi homosexualitatea; a luptat împotriva alcoolismului (m. 1931)

– 1854: S-a născut compozitorul german Engelbert Humperdinck (m. 1921)

– 1858: S-a născut chimistul austriac Carl Auer von Welsbach; a inventat sita incandescentă pentru lămpile cu gaz care-i poartă numele („becul lui Auer”) (m. 1929)

– 1875: S-a născut romancierul american Edgar Rice Burroughs, renumit pentru cărţile din seria „Tarzan” (m. 1950)

– 1877: S-a născut fizicianul englez Francis Aston; a descoperit existenţa izotopilor; Premiul Nobel pentru chimie pe 1922 (m. 1945) – 145 de ani

– 1878: S-a născut dirijorul italian Tullio Serafin (m. 1968)

– 1886: S-a născut Othmar Schoeck, compozitor, dirijor şi pianist german (m. 1957)

– 1915: S-a născut arbitrul britanic de fotbal Ken Aston (Kenneth George Aston); a adus multe îmbunătăţiri în arbitrajul fotbalului, printre ele fiind cartonaşele galbene şi roşii (1970) (m. 2001)

– 1922: S-a născut Vittorio Gassman, actor şi regizor de film şi scenarist italian (m. 2000) – 100 de ani

– 1925: S-a născut Roy Jay Glauber, fizician și profesor american; pionier al opticii cuantice; Premiul Nobel pentru Fizică pe 2005, împreună cu John Hall și Theodor Hänsch, pentru contribuții la teoria cuantică a coerenței optice (2005) (m. 2018)

– 1930: S-a născut Michel Serres, filosof, istoric al științelor și profesor francez (m. 2019)

– 1931: S-a născut Arturo Pomar Salamanca, mare maestru spaniol de şah (m. 2016)

– 1935: S-a născut dirijorul şi muzicianul japonez Seiji Ozawa; cunoscut în special pentru interpretările lucrărilor romantismului târziu; a ajuns celebru în urma ocupării posturilor de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston (Boston Symphony Orchestra) şi de prim-dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Viena

– 1936: S-a născut chimistul ceh Antonin Holy; a jucat un rol central în crearea primelor medicamente anti-HIV (m. 2012)

– 1944: S-a născut dirijorul și compozitorul american Leonard Slatkin

– 1948: S-a născut actorul american James Rebhorn (m. 2014)

– 1953: A murit violonistul francez Jacques Thibaud (n. 1880)

– 1957: S-a născut Gloria Estefan, cântăreaţă şi compozitoare americană de origine cubaneză; supranumită „Regina muzicii latino pop” – 65 de ani

– 1962: S-a născut fostul fotbalist olandez Ruud Gullit (Ruud Dil), actualmente antrenor de fotbal; a fost căpitanul echipei naţionale a Olandei, care a câştigat Campionatul European de fotbal din anul 1988 – 60 de ani

– 1970: A murit François Mauriac, romancier, poet, dramaturg, eseist, polemist şi gazetar francez; Premiul Nobel pentru literatură pe 1952 (n. 1885)

– 1976: S-a născut Érik Morales (supranumit „El Terrible”), primul pugilist din Mexic care a câştigat patru titluri mondiale în patru categorii diferite

– 1982: A murit Sir Clifford Curzon, pianist englez (n. 1907) – 40 de ani

– 1984: A murit pianistul, dirijorul și profesorul italian Carlo Zecchi (n. 1903)

– 1988: A murit fizicianul american Luis Walter Alvarez; a studiat particulele elementare; a construit primul accelerator liniar de protoni; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1968 (n. 1911)

– 2006: A murit György Faludy, poet şi traducător maghiar, stabilit din 1967 în Canada (n. 1910)

– 2012: A murit Hal David (numele la naştere: Harold Lane David), compozitor şi textier american (n. 1921) – 10 ani

– 2015: A murit actorul american Dean Carroll Jones (n. 1931)

– 2017: A murit Shelley Berman, comic de stand-up, poet și profesor american (n. 1925) – 5 ani

– 2020: A murit DJ-ul și producătorul american de origine columbiană, Erick Morillo, creatorul piesei „I Like to Move It”, unul dintre hiturile curentului Eurodance din anii ’90 (n. 1971)