Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa aflată în desfăşurare, modificările la ordonanţa de urgenţă care reglementează piaţa energiei, cu prevederi care se vor aplica timp de un an, până la 31 august 2023. Principala schimbare este că profiturile mari obţinute de companiile din acest domeniu vor fi supra-impozitate. Se introduce un preţ de referinţă, calculat din costurile generate de achiziţie, investiţii şi o cotă de profit, iar ce depăşeşte acest prag va fi direcţionat către un fond de solidaritate din care se vor acoperi compensările pentru consumatori. Rămân valabile măsurile de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, cu modificarea unuia dintre pragurile aferente consumului de energie electrică: până la 100 de kilowaţi oră tariful rămâne de 68 de bani, iar ce depăşeşte acest consum va fi taxat cu 80 de bani până la maximum 255 kWh, faţă de 300 până acum. În cazul IMM-urilor, preţul reglementat rămâne de 1 leu pe kWh, dar compensarea se va aplica doar pentru 85% din consum mediu lunar înregistrat în cursul anului trecut./ctuluc/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 septembrie