ONU a acuzat China de încălcări grave ale drepturilor omului într-un raport îndelung așteptat despre acuzațiile de abuz în provincia Xinjiang. China a cerut ONU să nu publice raportul – considerat de Beijing o „farsă” organizată de puterile occidentale. Raportul evaluează acuzațiile de abuz împotriva musulmanilor uiguri și a altor minorități etnice, pe care China le neagă. Anchetatorii susţin că au descoperit „dovezi credibile” ale torturii, care ar putea echivala cu „crime împotriva umanității”. Aceștia au acuzat China că folosește legi neclare de securitate națională pentru a restrânge drepturile minorităților și pentru a stabili „sisteme de detenție arbitrară”. ONU a recomandat Chinei să ia imediat măsuri pentru a elibera „toți indivizii privaţi în mod arbitrar de libertate” și a sugerat că unele dintre acțiunile Beijingului ar putea echivala cu „comiterea de crime internaționale, inclusiv crime împotriva umanității”./aboboc/avladucu
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 septembrie)