Preşedintele american Joe Biden a ţinut un discurs pasional în apărarea democraţiei americane. El a avertizat că Donald Trump şi republicanii adepţi ai mottoului „Make America Great Again” reprezintă o formă de extremism care ameninţă modul de viaţă al americanilor. Într-un discurs foarte bine studiat, în faţa clădirii unde s-a semnat Declaraţia de Independenţă, preşedintele Biden a avertizat americanii că se confruntă cu o ameninţare gravă la adresa democraţiei lor, de la o ideologie extremistă care susţine violenţa politică şi refuză să accepte rezultatele unor alegeri libere. L-a nominalizat direct pe predecesorul său ca lider al acestei mişcări periculoase. Biden a adăugat că majoritatea republicanilor nu împărtăşesc acele viziuni extremiste. Liderul republican Kevin McCarthy a declarat că preşedintele ar trebui să îşi ceară scuze pentru catalogarea a zeci de milioane de americani drept „fascişti”.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 septembrie)/aboboc/avladucu