Vineri, 2 septembrie, se împlinesc 20 de ani de la moartea prozatoarei şi romancierei Rodica Ojog-Braşoveanu, devenită celebră după scrierea unora din cele mai fascinante aventuri poliţiste ale literaturii române. Ea i-a avut ca modele pe Edgar Wallace, Georges Simenon, Karl May, iar dintre autorii români, pe Theodor Constantin şi Haralamb Zincă, fiind supranumită de criticii vremii – Eugen Barbu şi Emil Mânu -, „Agatha Christie a României”, romanciera engleză influenţându-i în mod evident stilul prezentat în cărţile sale.
S-a născut la 28 august 1939, la Bucureşti, într-un bloc din cartierul fostei operete, pe lângă podul Izvor, în apropierea Tribunalului Bucureşti, fiind fiica Anei Ojog, profesoară, şi a lui Victor Ojog, avocat.
În primii ani ai copilăriei, tatăl său, fost deputat liberal, a fost arestat şi întemniţat de mai multe ori.
A urmat primele clase la școala „Maison des Français”, fiind terorizată de matematică, pe care o considera o materie „infamă”, iar în perioada 1948-1955 a urmat Liceul „Domniţa Ileana”, azi „Mihai Eminescu”.
Se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, de unde, în 1956, este exmatriculată şi arestată sub acuzaţia de solidarizare cu susţinătorii revoltei populare anticomuniste din Budapesta.
În anul 1962 este reabilitată după un an petrecut ca muncitoare în fabrica de medicamente “Galenica” (unde a devenit, aşa cum cerea regimul, fruntaşă în producţie cu activităţi obşteşti – la brigadă, la echipa de dansuri, la gimnastică, la cor, etc.), şi este admisă la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Iaşi, absolvită în anul 1967.
După încheierea studiilor pe care şi le dorise, a început să profeseze avocatura, meseria pentru care se pregătise, în condiţiile în care regimul politic se mai relaxase şi părea că nimic nu va putea să-i schimbe tinerei avocate făgaşul pe care, în sfârşit, reuşise să se stabilizeze.
În această perioadă se căsătoreşte cu actorul Cosma Braşoveanu.
În anul 1969, debutează în literatură cu un scenariu de televiziune – „Crima din Cişmigiu”, iar doi ani mai târziu publică romanul „Moartea semnează indescifrabil”.
Ca urmare a succesului publicistic a renunțat la avocatură, după șapte ani de practică, și s-a dedicat exclusiv literaturii.
Personajul ei cel mai cunoscut (şi cel mai drag autoarei după propria mărturisire) este Melania Lupu, care a fost inspirat dintr-o eroină secundară a filmului „Aeroportul”, alături de confidentul ei – motanul Mirciulică, un personaj care încalcă repetat legea cu o candoare și inteligență remarcabile, o hoață care, de fapt, nu fură, o escroacă care nu înșeală, un „erou” anchetat mereu de maiorul Cristescu. Din acest ciclu fac parte volumele „Bună seara, Melania !”, Editura Dacia, apărut în 1976, „Melania și misterul din parc”, în anul 1990, „O toaletă a la Liz Taylor” şi „Anonima de miercuri”, în anul 2000, dar mai ales „Cianură pentru un surâs”, cartea de căpătâi a autoarei, în care cititorul o cunoaşte şi o descoperă pe Melania, o bătrână excentrică, dar plină de o aparentă candoare, detectiv şi infractoare în acelaşi timp, cu faţete care înspăimântă şi farmecă deopotrivă prin sinusoidele ei psihologice. În carte sunt prezentate întâmplări senzaţionale, în care schema eliminării pe rând a vecinilor, prin plasarea cianurii în plombe, ne aduce aminte de „Zece negri mititei” a Agathei Christie.
Ojog – Braşoveanu este şi autoarea unei serii de romane de spionaj, în care personajul principal este Minerva Tutovan, inspirat de propria profesoară de matematică, o femeie atipică, extrem de inteligentă, dar foarte puțin atractivă și cu un incredibil spirit de observație, care se simte foarte bine în propria piele. Romanele acestei serii degajă un umor specific, rezultat din situațiile în care este pusă Minerva şi din reacţiile ei originale. Astfel au apărut romanele „Panică la căsuța cu zorele”, Editura Militară, în 1977, „Nopți albe pentru Minerva”, Editura Militară, 1982, „Omul de la capătul firului” şi, „Minerva se dezlănțuie”, în anul 2001.
Ojog-Braşoveanu a fost fascinată şi de domnia lui Constantin Brâncoveanu şi a scris un ciclu de cinci romane, în genul istoric-exotic, în care personajul principal este „logofătul de taină” Radu Andronic. Aşa au apărut volumele „Logofătul de taină”, „Agentul secret al lui Altîn-Bey”, „Ochii jupâniței”, „Letopisețul de argint” şi „Vulturul dincolo de Cornul Lunii”.
În anul 1981 scrie scenariul TV „Șantaj”, urmat, în 1984, de un altul – „A doua variantă”.
În anul 1983 scrie un alt roman istoric – „Întâlnire la Elizeu”, inspirat din fapte reale din vremea primului război mondial, iar un an mai târziu scrie singura sa piesă de teatru, „Cursa de Viena”, pusă în scenă la Teatrul Giuleşti din Bucureşti.
După Revoluţie autoarea încearcă să schimbe stilul, aspect prezent mai ales în „Crimă prin Mica publicitate”, apărut în 1991, dar criticii opinează că apariţiile editoriale din această perioadă nu mai au acelaşi aplomb, iar succesul lor a întârziat să apară.
În 1992 scrie singurăul său roman SF-horror – „Coşmar”, urmat de alte două scenarii TV – „Enigma” (1995-1996) şi „Poveste imorală” (1998).
Un roman al soţului său, Cosma Braşoveanu, „Fiara”, rămas neterminat la moartea lui fulgerătoare, este finalizat de Ojog-Braşoveanu.
Cu o seară înainte de moartea lui Cosma, cei doi soţi fuseseră la Casa Scriitorilor unde aveau o masă rezervată doar pentru ei când, incredibil sau premonitoriu, au început să rememoreze bucurii şi întâmplări trăite împreună. Întrebaţi de caricaturistul Matty dacă sărbătoresc ceva, au răspuns râzând: „Viaţa!”. A doua zi, la doar 46 de ani, Cosma Braşoveanu a suferit al cincilea infarct şi s-a stins.
În martie 2002, Rodica Ojog-Braşoveanu a fost diagnosticată cu grave afecţiuni la inimă şi plămâni, “Marea doamnă a policier-ului românesc”, trecând, la rându-i, la cele veşnice, la 2 septembrie 2002, la Bucureşti, la vârsta de 63 de ani.
În anul 2003 apare volumul „A fost Agatha Christie a României – Rodica Ojog-Braşoveanu”, scrisă de Mădălina Ojog-Pascu, nepoata sa, fiica fratelui scriitoarei, o carte în care sunt povestite întâmplări deosebite din viaţa autoarei de romane poliţiste.
Ceea ce este impresionant în această apariţie editorială, este iubirea pe care Cosma i-o purta soţiei sale, cu petreceri cu totul ieşite din comun organizate de câte ori îi apărea ei o carte: zile în şir decora spaţiul cu materiale lucrate de mâna lui cu o fantezie ieşită din comun, angaja lăutari şi primea invitaţii cu muzică specifică locului de unde îşi aveau fiecare rădăcinile, îi cumpăra cele mai scumpe rochii, ba una i-a confecţionat-o chiar el. Astfel sunt aflate multe detalii necunoscute până atunci, care dau măsura firii, caracterului, obiceiurilor şi mai ales relaţiei lor extraordinare, geloziei şi posesivităţii lui, ea răspunzându-i cu o ignoranţă plină totuşi de eleganţă şi dragoste.
Despre modul în care lucra autoarea, Valentin Nicolau, editorul cărţilor sale, care a cunoscut-o personal, afirma: „Imaginaţi-vi-o pe distinsa doamnă sculându-se în fiecare dimineaţă la ora cinci, făcându-şi o cană mare de cafea tare pentru a se aşeza cel târziu la şase în faţa maşinii de scris. Până la nouă-zece umplea o scrumieră. Când se oprea din scris, manuscrisul tocmai ce crescuse cu câteva pagini. Şi asta zi de zi. Un mare profesionist al scrisului. Ca editor, mi-aş dori să mai am şansa să pot lucra cu cineva asemenea Doamnei Braşoveanu” şi „Pentru mine, Rodica Ojog-Braşoveanu este singurul scriitor român profesionist pe care l-am cunoscut. În alte împrejurări istorice şi culturale, cărţile Doamnei Ojog-Braşoveanu ar fi avut un destin internaţional”.
