Calendarul evenimentelor, 3 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Apărare

* A VI-a ediţie a Black Sea and Balkans Security Forum, eveniment organizat de New Strategy Center, cu sprijinul Diviziei de Diplomaţie Publică a NATO şi în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe – ora 9:30, la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Bd. Mărăşti nr. 59) (2 – 3 septembrie)

 

– Partide

* Congresul Extraordinar al Partidului Verde (Verzii) – ora 12:00, la Sala Dalles din Bucureşti, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18. Vor fi supuse spre dezbatere şi adoptare un nou statut, un nou program politic şi o nouă echipă de conducere

■ în jurul orelor 16:30 – imediat după Congres, va avea loc un protest autorizat al Partidului Verde în Piaţa Universităţii, „La Fântâni”, împotriva creşterii preţurilor la energie şi gaze unde vor fi prezentate şi câteva soluţii în favoarea cetăţenilor

 

– Culte, Biserică

* Jud. Alba şi jud.Mureş: IPS Borys Gudziak, Arhiepiscop şi Mitropolit de Philadelphia (SUA) pentru greco-catolicii ucrainieni, va vizita, în zilele de 3 şi 4 septembrie, Arhieparhia de Albă Iulia şi Făgăraş, la invitaţia Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Arhiepiscopul Gudziak, care se află în fruntea unei delegaţii a Conferinţei Episcopale Americane (USCCB), va participa, în cele două zile, la Sfintele Liturghii Arhiereşti celebrate la Blaj, se va întâlni cu Cardinalul Lucian, va susţine o conferinţă la Târgu Mureş şi va vizita instituţiile Arhieparhiei de Albă Iulia şi Făgăraş, din Blaj, care beneficiază de programe finanţate de USCCB. Din programul zilei:

  • ora 8:00 – IPS Borys Gudziak va celebra, la Capelă Arhiereilor din Blaj, Sfânta Liturghie Arhierească, alături de Preasfinţia Sa Cristian. Arhiepiscopul ucrainean va vizita Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime”, Seminarul Arhieparhial Major, Curia Arhiepiscopiei Majore, Cancelaria Mitropolitană şi Sanctuarul Arhiepiscopal Major închinat Fecioarei Săracilor din Cărbunari, unde va avea discuţii legate de stadiul proiectelor de dezvoltare, restaurare şi renovare, finanţate de Conferinţa Episcopală Americană, care se derulează în aceste instituţii ale Bisericii.
  • ora 18:30 – IPS Borys Gudziak se va afla la Târgu Mureş, unde va susţine o conferinţă pe tema războiului din Ucraina şi despre modul în care acesta schimbă lumea, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” – Târgu Mureş IV. De asemenea, Episcopul ucrainean va face popasuri în parohiile greco-catolice din Ungheni şi Sângeorgiu de Mureş

– Medicină, Sănătate

* Slănic Prahova: Şcoala de Vară de Epilepsie, eveniment de gală al Neurologiei Pediatrice româneşti, organizat de Societatea Română Împotriva Epilepsiei (1-3 septembrie)

* Braşov: Congresul Naţional de Medicină Tradiţională Chineză, cu participare internaţională, cu tema „Medicina Tradiţională Chineză – alternativă la sau complementaritate cu Medicina Convenţională”’, organizat de Asociaţia Societatea Română de Medicină Tradiţională Chineză – la Universitatea Transilvania (1-3 septembrie, Aula Magna)

* Slănic Moldova/Techirghiol: Congresul Naţional de Medicină Fizică, de Recuperare şi Balneologie (3 – 10 septembrie)

■ ceremonia de deschidere, la Slănic Moldova – ora 8:30

– Învățământ, Cercetare

* Afișarea rezultatelor finale, în cadrul sesiunii august – septembrie a examenului de Bacalaureat

– Cultură

* Bucureştenii sunt aşteptaţi, în primul weekend de toamnă, la „Străzi deschise” pe traseele pietonale de pe Calea Victoriei şi şoseaua Kiseleff cu evenimente în aer liber – teatru, statui vivante, spectacole şi activităţi pentru copii, ateliere de pictură, icoane, întâlniri cu poeţii oraşului. Zonele pietonale şi străzile care vor fi deschise sâmbătă şi duminică, între orele 9:00 şi 22:00, sunt Calea Victoriei – între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei şi şoseaua Kiseleff – între strada Arhitect Ion Mincu şi strada Monetăriei

* Vernisajul instalaţiei „Share, Tag or Dye” – peste 200 de contribuţii de la artişti din toată lumea, parte a proiectului omonim derulat de Asociaţia Fotografică Allkimik – ora 19:00, la VAGon – spaţiu in(ter)disciplinat, din cadrul Atelierelor Malmaison (Calea Plevnei nr. 137C, etaj 2, Bucureşti). Expoziţia este deschisă în perioada 3 – 24 septembrie

* Teatrul Dramaturgilor Români demarează stagiunea de toamnă cu o premieră a anului 2022 – „Drumul Damascului”, în regia lui Mihai Măniuţiu, cu Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu şi Mircea Rusu – ora 19:00. Spectacolul se va juca pe 3 şi 4 septembrie

* Teatrul În Culise prezintă premiera spectacolului „Inferno” (după ”Cu ușile închide, de J. P. Sartre) – o dramă existențialistă

* Concert al violonistului David Garrett în cadrul turneului „ALIVE” – ora 20:00, la Sala Palatului din Capitală

* De la ora 19:30, Gabi Răuţă, Ada Navrot, Alex Jitea şi Cerasela Iosifescu ne propun o călătorie surprinzătoare în psihicul uman, cu mult umor, dar şi cu o profundă introspecţie a mecanismelor interioare, în cea mai recentă premieră a Teatrului Nottara, „CANCÚN” de Jordi Galceran, în regia lui Felix Alexa, care o descrie drept „o comedie amară despre descompunerea senzaţiilor sufleteşti cele mai intime, despre cât de sublimă, dar şi ridicolă e viaţa însăşi

* Teatrul Nottara se alătură şi în acest an proiectului iniţiat de Teatrul Masca, „Departe de centru, aproape de oameni” cu spectacolul „Oglinda neagră”, o poveste muzicală de Cristina Juncu, după texte de I.L. Caragiale – ora 19:30, în amfiteatrul din bulevardul Uverturii

* Proiecţia filmului „Belle”, regia: Mamoru Hosoda, animaţie, Japonia la Cinema în Aer Liber – ora 20:30, pe Insula Artelor din parcul Titan

* Cluj – Napoca: Seară multiculturală în cadrul festivalului „Dumitru Fărcaş” (1 – 4 sep.) – ora 18:30, pe Scena Mare din Piaţa Unirii. Vor urca pe scenă Ionuţ Fulea, Maria Casandra Hausi, Cristian Totpati, Grupul Iza, Ioan Sas, Ansamblul Folcloric Studenţesc „Mărţişorul”, Grupul de Tulnicărese „Apuseni”, dar şi invitaţi surpriză

* Constanţa: Se încheie Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa Blue Theatre, ediţia a 7-a. Programul zilei:

‣ SCENA WORKSHOP

  • ora 11:00 – MASTERCLASS – Maia Morgenstern
  • ora 23:00 – AMERICAN NIGHT – „Breakfast at Tiffany” (1961), regia: Blake Edwards, cu: Audrey Hepburn, George Peppard ş.a.

‣ SCENA PARC

  • ora 18:00 – SEATHRE – Fata din curcubeu – one woman show
  • ora 19:00 – SEATHRE – Clona – Trupa 4 TEEN
  • ora 21:00 – Gala Scena Parc
  • ora 21:30 – OFF – PARADA PARC – COMPAGNIE DES QUIDAMS

‣ SCENA TOMIS

  • ora 21:30 – OFF – FierS a Cheval – COMPAGNIE DES QUIDAMS

* Jud. Sibiu: BIS Teatru şi Interakt Arts încheie proiectele „SOLIDART”, „Spunem NU violenţei domestice!”, incluse pe Agenda de Tineret şi proiectul „Alte poveşti pentru bunicii noştri” cu o serie de şapte evenimente (concerte, spectacole de teatru şi dezbateri), programate în perioada 2 – 5 septembrie la Sibiu, Ighişu Vechi, Hosman şi Sălişte. Programul zilei:

‣ Sălişte

  • ora 10:30 – Pam-Pam, one man-show cu actorul George Constantinescu, directorul Teatrului de Artă Bucureşti, pe texte interbelice de Constantin Tănase, la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Sălişte. Eveniment în cadrul proiectului ALTE POVEŞTI PENTRU BUNICII NOŞTRI

* Oradea: Un debut remarcabil este  „Haita noastră” / „Wild Roots”, filmul regizoarei Hajni Kis, în care o fetiță încalcă interdicția impusă de bunica ei și decide să-și întâlnească tatăl proaspăt ieșit din închisoare, în cadrul TIFF Oradea 2022. Cinefilii sunt invitați să descopere această poveste emoționantă de la ora 21:00, la Palatul Baroc. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Pașcani: „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” ajunge, pentru al cincilea an consecutiv, la Paşcani, în perioada 2 – 4 septembrie. Astăzi are loc proiecţia filmului ACTORUL ŞI SĂLBATICII, regia: Manole Mărcuş; Scenariul: Titus Popovici; cu: Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Mircea Diaconu, Marin Moraru, Ovidiu Iuliu Moldovan – ora 20:30, în Piaţa din faţa Primăriei Municipiului Paşcani

* Sfântu Gheorghe: Baia populară Sutei din comuna Bodoc va găzdui prima ediţie a proiectului cultural-educaţional „Cântă pădurea”, organizată de autorităţile locale cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Pe parcursul întregii zile vor avea loc concerte de muzică clasică şi populară, expoziţii de desene şi fotografii, tururi ghidate în pădure, drumeţii cu biciclete şi cai, un târg de produse tradiţionale, ateliere meşteşugăreşti, jocuri interactive, activităţi instructive, sportive şi de divertisment. Concertele vor fi susţinute de Filarmonica de copii din Vlăhiţa, de Corul de Cameră Reformat din Bodoc, precum şi de Corpus Harsona Quartett şi Szokolay Dono Balasz. Serviciul Salvamont Covasna, care va fi prezent la acest eveniment, va susţine un curs despre drumeţii în siguranţă, prezentând, printre altele, echipamentul obligatoriu pe care trebuie să îl conţină rucsacul de călătorii montane.

* Sibiu: Peste 300 de artişti sunt invitaţi, în perioada 1-11 septembrie, la „Sibiu Festival Opera”, singura manifestare din municipiu dedicată artei lirice. Prima parte a festivalului este dedicată tinerilor artişti, studenţi sau absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ cu profil muzical, care au şansa să urmeze un masterclass de canto coordonat de lect. univ. dr. Florin Estefan, bariton şi manager al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, împreună cu lect. univ. dr. Lelia Serafinceanu (pian) şi lect. univ. dr. Bianca Murariu (pian), în perioada 3-8 septembrie

* Sutei, com. Bodoc, jud. Covasna: Baia populară Sutei din comuna Bodoc va găzdui prima ediţie a proiectului cultural-educaţional „Cântă pădurea”, organizat de autorităţile locale cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Pe parcursul întregii zile vor avea loc concerte de muzică clasică şi populară, expoziţii de desene şi fotografii, tururi ghidate în pădure, drumeţii cu biciclete şi cai, un târg de produse tradiţionale, ateliere meşteşugăreşti, jocuri interactive, activităţi instructive, sportive şi de divertisment

* Timișoara: Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului de Operă și Operetă se va desfășura în acest an și în perioada 2 – 4 septembrie, reunind pe scena din Parcul Rozelor mai multe titluri din marele repertoriu liric. În cel de-al doilea weekend, instituția propune trei dintre cele mai apreciate spectacole de teatru liric. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Timișoara. Programul zilei:

  • ora 20:30 – „La Traviata” de Giuseppe Verdi. Spectacol de operă cântat în limba italiană și tradus în limba română

* Timişoara: Trupa Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, împreună cu echipa Asociației ProTeszt, organizează, în perioada 3-4 septembrie 2022, cea de-a cincea ediție a Olimpiadei Actorilor – Actor’s World Championship. Din program:

■ orele 10:00 – 11:00 – Ciclism – Traseu în oraș

■ orele 11:00 – 17:00 – Fotbal – la Baza sportivă a Universității Politehnica

■ prele 12:00 – 13:00 – Probe pebtru copii – la Baza sportivă a Universității Politehnica

■ orele 14:00 – 18:00 – Atletism – la Baza sportivă a Universității Politehnica

■ orele 19:00 – 20:00 – Şah – în curtea fostului cinema Arta

■ orele 20:00 – 21:00 – Concurs de gastronomie   – în curtea fostului cinema Arta

■ orele 21:00 – 22:00 – Concert – în curtea fostului cinema Arta

* Vaslui: Lansarea cărţii autobiografice „Minuni trăite”, semnată de cântăreaţa Corina Chiriac, şi vernisajul expoziţiei „Corina Chiriac. Istoriile unei mari artiste” – ora 17:00, la Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare”, Sala „Arta”

– Sport

* Meciuri din etapa a noua a Superligii de fotbal:

■ AFC UTA Arad – AFC Chindia Târgovişte – Arena ”Francisc Neuman” – Arad, ora 19:00

■ FC Voluntari – FC Rapid Bucureşti – Stadion ”Anghel Iordănescu” – Voluntari, ora 21:45

* Patra Neamţ: Naţionala feminină de volei a României întâlneşte echipa Croaţiei, în Grupa A a preliminariilor Campionatului European din 2023 – ora 17:00, la Sala Polivalentă – Piatra Neamţ

* Turda: Potaissa Turda şi CSM Constanţa evoluează pe teren propriu în manşa secundă a turului întâi preliminar al competiţiei masculine de handbal EHF European League

■ AHC Potaissa Turda – IK Savehof – ora 18:00, la Sala ”Gheorghe Bariţiu” – Turda

■ CSM Constanta – Chambery Savoie Mont Blanc Handball – ora 18:00, la Sala ”Simona Amânar” – Constanţa

* Are loc Raliul Iaşului, etapa a şaptea a Campionatului Naţionale de Raliuri Betano (2-4 septembrie)

* Se dispută meciuri din etapa a 5-a a Ligii a II-a de fotbal – ora 11:00

* Meciuri din etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal masculin

■ SCM Politehnica Timişoara – ACS HC Buzău 2012 – la Sala ”Constantin Jude” – Timişoara, ora 17:00

■ CSM Focşani 2007 – CSM Bacău – la Sala Polivalentă – Focşani, ora 18:30

* Meci din etapa a treia a Ligii Naţionale de handbal feminin: CS Măgura Cisnădie – CSM Bucureşti – la Sala Sporturilor Măgura – Cisnădie, ora 17:30

* Se dispută meciuri în Liga Naţională de rugby – ora 11:00

* Belgia: Sportivi români la Campionatele Europene de canotaj Under-23 de la Hazewinkel (3-4 septembrie)

* Austria: Judoka români la Openul European de la Oberwart (3-4 septembrie)

– Diverse

* Sibiu: Cea de-a 56-a ediţie a Târgului Olarilor, organizată de Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA – în Piaţa Mare din Sibiu (3-4 sep.)

– S-a întâmplat într-o zi de 3 septembrie

* Acum 553 de ani (1469), a avut loc sfințirea Bisericii Mănăstirii Putna, prima şi cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare (1457 – 1504); la 10 iulie 1466 a fost pusă piatra de temelie a mănăstirii, pe o veche vatră sihăstrească, în locul unde Dumnezeu a purtat săgeata din arcul voievodului care a tras de pe Dealul Crucii

* Acum 239 de ani (1783) Marea Britanie, Franţa, Spania şi SUA au semnat Tratatul de la Versailles, prin care Anglia a recunoscut oficial independenţa Statelor Unite ale Americii şi a cedat Franţei Tobago şi Senegalul

* Cu 174 de ani în urmă (1848), între 3/15 şi 13/25 septembrie, a avut loc a treia Adunare naţională de la Blaj. Cei aproximativ 60.000 de participanţi nu au recunoscut „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria, astfel începând formarea unei oşti populare române sub conducerea lui Avram Iancu, Axente Sever şi Iovian Brad

* Cu 74 de ani în urmă (1948) era inaugurat, la Bucureşti, stadionul „Republica” (prin reamenajarea stadionului ANEF), cel mai mare şi modern din ţară la acea vreme (40.000 de locuri). Dezafectat odată cu începerea lucrărilor la „Casa Poporului”, stadionul a fost inaugurat la 9 mai 1926, cu ocazia meciului de rugby dintre echipa României şi cea a armatei franceze, încheiat cu victoria oaspeţilor cu scorul de 35-3. Stadionul ONEF (Oficiul Naţional de Educaţie Fizică, mai târziu ANEF – Academia Naţională de Educaţie Fizică) a fost proiectat de Horia Creangă şi Marcel Iancu, doi dintre cei mai vestiţi arhitecţi ai vremii, şi a fost considerat primul stadion modern din România, fiind primul dotat cu un gazon prevăzut cu sistem de drenaj. În timpul războiului, stadionul a fost mistuit de flăcările unui incendiu, însă ulterior a fost reconstruit şi redat în folosinţă, sub numele „Stadionul Republicii”, la 3 septembrie 1948, cu ocazia primei ediţii a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale Republicii Populare Române. Stadionul Republicii a fost al doilea stadion din România care era dotat cu o instalaţie de nocturnă, după Stadionul Romcomit din Bucureşti

* Acum 69 de ani (1953) intra în vigoare Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, semnată, la Roma, la 4.XI.1950. Convenţia a fost semnată sau ratificată de peste 30 de state. La data de 20.VI.1994, România a ratificat, la Strasbourg, Convenţia şi zece protocoale adiţionale

* În urmă cu 43 de ani (1979) era înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară; director-fondator, prof. dr. Nicolae Simionescu (în prezent Institutul poartă numele fondatorului). În 1990, IBPC a fost afiliat la Academia Română și a devenit instituție membră a rețelei mondiale UNESCO pentru biologie moleculară și celulară (UNESCO-MCBN)

* Se împlinesc 30 de ani (1992) de la adoptarea Convenţiei privind interzicerea armelor chimice, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva, intrată în vigoare la 29.IV.1997. România a semnat această Convenţie în prima zi de la deschiderea ei pentru semnare, 13.I.1993, a ratificat-o la 9.XII.1993 şi a depus instrumentele de ratificare la 15.II.1995

* Se împlinesc 10 ani (2012) de când, între 3 și 5 septembrie, la Chișinău a avut loc primul Congres Mondial al Eminescologilor, organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie al Academiei de Științe, Academia Română, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Centrul Academic Internaţional „Mihai Eminescu”, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Primăria municipiului Chişinău și Primăria Municipiului Iaşi, în onoarea acad. Mihai Cimpoi, reputat critic, eminescolog, istoric literar, eseist și redactor literar, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 ani

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)

– Sf. Grigore cel Mare, papă învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2022)

– 1546: A murit Petru Rareş, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546); fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare; autoritar faţă de marea boierime, Petru Rareş a încurajat comerţul, a dezvoltat organizarea ţării şi a mărit puterea militară a acesteia (n. 1483)

– 1872: A murit monahul Procopie (Picu) Pătruţ (nume la naștere – Oprea), poet, miniaturist, imnograf, imnolog, caligraf și copist bisericesc (n. 1818) – 150 de ani

– 1876, 3/16: S-a născut Constantin K. Kiriţescu, istoric (autor al unor lucrări fundamentale privind participarea României la cele două conflagraţii mondiale), zoolog (contribuţii la cunoaşterea faunei de reptile şi batracieni din ţara noastră); autor de manuale şi publicist (m. 1965)

– 1887: A murit Timotei Cipariu, preot greco-catolic, cărturar umanist de talie europeană şi filolog; considerat unul dintre întemeietorii filologiei româneşti; a jucat un rol de prim-plan în Revoluţia de la 1848 din Transilvania; membru fondator al ASTREI (1861); membru fondator al Societăţii Academice Române (1866), vicepreşedinte al acestui for (1867-1872) (n. 1805) – 135 de ani

– 1901: S-a născut Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (m. 1973)

– 1907: S-a născut scriitorul Pavel Dan; supranumit „prozatorul câmpiei transilvane” (m. 1937) – 115 ani

– 1912: S-a născut Vasile Dobrian, pictor, desenator, grafician şi poet (m. 1999) – 110 ani

– 1919: S-a născut Ovidiu Drimba, istoric literar, comparatist, profesor şi traducător; a scris lucrări dedicate istoriei culturii („Istoria culturii şi civilizaţiei“, „Pagini despre cultura europeană”, „Incursiuni în civilizaţia omenirii”), istoriei literaturii („Istoria literaturii universale”, „Studii şi eseuri de literatură universală”), istoriei teatrului („Istoria teatrului universal”); a tradus din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli (m. 2015)

– 1935: S-a născut Vasile Spoială, prozator, traducător (de limbă germană) şi publicist (m. 1993)

– 1936: S-a născut (în Rusia) cântăreaţa de muzică uşoară Marina Voica

– 1937: S-a născut cântăreţa de muzică populară Maria Ciobanu (nume la naștere: Maria Diaconu); supranumită „ciocârlia cântecului popular românesc“ – 85 de ani

– 1938: S-a născut jurnalistul, scriitorul şi criticul literar Mircea Bunea (m. 2012)

– 1938: S-a născut artista plastică Teodora Stendl, una dintre „doamnele artei contemporane românești” (m. 2022)

– 1943: S-a născut (în Kazahstan, la Karaganda) poetul, criticul de artă, eseistul, publicistul și artistul vizual Valeriu Oişteanu; între anii 1967 şi 1972 a fost redactor la Radiodifuziunea Română; în 1973 s-a stabilit în SUA; frate cu eseistul Andrei Oişteanu

– 1950: A murit Traian Vuia, inginer şi inventator; pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17.VIII.1903) care, la 18 martie 1906, s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său; a folosit pentru prima oară în lume un tren de aterizare cu pneuri la roţi; în timpul celui de-al doilea război mondial a participat la mişcarea de Rezistenţă franceză, fiind preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (n. 1872)

– 1971: A murit naturalistul şi preotul greco-catolic Alexandru Borza; întemeietorul geobotanicii în România; fondatorul Grădinii botanice a Universităţii din Cluj; a participat activ la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918; membru post-mortem al Academiei Române (1990) (n. 1887)

– 1991: A murit actriţa Elvira Godeanu (n. 1904)

– 1998: A murit actorul Dinu Manolache (n. 1955)

– 2005: A murit matematicianul Aurel Cornea; în urma unui accident suferit în copilărie şi-a pierdut vederea, dar pasiunea pentru matematică, munca şi voinţa l-au ajutat să ajungă un mare matematician, apreciat atât în România, cât şi în străinătate; în 1978 a plecat din ţară şi, după popasuri în Canada şi SUA, s-a stabilit în Germania (n. 1933)

– 2009: A murit compozitorul, profesorul şi violonistul Grigore Nica (n. 1936)

– 2017: A murit actriţa Alice Caracostea (n. 1967) – 5 ani

– 2020: A murit medicul și profesorul universitar Ovidiu Alexandru Băjenaru, personalitate marcantă a neurologiei, la nivel internațional; director medical al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (1993-2002) și şeful Secţiei Neurologie II; în cadrul Facultăţii de Medicină – UMF „Carol Davila” Bucureşti a fost prodecan (2000-2004), şeful Catedrei de Neurologie M028 (2008-2011), director al Departamentului 6 – Neuroştiinţe Clinice (2011-2020), preşedinte al Comisiei Senatului Universitar pentru învăţământul doctoral (2012-2016); preşedinte (2001-2013) şi preşedinte de onoare ad vitam (din 2013) al Societăţii de Neurologie din România; coordonator al programelor naţionale de sănătate ale CNAS şi Ministerului Sănătăţii (2000-2007 şi 2009-2014); membru corespondent al Academiei Române din 2016 (n. 1957)

EVENIMENTE EXTERNE

– Moscova: Funeraliile ultimului lider sovietic, Mihail Gorbaciov: corpul său va fi expus publicului în Sala Coloanelor din Casa Sindicatelor, situată în apropierea Kremlinului, urmând a fi apoi înhumat alături de soţia sa, Raisa, în cimitirul Novodevicie

– Bygland, Norvegia: Conferinţa de lansare a „Zilelor Europene ale Patrimoniului în Norvegia”

– SUA: Miting de campanie pentru scrutinul de la jumătatea mandatului, cu participarea fostului preşedinte republican Donald Trump, la Wilkes-Barre (statul Pennsylvania)

– Mongolia: Vicepremierul şi ministrul de Externe al Laosului, Saleumxay Kommasith, se află în vizită oficială (3 – 5 sep.)

– Cap Canaveral, SUA: Decolarea navetei SLS cu capsula Orion, în cadrul misiunii NASA către Lună, Artémis 1

– Palermo: Sunt comemorați 40 de ani de la asasinarea generalului Alberto Dalla Chiesa, prefect anti-mafia

– Perpignan, Franţa: Decernarea premiului festivalului internaţional de fotojurnalism Visa pentru imagine

– Londra: Concert susținut de grupul Foo Fighters, un omagiu adus toboșarului Taylor Hawkins, care a murit în martie 2022

– Brazilia: Festivalul de muzică ”Rock in Rio” începe în Rio de Janeiro şi se doreşte a fi ”cea mai mare ediţie a tuturor timpurilor”

– Hamilton, Noua Zeelandă: Campionatul de rugby – Noua Zeelandă – Argentina

– Sydney, Australia: Campionatul de rugby – Australia – Africa de Sud

– Se desfăşoară ediţia 2022 a Turului ciclist al Spaniei (19 august-11 septembrie)

■ etapa a 14-a: Montoro – Sierra de la Pandera (160,3 km)

– Are loc Campionatul European de baschet masculin – EuroBasket 2022 (1-18 septembrie), în Cehia, Georgia, Italia şi Germania

– Se desfăşoară Campionatul Mondial de volei masculin, în Polonia şi Slovenia (26 august-11 septembrie)

– Zandvoort: Sunt programate calificările pentru grila de start a Marelui Premiu de Formula 1 al Olandei

Aniversări – Comemorări

– Sărbătoarea naţională a emiratului Qatar; aniversarea proclamării independenţei – 1971

– Sărbătoarea naţională a Republicii San Marino. Ziua întemeierii statului – anul 301 d.H.

– 1568: S-a născut Adriano Banchieri, compozitor, organist şi teoretician italian (m. 1634)

– 1658: A murit Oliver Cromwell, om politic şi comandant de oşti englez; conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart; a înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Irlanda (1649-1652); în 1653 a instaurat în Anglia un regim dictatorial, devenind lord-protector; a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei (n. 1599)

– 1695: S-a născut Pietro Locatelli, violonist şi compozitor italian (m. 1764)

– 1739, 3/4: A murit autorul dramatic englez George Lillo (n. 1693)

– 1810: S-a născut pictorul canadian de origine irlandeză Paul Kane; personajele predilecte ale picturilor sale au fost indienii din vestul continentului american (m. 1871)

– 1814: S-a născut matematicianul britanic James Joseph Sylvester; în 1850 a introdus termenul de matrice; stabilit o perioadă în SUA, a fondat, în 1878, „American Journal of Mathematics”, prima revistă dedicată matematicii din Statele Unite (m. 1897)

– 1859: S-a născut Jean Jaurés, om politic şi istoric francez; unul dintre fondatorii Partidului Socialist Francez (1902) şi ai ziarului „L’Humanité” (1904); pacifist convins, s-a opus militarismului şi războiului (m. 1914, asasinat de un naţionalist)

– 1860: A murit anatomistul și embriologul german Martin Heinrich Rathke; este primul care a explicat structura embrionului (1839); unul dintre fondatorii embriologiei moderne (n. 1793)

– 1869: S-a născut Fritz (Friderik) Pregl, chimist austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1923 (m. 1930)

– 1875: S-a născut Ferdinand Porsche, constructor austriac de automobile, fondatorul cunoscutei firme care-i poartă numele (m. 1951)

– 1877: A murit Adolphe Thiers, ziarist, istoric şi om politic francez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; primul preşedinte al celei de-a treia Republici Franceze (1871-1873); a condus acţiunea de reprimare sângeroasă a Comunei din Paris (n. 1797) – 145 de ani

– 1900: S-a născut dirijorul olandez Eduard van Beinum (m. 1959)

– 1905: S-a născut Carl David Anderson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1936, împreună cu Victor Franz Hess (m. 1991)

– 1910: S-a născut Kitty Carlisle, cântăreaţă, actriţă şi realizatoare americană de programe tv. (m. 2007)

– 1918: S-a născut actriţa americană Helen Wagner; a deţinut recordul Guinness pentru cel mai longeviv rol (peste o jumătate de secol) într-un film de televiziune, pentru interpretarea personajului Nancy Hughes din serialul ”As the World Turns” (m. 2010)

– 1926: S-a născut actrița greacă Irene Papas, considerată una dintre cele mai mari artiste din istoria filmului

– 1928: S-a născut Ion Druţă, prozator, poet, dramaturg, istoric literar şi publicist din R. Moldova; considerat „scriitorul moldovean cu cea mai mare popularitate”, „clasic în viaţă”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990

– 1930: S-a născut arhitectul austriac Wilhelm Holzbauer, celebru pentru sala de concerte Festspielhaus Baden Baden, din sud-vestul Germaniei (m. 2019)

– 1932: S-a născut actriţa americană Eileen Brennan (m. 2013) – 90 de ani

– 1940: S-a născut jurnalistul şi scriitorul uruguayan Eduardo Galeano (m. 2015)

– 1942: S-a născut Mihai Cimpoi, critic şi istoric literar, eminescolog, filosof al culturii, eseist şi ziarist din Republica Moldova; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) – 80 de ani

– 1943: S-a născut regizorul cubanez Juan Carlos Tabio (m. 2021)

– 1947: S-a născut legendarul antrenor francez de fotbal Gérard Houllier (m. 2020) – 75 de ani

– 1948: A murit Edvard Beneš, om politic cehoslovac; ministru de externe (1918-1935), prim-ministru (1921-1922), apoi preşedinte al R. Cehoslovace (1935-1938; 1940-1945, în emigraţie; 1945-1948); a reprezentat ţara la Conferinţa de Pace de la Paris (1918); unul dintre creatorii Micii Înţelegeri (1920-1921); împreună cu Nicolae Titulescu a căutat să avertizeze şi să obţină sprijinul democraţiilor occidentale împotriva politicii revizioniste promovate de ţările fasciste; alături de Thomaš Masáryk, a fost fondatorul Cehoslovaciei moderne; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (n. 1884)

– 1965: S-a născut actorul american de film Charlie Sheen (numele la naştere: Carlos Irwin Estévez)

– 1973: S-a născut Jennifer Paige, cântăreaţă şi pianistă americană

– 1982: A murit (asasinat împreună cu soția lui) generalul Alberto Dalla Chiesa, prefect al orașului italian Palermo și susținător fervent al luptei anti-mafie (n. 1920) – 40 de ani

– 1991: A murit regizorul american de film Frank Capra (n. 1897, la Palermo/Italia)

– 2007: A dispărut (când pilota avionul în deşertul Nevada) Steve Fossett, multimiliardar american, navigator, pilot de avioane de mici dimensiuni şi aeronaut; a stabilit de-a lungul vieţii sale peste 115 recorduri mondiale; a devenit, la 2.VII.2002, primul om care a reuşit să efectueze singur înconjurul lumii în balon, fără escală. Balonul său, „Spirit of Freedom”, avea înălţimea unui bloc cu 10 etaje. Zborul non-stop în jurul Pământului a durat 14 zile, 19 ore şi 50 de minute (19 iunie – 2 iulie), timp în care Fosset a parcurs 33.195 de kilometri, efectuaţi uneori cu viteze de peste 250 km/oră (n. 1944) – 15 ani

– 2009: A murit Hulda Regehr Clark, biolog, biofizician, fiziolog canadian; practicantă a medicinei alternative și complementare; cunoscută pentru cărțile despre vindecarea tuturor formelor de cancer (n. 1928)

– 2012: A murit liderul religios sud-coreean Sun Myung Moon, fondatorul controversatei Biserici a Unificării (întemeiată în 1954), cunoscută şi ca secta Moon, sectă care a devenit, în timp, un adevărat imperiu financiar (n. 1920, pe teritoriul actual al Coreei de Nord) – 10 ani

– 2012: A murit actorul american Michael (Clarke) Duncan (n. 1957) – 10 ani

– 2016: A murit regizorul american Leslie H. Martinson, primul realizator al filmului „Batman” (n. 1915)

– 2016: A murit matematicianul şi profesorul francez Jean-Christophe Yoccoz, specializat în teoria sistemelor dinamice (n. 1957)

– 2017: A murit John Ashbery, unul dintre cei mai apreciaţi poeţi americani din secolul al XX-lea (n. 1927) – 5 ani

– 2019: A murit fotograful de modă și regizorul german de documentare Peter Lindbergh; „creatorul” supermodelelor din anii ’90 ai secolului trecut (n. 1944)

– 2020: A murit actorul turco-german Birol Ünel; a jucat în filme de televiziune și producții teatrale germane și turcești (n. 1961)