PORTRET: Cântăreaţa de muzică populară Maria Ciobanu împlineşte 85 de ani

de Răzvan Moceanu

Cântăreaţa de muzică populară Maria Ciobanu, ”Ciocârlia cântecului popular românesc”, aşa cum a fost ea supranumită, s-a născut acum 85 de ani, la 3 septembrie 1937, în satul Hătăroaia din comuna Roşiile, judeţul Vâlcea, părinţii săi fiind mari iubitori ai muzicii populare – Ion Ciobanu era instrumentist, iar mama ei Nicoliţa Ciobanu era solistă.


Muzica populară, lăutărească, a fost şi pasiunea ei încă din copilărie, iar tatăl său spunea adesea: ”O voi trimite la Bucureşti şi o voi face mare artistă!”.

A învăţat să cânte de la lăutarii renumiţi din zona unde a crescut, de unde a adunat doine, balade şi cântece populare.

La început era invitată să cânte la evenimentele din sat, la horele locale, apoi a început să cânte la restaurantul tatălui său, vocea ei fiind admirată şi apreciată de toată lumea.

A participat la multe concursuri judeţene pe care le-a câştigat, până în momentul în care a concurat, în anul 1961, pentru un loc liber la Orchestra Barbu Lăutarul, dar nu a câştigat.

Un an mai târziu, la concursul de la Ansamblul Ciocârlia, Maria Lătăreţu spunea comisiei care asculta concurenţii, referindu-se la Maria Ciobanu: ”Fata aceasta îmi va lua mie locul, nu veţi mai găsi pe altcineva mai bun ca ea!”. Dintre cei 400 de concurenţi, au reuşit să ia concursul Irina Loghin şi Maria Ciobanu.

În aprilie 1962, Maria Ciobanu a fost primită în Ansamblul Ciocârlia din Bucureşti, unde şi-a desăvârşit calităţile vocale şi interpretative. A făcut apoi parte din Ansamblul „Doina Ilfovului” şi a colaborat cu alte numeroase ansambluri de cântece şi dansuri populare din Capitală şi din ţară.

Maria Ciobanu a cântat şi în fostele state Iugoslavia, Cehoslovacia, URSS, dar şi în SUA, Israel, Austria, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Malta, etc.

Colaborează cu toate marile orchestre de muzică populară din țară, cântând sub bagheta unor dirijori maeștri: Ionel Budișteanu, Paraschiv Oprea, Gheorghe Zamfir ș.a. A concertat în toată lumea, cunoscând personalități marcante ale lumii muzicale: Placido Domingo, Jose Careras, Luciano Pavarotti, Viorica Cortez, Roberto Alagna ș.a.

Dintre numeroasele melodii populare care fac parte din repertoriul artistei amintim: ”Şarpe, şarpe de dudău”, „Azi noapte când m-am culcat”, „Mult mi-i drag mie Mărin”, „Ia-mă dor şi du-mă, du-mă!”, hăulitele „A naibii e iubitu”, „Spune-mi neică, mergi, nu mergi?”, „Hăulesc gorjencele”, „Lie, ciocârlie” şi multe altele. După ce a interpretat în stil propriu melodia ”Lie, ciocârlie”, în 1973, Maria Ciobanu a fost numită ”Ciocârlia cântecului popular românesc”.

”Îmi plăcea mult cântecul original, dar simţeam în inimă şi în glas un fel de impuls, o nevoie de a spune şi altceva şi altfel despre ciocârlie. Mă jucam cu bucurie pe cântecul vechi, urcam din el, reveneam la el. Aşa s-a născut ‘Lie, ciocârlie”’, declara Maria Ciobanu într-un interviu publicat la 23 iulie 1977.

În anul 1977, Maria Ciobanu a fost laureată a concursului pe ţară al soliştilor profesionişti de muzică populară, cucerind primul loc. Un membru din juriul acestui concurs a declarat: ”Nu e glas, e forţă a naturii, e un miracol. I-aţi ascultat trilurile „Ciocârliei”? Sunt neomeneşti, sunt chiar de pasăre a cerului!”. La a doua ediţiei a acestui concurs, desfăşurată în 1979, Maria Ciobanu a cucerit tot primul loc.

La rândul ei, marea artistă Angela Moldovan scria, la sfârşitul anilor ’80, în cartea sa ”O lume în cântec”: ”Pentru că mi-a venit în minte un exemplu grăitor de ce înseamnă consecvenţă şi ataşare loială faţă de folclorul unei zone geografice iubite, o voi aminti pe Maria Ciobanu, care rămâne credincioasă Gorjului, sonorităţilor sale specifice şi poeziei care le însoţeşte. Să ştiţi că nu e uşor pentru un interpret profesionist să reziste tentaţiei tot mai agresive de a-şi adapta repertoriul după cum e „moda” şi să se lupte cu influenţele din jur pentru a-şi păstra personalitatea. Să nu te laşi „furat” de imitaţie, este un merit incontestabil!”.

Maria Ciobanu are trei copii – Liliana, Camelia şi Ionuţ – toţi trei moştenind talentul mamei. A fost căsătorită cu un alt celebru solist de muzică populară, regretatul Ion Dolănescu, iar mai apoi cu fostul baschetbalist Mircea Câmpeanu.

În preajma aniversării a 80 de ani, TVR a organizat un concert aniversar la Sala Palatului pentru Maria Ciobanu, numit ”Un artist de legendă”, unde artista a cântat împreună cu cei trei copii – Ionuţ Dolănescu, Leontina Văduva şi Camelia Cosma, dar şi cu nora, Doiniţa Dolănescu. La concertul eveniment au participat colegi de scenă ai interpretei, artişti din generaţii mai tinere: Mariana Ionescu Căpitănescu, Gelu Voicu, Steliana Sima, Gheorghe Turda şi Zorina Bălan, câştigătoarea Trofeului Festivalului ”Maria Ciobanu”. Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra Doina Basarabiei, dirijor Valeriu Caşcava.

A fost distinsă de două ori cu „Discul de Aur”, iar Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Maria Ciobanu, la 29 noiembrie 2002, Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.

Tot el i-a conferit, la 7 februarie 2004, și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

La 23 octombrie 2014, într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României, decorație înmânată de Principesa Moștenitoare Margareta a României. După eveniment a urmat un dineu în Sufrageria de Stat a Castelului Peleș.

BRASOV, ROMANIA: Editia 2004 a Festivalului International Cerbul de Aur; spectacol de muzica populara „Tinerete fara batranete”, 25 iulie 2004. In imagine: Ion Dolanescu si Maria Ciobanu. „STIRE PE FLUX” ROMPRES Foto/ Paul BUCIUTA