Potrivit Agenţiei de presă INTERFAX, în Sala Coloanelor din Casa Sindicatelor, din centrul Moscovei, are loc o ceremonie de adio. Sute de cetăţeni îi aduc un ultim omagiu liderului URSS, Mihail Gorbaciov, care a murit la vârsta de 91 de ani, la 30 august. Un portret uriaş cu liderul sovietic, realizat în culorile alb-negru, reprezentându-l pe primul președinte al URSS, este plasat chiar lângă sicriu, unde au fost expuse premiile şi înaltele distincţii de stat ale lui Gorbaciov, garda de onoare fiind de serviciu lângă catafalc. O coadă imensă este formată la intrare, în faţa Sălii Coloanelor din Casa Sindicatelor, sute de persoane trec una după alta prin hol şi depun flori la catafalcul lui Gorbaciov. În sala unde a fost depus corpul neînsufleţit al lui Gorbaciov sunt foarte multe coroane de flori funerare însoţite de panglici funerare. Cunoscuți politicieni, jurnaliști, actori și personalităţi publice din Rusia au venit să-i aducă un ultim omagiu fostului președinte al URSS şi pentru a-l conduce pe ultimul său drum. Cântăreața Alla Pugaciova a fost şi ea printre personalităţile care au venit să-şi i-a rămas bun de la fostul președinte al URSS. După încheierea ceremoniei funerare, Mihail Gorbaciov va fi înmormântat la Cimitirul Novodevicie din Moscova./vdraguta/ilapadat
(www.interfax.ru – 3 septembrie)